Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Peste 1000 de ani de învăţământ universitar în Europa
Oxford, Cambridge, Harvard, Sorbona sunt numele universităților celor mai cunoscute din întreaga lume.
Cei mai studioși și capabili dintre tinerii omenirii au în aceste centre de învățământ superior cele mai bune condiții pentru a învăța și pentru a avea deschise ușile unor cariere strălucitoare după încheierea anilor de studiu. Iată pe scurt câteva date din istoria acestor universități. Pe vremea când prin ţinuturile noastre veneau cumanii (un popor originar din Asia, din grupul turcilor - kîpceak) din zona Nistrului şi Donului, adică puţin după anul 1.000, când nu visam ca oamenii de rând să știe măcar să-și scrie numele pe o tăbliță de lut, în Anglia lua ființă Universitatea de la Oxford.
Oxford și Cambridge
Primele relatări clare despre Universitatea Oxford le găsim în legătură cu regele Henric al II-lea al Angliei, care, pentru a da un impuls învăţământului, a interzis englezilor să studieze în străinătate, ţinta principală fiind rivalii francezi de la Universitatea din Paris. Se întâmpla în anul 1167. Orăşelul Oxford, situat la confluența Tamisei cu râul Cherwell, la 84 km nord-vest de Londra, este atestat documentar începând cu anul 921. Orăşeul s-a dezvoltat în jurul universităţii, iar în 1167 nişte profesori de la Universitatea din Paris au venit la Oxford. În curând au apărut tensiuni, care au culminat cu un episod tragic, moartea unei femei fiind pusă pe seama unui student, care a şi fugit din oraş. Localnicii i-au spânzurat pe colegii de cameră ai fugarului, iar profesorii şi activitatea lor nu erau bine văzuți de burghezia oraşului, tensiunile ducând la situația ca o parte din profesori să plece în oraşul Cambridge, unde au fondat universitatea cu acelaşi nume, celebră şi ea, devenind ulterior eterna rivală a Oxfordului.
În prezent, Universitatea Oxford înseamnă federaţia a 39 de colegii independende, care au conduceri, statut şi corpuri profesorale separate. Mottoul universităţii este `Dominus Illuminatio Mea” – Dumnezeu este lumina mea. Bugetul total este de peste 3 miliarde de lire sterline anual, mai mult decât destule oraşe importante din lume. Universitatea Oxford a fost clasată pe locul 3 în lume, într-un top profesionist al universităţilor, după mai multe criterii speciale. Anual, în jur de 20.000 de studenţi din întreaga lume învață la Oxford, majoritatea studiilor durând 3 ani, doar filozofia necesitând studii de 4 ani și medicina de 6.
Tot la circa 80 de kilometri de Londra, dar spre nord-nord-est, se află rivala Oxfordului, Universitatea Cambridge. După escaladarea tensiunilor inițiale de la Oxford (încheiate prin intervenţiile energice ale Papei, burghezia acceptând universitatea şi rolul ei benefic), o parte din profesori au plecat la Cambridge şi au fondat universitatea care astăzi este celebră în lume şi ocupă locul 5 mondial în topul amintit anterior. Mottoul Universităţii din Cambridge este mai puţin `duhovnicesc” decât cel al rivalei sale – `De aici luăm lumină şi băutură pusă deoparte”. Peste 18.000 de studenţi sunt anual în facultăţile de aici şi se susţin mai mult de 12.000 de lucrări de licenţă. În anul 1290, Papa Nicolae al IV-lea a recunoscut statutul universitar al orașului Cambridge. De-a lungul vremii, la Universitatea Cambridge au fost profesori multe personalități ale culturii și științei universale, printre care amintim doar pe Erasmus din Rotterdam, care a predat aici latina și greaca, și pe Isaac Newton, care a fost profesor de matematică și fizică. Cambridge University Press, editura Universității Cambridge, a luat naștere în anul 1534.
