O tradiție de Crăciun începută de la sărbătoarea „Sfântul Andrei“

În satul Sinteşti din comuna timişeană ­Margina, tradiţiile de Crăciun se pregătesc din vreme, în serile de şezătoare. Una dintre acestea este Căluşarul, care se joacă neîntrerupt de peste un veac, de când flăcăii satului făceau armata, prinşi în războiul cel mare din 1914-1919, iar odată cu revenirea de pe front au adus în vatra de la Sinteşti acest joc, povestește dascălul Ciprian Merţ, fiu de învăţător, pentru Agerpres.

De la Sfântul Andrei, când fetele şi femeile ţes, brodează ori încă mai torc lâna albă a mioarelor, în timp ce bărbaţii împletesc nuiele și dau lemnului formele pe care ei le voiesc, veteranii Căluşarului „poruncesc” picioarelor să urmeze paşii specifici, iar copiii urmăresc cu luare aminte mişcările, deloc uşoare. Însă doar unul dintre ei ştie să facă opinci tradiţionale pentru cei care vor reprezenta pe scenele naţionale şi internaţionale dansul Căluşarului, și anume dascălul Ciprian Merţ.

În zona Sinteşti şi satele aparţinătoare comunei Margina, zonă de confluenţă între Banat şi Ardeal, „după anul 1900, când eram sub ocupaţie austro-ungară, tinerii au urmat tăbăcitul în zona Orăştie şi acolo există o tradiţie foarte veche de căluşari, probabil de pe vremea dacilor”, își începe povestea dascălul Ciprian Merţ. „Este cel mai vechi dans care există. În 1907, generaţia noastră făcând armata de trei ani în zona Orăş­tie a avut timp să înveţe Căluşarul cu 64 de figuri. S-a format o echipă care nu a durat. Dar cei din contingentul din 1916, care au făcut acolo războiul, au venit cu Căluşarul, au format o echipă şi din 1918 până acum se joacă continuu, neîntrerupt. Încă avem 30 de figuri cu trei părţi, bătuta, căluşarul şi hora. Este singura zonă unde se joacă hora cu strigături specifice, iar copiii joacă în continuare Călușarul“.

În Sinteşti, Căluşarul se joacă şi la deschiderea nedeielor, a rugilor, fiind un dans de sfinţire a satului şi a caselor. Se consideră că acei clopoţei purtaţi la picioare şi strigăturile curăţă satul de tot ce este rău. „Se joacă şi la Crăciun. Joacă de la cei mai mici, 8-9 ani, până la cei mai în vârstă. Costumul de căluşar este cămaşa cu mânecă scurtă, specific pentru noi fiind tricolorul cusut pe ea, ciucurii şi brâul tricolore, obligatoriu. Căciula trebuie să fie cu flori şi nelipsită este batista albă la brâu, ca semn de bunăstare“, continuă Ciprian Merţ. Cât privește confec­ționarea de opinci, și aici există o istorioară. La un moment dat, jucând, i s-au rupt opincile: „Am primit mai multe invitaţii şi am zis că nu putem merge în faţa publicului cunoscător cu pantofi. Şi atunci am decis să facem opinci. Am găsit o opincă veche, am copiat şablonul şi am început să le potrivim. Problema a fost la potrivirea mărimilor, pentru că nu aveam decât un şablon. Prin 1997 am început şi de atunci lucrăm la opinci continuu. Noi încercăm să păstrăm tradiţia opincii din piele, nu din muşama. Ideal ar fi o piele de vită, dar se lucrează foarte greu. Ar mai fi o problemă: copiii din ziua de azi nu mai umblă desculţi vara, ca să-şi bătătorească tălpile şi iarna nu mai poartă ciorapi de lână. Altfel, opincile astea fac bătături. Eu port opincile astea de cinci ani şi nu s-au uzat“.

Dascălul din Sintești afirmă că pentru confecţionarea unei opinci din piele moale îi sunt necesare cam 30 de minute, dar dacă pielea e tare, două zile. A făcut sute de perechi de opinci, până acum, solicitate de jucătorii de la echipele de căluşari din sat, dar și de prin ţară, mai ales prin participările la diferite concursuri.