Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Poezia, ca o prefirare de metanii

Poezia, ca o prefirare de metanii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Data: 18 Iunie 2012

Acesta este titlul volumului de versuri care aparţine unui autor de care nu am mai auzit în ultima vreme, Constantin Hrehor, dar care prin ce a făcut până acum a demonstrat că poate fi autorul unei lirici religios metafizice de bună calitate. Bucovinean, născut în 1953, Hrehor şi-a urmat drumul fără să se uite în stânga sau în dreapta. "Eu sunt locul unde vinul sfârşeşte în taină/ centrul graţiei, umilinţa, supliciul,/ centrul îndurerării şi portul ultim cu care se încheie marea ascezei//... scribul e inutil/ strigătul lui acoperă marea cu un nou strat de sare..." Cum am mai spus, nu avem nevoie de ilustratori ai unor teme luate de gata, ci de poeţi, adică de oameni care pot recrea ce li s-a dat. Astfel, Constantin Hrehor face parte din categoria acelora care prelucrează în retortele inimii lor tot ce primesc şi nu vor să fie irosit. Asemănător întrucâtva lui Paul Aretzu despre care am scris deja, el are graţie şi meşteşug, e un meşteşugar din alte vremuri pentru care orice şlefuire a cuvintelor înseamnă răbdare şi până la urmă se confundă cu un proces ascetic. "Doamne, ieşi din scorbura vântului/ auzi ferăstrăul înaintând prin scândura cerului/ pentru tine au îmbătrânit în foc înălţate rugurile de oase/ pentru tine frunzele au soarta pribegilor..." Poezia sa este ca o prefirare de metanii. Fiecare metanie, îndelung exersată, ajunge cuvânt abia din clipa în care reprezintă un vehicul veritabil pentru omul preocupat de propria îmbunătăţire. Nu avem de-a face cu o lirică explicit creştină, dar felul în care el îşi construieşte poemul fără a se grăbi şi fără a fi amator de efecte facile exprimă ceva din taina marilor rugători care vorbesc cu inima într-o limbă dragă îngerilor. Ninsoarea este providenţială tocmai fiindcă nu este un simplu fenomen al naturii, ci expresie a milosteniei cereşti. Constantin Hrehor, într-o epocă a poeziei devastate şi bulversate, este adeptul ceremonialului lirico-liturgic prin care face din cuvinte adevărate ofrande. De aici pleacă frumuseţea versurilor sale.