Cea mai veche universitate a Europei este Universitatea din Bologna, Italia. Deși nu se cunoaşte cu precizie data înfiinţării ei, aceasta s-a întâmplat înainte de anul 1088. Altă veche universitate a Europei este Coimbra, Portugalia, înfiinţată în 1290, la Lisabona, când Regele Denis I (1261-1325) a semnat actul de constituire pentru „Studium generale”, iar Papa Nicolae al IV-lea a dat confirmarea în acelaşi an. Universitatea s-a mutat în oraşul Coimbra în anul 1308.
Celebra Universitate Sorbona din Paris
Un magistru-regent în teologie şi confindent al regelui Ludovic al IX-lea, Robert de Sorbon (1201-1274), a fondat în 1257 un colegiu care oferea cazare şi resurse studenţilor săraci sosiţi la Paris din întreaga lume creştină. Regele a dăruit câteva case care au fost puse la dispoziția studenților săraci. Colegiul a primit acordul pontifului de la Vatican în anul 1259 (acord reînnoit în 1268). În timp, numele colegiului a ajuns să desemneze întreaga Universitate din Paris. În secolul al XIV-lea, Colegiul Sorbonei intră într-un declin relativ, care continuă de-a lungul Renașterii. Între 1635 și 1642 s-a construit Capela Sorbonei, care este una dintre cele mai frumoase piese arhitecturale ale complexului. Sorbona intră din nou în declin în timpul Revoluției Franceze. Din 1791, Sorbona nu a mai primit studenți, lăsând Școlii Normale Superioare (École Normale Supérieure) locul de frunte între așezămintele academice pariziene. A revenit în prim plan abia în 1821, iar cea mai mare dezvoltare şi recunoaştere a cunoscut-o după cel de-al Doilea Război Mondial.
Centre universitare americane
Să trecem oceanul şi să ne oprim la cea mai veche universitate de pe pământ american: Universitatea Harvard. Această universitate, care ocupa locul 2 în lume în 2014, a fost întemeiată la data de 8 septembrie 1636, prin votul Înaltei Curţi a coloniei britanice din Golful Massachusetts. Numele actual îl poartă din anul 1639, după numele unui preot – John Harvard, care a făcut prin testament o mare donaţie, lăsând universităţii sute de cărţi, cu care s-a pus baza bibliotecii, precum și o donație financiară importantă. Simplu şi clar este mottoul universităţii: `Veritas”, Adevăr. Zeci de laureaţi ai Premiului Nobel au fost asociaţi într-un fel sau altul cu Harvard, 19 câştigători ai Premiului Nobel şi 15 ai Premiului Pulitzer au fos profesori la această universitate cu cel mai mare buget din lume - 32 de miliarde de dolari americani în anul 2013, de exemplu. Taxa anuală de studii pentru un student este de circa 40.000 de dolari. De Universitatea Harvard ţine un important centru pentru studiul Universului – Smithsonian Center for Astrophysics, care are programe de astrofizică şi astronomie, organizate în şase diviziuni: fizică atomică și moleculară; astrofizică de enegii înalte; astronomie optică și infraroșie; radioastronomie și geoastronomie; științe solare, stelare și planetare; astrofizică teoretică.
Deşi România nu are o universitate care să apară în topurile celor mai valoroase din lume, avem totuşi o veste bună: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi se află într-un grup select al universităţilor, Coimbra Group, care cuprinde 35 de universităţi din 23 de ţări.
Cele mai bune universități
Multe alte universităţi ar merita amintite, însă am dorit doar să dăm câteva date principale. În topul mondial al universităţilor, pe anul 2014-2015, primele zece locuri arată astfel: 1- California Institute of Technology (Caltech), SUA; 2 - Harvard University, SUA; 3 - University of Oxford, Anglia; 4 - Standford University, SUA; 5 - University of Cambridge, An glia; 6 - Massachusetts Ins ti tute of Technology, SUA; 7 - Prin ce ton University, SUA; 8 - Uni versity of California, Berkley, SUA; 9 - Imperial College London, Anglia; 10 – Yale University, SUA.