O casă pe lista imunizării împotriva uitării

Pe când românii nici nu gândeau să-l cinstească prin botezarea unei alei măcar, în oraşul Dallas o stradă principală îi purta deja numele. Când românii s-au hotărât s-o facă, probabil că gestul necesita prea multă birocraţie pentru ca muzeul care adăposteşte viaţa părintelui bacteriologiei să fie pe strada cu nume omonim. Aşa se face că pe Andrei Mureşanu, ce porneşte din Piaţa Dorobanţi, la numărul 14 A, se găseşte Casa memorială "Victor Babeş".

Pe străduţa ce asistă, neputincioasă, la dezvoltarea haotică a construcţiilor, casa cu steag la poartă seamănă cu cea din "Marile speranţe". Pare părăsită, iar portiţa deschisă care s-ar legăna, scârţâind, de ar fi vânt, îţi întăreşte senzaţia de pustiu. Fără prea mare convingere că înăuntru se află cineva, apeşi pe butonul soneriei, cu privirea pe uşa din lemn, pe ale cărei incrustaţii e un praf gros, ce te face să crezi că uşa nu a mai fost folosită de ceva vreme. Aştepţi, ca un om care a ajuns la capătul unui drum închis şi încă nu s-a dumirit că trebuie să se întoarcă, şi, într-un târziu, se aude cheia răsucindu-se cu greu în uşă.

O ordine oarecare pentru o vizită oarecare

Venirea ta seamănă cu vizita neaşteptată a unui cocoş într-o curte de găini văduve. Se aprind luminile, e chemat muzeograful, pentru că ai cumpărat un pliant de 1 leu şi două bilete - unul de intrare, de 5 lei, şi un altul tot de intrare, tot de 5 lei, dar care înseamnă plata ghidajului - şi, cu o oarecare lentoare, o oarecare nepăsare, "într-o ordine oarecare", ca să-l cităm pe muzeograf, începe turul tău de vizitator. De eşti femeie, vei avea parte de poveşti mai mult de alcov - cine cu cine s-a căsătorit, unde s-au cunoscut, că nora savantului, Sofia, foarte frumoasă şi foarte cochetă, îşi ştersese data naşterii din buletin şi nimeni n-a mai ştiut câţi ani a avut când a murit… Îi vezi fotografia pe biroul din încăperea de la parter, pe dreapta, fotografie făcută împreună cu soţul său, Mircea Babeş, fiul lui Victor Babeş. În partea opusă, fotografia Iosefinei, soţia savantului, din artistocraţia vieneză.

O carieră pornind de la un jurământ

Îţi reţin atenţia însă biroul arcuit, din mahon, proiectat de Victor Babeş şi comandat la München spre a fi executat, ca şi biblioteca cu triciclu de oglinzi, realizată la Bucureşti tot după un proiect al său, pe care se află bustul - se presupune - al sorei lui Victor Babeş, Alma, care la 14 ani (după muzeograf) sau la 12 (după alte surse) s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit. Se pare că dispariţia acesteia l-a determinat pe fratele său să opteze pentru medicină, deşi îşi dorea o carieră actoricească. O măsuţă din porţelan de Sevres, înfăţişând desene în medalion cu 13 ţinute franţuzeşti, înviorează atmosfera sobră şi afli că aceste obiecte au fost aduse de la Institutul "Victor Babeş", unde locuia familia Babeş şi că savantul nu a locuit niciodată în această casă. Fiul său, Mircea, a cumpărat locul în 1928, a ridicat casa cu un etaj şi s-a mutat aici cu mama şi soţia sa.

