O lucrare de interes pentru teologia biblică

Lucrarea „Cei Şaptezeci de ucenici (Luca 10,1-24): istoria exegezei; tradiţii creştine“, semnată de pr. dr. Ion Sorin Bora, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, a fost publicată de curând la Editura „Mitropolia Olteniei“. Cele peste 320 de pagini sunt însoţite de o prefaţă semnată de pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a văzut lumina tiparului, la Editura „Mitropolia Olteniei“, o valoroasă lucrare de exegeză biblică, semnată de pr. dr. Ion Sorin Bora. Susţinută ca teză de doctorat în cadrul Şcolii doctorale din Sibiu, sub coordonarea pr. prof. dr. Vasile Mihov, cartea părintelui Bora aduce în atenţia iubitorilor de teologie o temă inedită din domeniul disciplinelor biblice nou-testamentare. În felul acesta, lucrarea „Cei Şaptezeci de ucenici (Luca 10,1-24) ): istoria exegezei; tradiţii creştine“ reprezintă o analiză teologică riguroasă asupra unei teme mai puţin cercetate.

Raportarea temei la situaţia cercetării actuale

Încă din primele pagini ale cărţii, autorul oferă o justificare academică asupra preocupărilor sale pentru această temă. În încercarea de a identifica locul corect al cercetării sale, preotul Sorin Bora abordează retoric următoarele probleme: 1. cine au fost Cei Şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului?, 2. care este numărul exact al ucenicilor, înscris de Sfântul Luca în Evanghelia sa: 70 sau 72?, 3. „probleme puse în discuţie de cercetarea actuală vizează textul lucanic referitor la Cei Şaptezeci (Lc. 10,1-24), foarte asemănător în structură şi conţinut cu fragmentul corespunzător trimiterii de către Domnul într-o misiune în Galileea a Celor Doisprezece, prezentat de Sfântul Matei (10, 1-42)“, 4. raportul Celor Şaptezeci cu Cei Doisprezece Apostoli (pp. 20-22). Răspunsurile acestor problematizări fac subiectul părţii introductive. Tot de aici se deduce şi scopul lucrării, acela de a clarifica „problematica pusă în discuţie în legătură cu grupul Celor Şaptezeci de ucenici, dintr-o perspectivă istorică şi critică deopotrivă, interesându-ne în special istoria exegezei textului Lc. 10, 1-24 şi tradiţiile creştine referitoare la text şi la Cei Şaptezeci, ca grup şi ca persoane distincte. Astfel, vom afirma clar şi răspicat că grupul distinct al Celor Şaptezeci are o existenţă reală în istoria mântuirii, aceştia având calitatea de martori oculari ai Domnului, motiv pentru care îi şi cinstim ca apostoli. Numele grupului trebuie scris deci cu majuscule, Cei Şaptezeci, după modelul grupului Apostolilor Mari (Cei Doisprezece) cu care se aseamănă cel mai mult“ (p. 23).

Apostolatul creştin

Primul capitol al lucrării tratează din punct de vedere terminologic „Apostolatul creştin“. Autorul demonstrează aici că „apostolatul este misiunea lui Hristos (I Cor. 1, 1) şi participarea la aceasta“ (p. 40). Cel de al doilea capitol tratează „Apostolatul Celor Şaptezeci“ (pp. 87 şi urm.). Despre această parte, pr. prof. Vasile Mihoc notează următoarele: „Prezentând antecedentele vechi-testamentare şi iudaice pentru numărul Celor Şaptezeci, lucrarea oferă abordări şi interpretări interesante - unele aparţinând Părinţilor -, iar referirea la numărul traducătorilor Septuagintei ca posibilă reînchipuire a Celor Şaptezeci de ucenici îi oferă autorului prilejul de a arăta cum cifra de 70 a fost schimbată în 72 de către marea majoritate a comentatorilor apuseni ai textului evanghelic. Este de notat că autorul va reveni, în secţiunea exegetică, asupra acestei probleme, oferind o mai detaliată prezentare şi evaluare a evidenţei textuale şi patristice pentru numărul de 70 (în loc de 72) pentru acest grup de ucenici. Necesară şi interesantă este şi discuţia asupra posibilităţii ca Iisus să fi avut şi ucenici neiudei (din excursul intitulat «Iudaism şi creştinism», pp. 74 şi urm.). Autorul crede că la grupul iniţial de ucenici ai Mântuitorului s-au adăugat şi păgâni, aflaţi în diferite etape ale apropierii lor de iudaism şi că «mulţimea ucenicilor» Mântuitorului cuprindea şi unii prozeliţi, râvnitori în împlinirea poruncilor şi în convertirea altor păgâni la creştinism - cu referire, desigur, la activitatea lor de după Cincizecime“ (în Prefaţă, p. 13).

