Poezia turcă de azi

Despre literatura Turciei nu ştim mare lucru, cu excepţia referirii la Orhan Pamuk, Premiul Nobel de acum patru ani, care la nici 60 de ani a răsturnat calculele şi a fost încoronat de suprema distincţie. Evident, mintea ne este ocupată şi de numele, legendar de acum, al lui Nazim Hikmet, poetul Bosforului şi al mirajului care germinează în Levant. Dar despre ce se întâmplă acum în lirica turcă, cunoştinţele noastre sunt extrem de firave. Am primit astfel o mărturie consistentă a faptului că poeţii turci din prezent au multe de spus, aceasta graţie cărţii apărute la Editura "Ramuri", "Ochii Istanbulului" de Ayten Mutlu. Prefaţa cărţii este semnată de poetul şi profesorul Mircea Bârsilă, care ştie ce spune şi ale cărui judecăţi sunt formulate în deplină cunoaştere. Cu alte cuvinte, nu avem de-a face cu o şuşă, cum se întâmplă des la noi, ci cu o poezie autentică prin care în mod justificat atenţia ne este îndreptată spre universul unui popor care este mai viu decât alte naţii europene. Tălmăcirea este realizată de Niculina Oprea, la rândul ei poetă, care se apropie de versurile colegei ei din Răsărit cu sfială şi hotărâre pentru a găsi versiunea optimă. Poeta turcă împlineşte anul acesta 60 de ani şi a publicat peste zece volume de versuri. Este, cum ar veni spus, "optzecistă" şi scrie cumva împotriva curentelor iconoclaste care în ultimii ani au făcut ravagii nu numai în poezia noastră, ci cam peste tot în Europa. "Acolo unde singurul copac a murit/ păsările se învârtesc de trei ori/ pentru a face cunoscută durerea zânelor din frunzişuri..." Iată un exemplu de trei versuri despre care nu ştim dacă la noi ar mai fi asumate de mulţi autori. Dar, se ştie, uneori anacronismul este salutar. De aceea, m-am şi decis să semnalez apariţia acestui volum deoarece iese din curgerea bezmetică a vremurilor şi ne propune atingeri delicate, amprente de neşters pe sufletele celor care au nevoie de gingăşie şi reculegere. Aflăm despre autoare că a tradus în turcă "Suflete moarte" de Gogol, ceea ce este o performanţă care vorbeşte de la sine despre capacităţile ei literare. Ayten Mutlu încearcă prin poezie să facă ceva salvator pentru ţara natală, sfâşiată între fundamentalism religios şi aderare cu orice preţ la Uniunea Europeană. Frumuseţea versurilor ne cucereşte şi desluşim în ce scrie poeta nu doar manifestarea propriului talent, ci şi expresia unei misiuni mai presus de sine.