Scurtă istorie a unui savant mare

Savantul murise cu doi ani în urmă, în 1926. Născut la Viena în 1854, tatăl său fiind avocat, ziarist, om politic, apărător al drepturilor românilor din Transilvania, a moştenit de la acesta dragostea pentru România. A făcut studii la Viena, Budapesta, şi-a luat doctoratul şi, atras de microbiologie, va lucra în laboratoare de cercetare alături de nume celebre: Pasteur, Bollinger, Koch, Victor Cornil. Devenind el însuşi celebru, împreună cu Cornil publică primul Tratat de bacteriologie din lume, în 1885 (se pare că există însă o scrisoare în care acesta din urmă recunoaşte că tratatul aparţine în întregime lui Babeş). Pe când era profesor la Budapesta, D.A. Sturdza îi propune să vină la Bucureşti, unde-i oferă o catedră la Facultatea de Medicină şi îi promite un teren pe care acesta să poată construi un institut de cercetare. Dragostea de România se pare că l-a privat de un Premiu Nobel, dar de va fi fost aşa, nu avem cum şti. Ce ştim sigur e că datorită descoperirilor sale acum tuberculoza este o boală care poate fi tratată, ne putem vaccina antirabic, pelagra nu mai e o ameninţare şi nici difteria, lepra. A descoperit peste 50 de microbi… Şi printre altele, sub coordonarea activă a lui Babeş şi construit ca o şcoală practică superioară pentru cei din domeniul sanitar, după modelul Institutului Pasteur, institutul se ocupa de profilaxia bolilor contagioase şi de prevenirea şi tratarea unor boli ale animalelor, asigura metode de control şi testare spre a se furniza cea mai curată apă potabilă pentru bucureşteni. Datorită lui Babeş avem acum cel mai vechi institut ştiinţific medical din România.

În spatele draperiilor

De ce ai vrea să vezi parte din viaţa acestui savant sobru, aplicat, perfecţionist? Să vezi tratatele de medicină, broşurile, cărţile, premiile, decoraţiile primite, printre care şi Legiunea de onoare, dacă nu eşti student la Medicină şi nu eşti "adus" - termenul e potrivit - de un profesor, "cu clasa"? Poate ca semn de recunoştinţă, căci fiecare dintre noi are o cunoştinţă muşcată de câine şi salvată datorită vaccinului antirabic. Ar fi unul dintre motive. Sau poate că nici n-ai nevoie de motive, poate doar pentru că e vorba de unul dintre cei mai mari savanţi români şi ar fi suficient… Nu te tentează să vezi călimara, peniţa, microscopul lui Babeş, să arunci o privire în stradă de după draperiile pe care însuşi Babeş le trăgea, seara…? Să vezi veioza veche de o sută de ani la care lucra savantul? Mobila, aparatul de radio din 1930 adus de Mircea Babeş din America, mare cât o noptieră, tablourile, din păcate cele mai multe nesemnate, reprezentându-l pe savant, bustul lui Babeş? Să răsfoieşti albumul cu fotografii de acum o sută de ani, cuprinzând istoria institutului? Să stai pe canapeaua fiului lui Babeş… "Pardon, am voie?", vei întreba, mirat de invitaţia muzeografului de a lua loc alături de el pe canapea şi de a răsfoi albumul. "Eee!", îţi va răspunde dânsul, cu un ton care poate însemna "Cui îi pasă?" sau "Cinâ te vede?"…

Reabilitarea e frumoasă când pleci cu liftul acasă

"Cinâ ne vede?", or fi zis şi muncitorii care au lucrat la reabilitarea muzeului, în 1995, aşa că au plecat acasă cu cutia liftului pentru alimente, de pe hol. Din lift au mai rămas doar două uşiţe din lemn alb, ca şi cum dincolo de ele ar fi un dulap. Dincolo de ele e însă gol… Poate că nici nu şi-a imaginat o asemenea ispravă fiul savantului Victor Babeş, văr cu Aurel A. Babeş, cel care a publicat pentru prima oară, cu un an înaintea lui Papanicolau, cercetările care aveau să conducă la testul pentru depistarea cancerului de col uterin, numit Babeş-Papanicolau. În 1956, a fost sfătuit să doneze parterul statului, spre a fi transformat în muzeu, pentru ca vila să nu fie naţionalizată, iar în 1986, soţia sa, Sofia, în testamentul care avea să fie pus în practică în acelaşi an, a dăruit statului, cu condiţia de a fi muzeu, întreaga casă cu bunurile din ea.

Şi, ca început al ironiilor ce aveau să vină, Victor Babeş e înmormântat în curtea institutului vecin, "Cantacuzino".

Program de vizitare: 10-18 (luni, marţi închis).