„Istoria instituţiei Celor Şaptezeci de ucenici“

Analiza propriu-zisă a textului lucanic începe din capitolul trei, pe care autorul o structurează pe mai multe planuri de lucru: „Lucrătorii Împărăţiei“ (vv. 1-4); „Conduita ucenicilor în „casă“ şi în „cetate“(vv. 5-11); „Cetăţile nepocăite“ (vv. 12-15); „Cuvintele şi faptele apostolice“ (vv. 16-20); „Lauda Tatălui şi fericirea ucenicilor“ (21-24). Cel de al IV-lea capitol este consacrat „istoriei instituţiei Celor Şaptezeci de ucenici ai Domnului“ (pp. 240 şi urm.). Aici găsim detaliat, într-o abordare istorico-critică, statutul Celor 70, înainte de patimile Domnului, după dumnezeiasca Sa Înălţare şi după Cincizecime. În felul acesta, aflăm că lucrarea acestor „harismatici“ este în mare dependentă de lucrarea Sfinţilor Apostoli. „În ce priveşte raportul dintre Cei Doisprezece şi Cei Şaptezeci“ - completează pr. prof. Mihoc, „autorul nu se poate baza decât pe interpretări, mai vechi sau mai noi, lipsind informaţiile directe şi cu necontestată valoare istorică. Un interes aparte prezintă subcapitolul intitulat «Sfântul Luca, unul din Cei Şaptezeci?» (pp. 261 şi urm.), autorul ajungând la concluzia că «apariţia lui Luca în rândul Celor Şaptezeci este o invenţie târzie, pornită din evlavia creştină faţă de ostenitorii Cuvântului lui Dumnezeu»“ (p. 263). Laborioasa analiză a capitolului patru se încheie prin enumerarea mai multor mărturii biblice şi patristice cu privire la identificarea „Celor Şaptezeci“. Mai mult, problematica „Receptării Celor Şaptezeci în cărţile de cult şi în canoane“ (pp. 283 şi urm.) reprezintă în viziunea pr. dr. Ion Sorin Bora „o adevărată provocare pentru teologii ortodocşi, să arate cu tărie existenţa şi rolul ucenicilor în păstrarea şi transmiterea dreptei credinţe“ (p. 286).

„Un dar binecuvântat“ pentru iubitorii teologiei biblice

Valoarea academică a lucrării semnate de pr. dr. Ion Sorin Bora este confirmată întru totul de didascalul său. În felul acesta, ca o mărturie a valoroasei contribuţii pe care tânărul teolog biblist o aduce în sprijinul teologiei româneşti, pr. prof. Vasile Mihoc arată că „lucrarea răspunde adecvat şi bine argumentat largului evantai de întrebări pe care-l ridică acest text evanghelic nu numai pentru cititorul neavizat, ci chiar şi pentru teologi. Ea se oferă, astfel, ca un dar bine-venit unui cerc larg de cititori interesaţi de înţelegerea cuvântului dumnezeiesc“ (p. 17).

Prin urmare, putem spune că lucrarea preotului Ion Sorin Bora, girată de Editura „Mitropolia Olteniei“, reprezintă un real câştig pentru literatura teologică românească de factură academică. Ea lămureşte din punct de vedere exegetico-istoric una din probleme importante ale lucrării harice în Biserica primului secol creştin. În acest context, descoperim caracterul special al „Celor Şaptezeci de ucenici“, ca emisari ai harului dumnezeiesc şi veritabili descendenţi în lucrare şi învăţătură ai Sfinţilor Apostoli.