Puterea grăuntelui de sacru

Profesorul Nicu Gavriluţă este un nume şi o prezenţă prea cunoscută în spaţiul public şi universitar pentru a mai avea nevoie de prezentare. Cu toate acestea, reamintim faptul că este prof. univ. dr. la Departamentul de Sociologie, Asistenţă Socială şi Resurse Umane al Facultăţii de Filosofie şi Știinţe Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, membru al Uniunii Scriitorilor, prezenţă constantă în presa culturală din România, autor a 16 cărţi de specialitate, dintre care unele pregătesc şi „prevestesc” cartea căreia îi dedicăm rândurile de mai jos, „Secularizarea şi camuflările sacrului”, Ed. Polirom, 2025. O listă completă, însoţită de scurte prezentări, se poate online.

Titlul volumului vorbeşte de la sine despre tema aleasă, cea a secularizării, corelată cu cea a morfologiei sacrului. De altfel, putem afirma fără teama de a greşi că autorul are „ştiinţa”, darul aflării unor titluri potrivite pentru operele sale, care au cârlig la public şi editori deopotrivă. A rămas de pomină volumul de eseuri intitulat „Mama Proştilor e mereu gravidă”, apărut ȋn 2010, la Editura Institutul European din Iaşi. Numai cine nu a botezat un copil sau o... carte nu ştie cât de greu este să afli titlul cel mai ȋn măsură să ȋmpace atât autorul, publicul (familia, după caz) şi editura, pentru cărţi.

Trebuie spus din capul locului că acesta este primul volum de specialitate publicat de un sociolog român pe tema combinării secularizării şi a sacrului, a modului ȋn care acesta din urmă nu dispare, ci se camuflează subtil sub forme noi, atât ȋn sfera religiosului, cât şi în cea socială şi culturală. Volumul pe care-l avem ȋn discuţie este unul de o mare densitate de idei şi cred că reprezintă, pe undeva, o sinteză a unei vieţi şi cariere ştiinţifice şi didactice puse ȋn slujba studiului religiei şi manifestărilor acesteia ȋn societate. Da, se vorbeşte prea mult ȋn zilele noastre, mai ales ȋn lumea academică, de necesitatea abordării interdisciplinare ȋn studiul fenomenelor sociale, dar ea se practică, helas, prea puţin ȋn realitate. Nicu Gavriluţă reușeşte ȋnsă acest pariu dificil, ȋmbinând armonios sociologia religiilor, antropologia culturală, filosofia şi semiotica pentru a demonstra, repet, că modernitatea ambiantă, chiar şi ȋn formele sale cele mai „agresive”, nu elimină sacrul, ci ȋl ascunde sub diferite manifestări profane. Ajungem astfel la prima dintre ȋntrebările fundamentale ale volumului, şi anume ce presupune de fapt secularizarea, dacă este vorba doar de o reducere a influenţei religiei ȋn societate, ȋn diferite forme şi mijloace, sau este ȋnsoţită de o mutaţie subtilă a sacrului?

Prima parte a volumului conţine o sinteză a formelor şi sensurilor căpătate de conceptul de secularizare. Nu a fost uşor, pentru că acesta, de-a lungul timpului, a fost contestat, reinventat, „desfiinţat”, apoi revalorizat. Aici se vede experienţa ȋn domeniu a profesorului Gavriluţă, care a contabilizat atent nu doar definiţii mai vechi, clasice ale secularizării, cu pronunţată nuanţă filosofică (Habermas) cu cele mai noi interpretări legate de binomul secularizare-desecularizare, adică permanenta pendulare ȋntre „erodarea” religiosului din societate şi re-apariţia acestuia sub diferite forme. Ca o notă personală, de cititor interesat de acest subiect, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre fundamentalismele religioase, pe care secularizarea, paradoxal sau nu, le aduce la lumină. Mă gândesc, de exemplu, la Talal Asad şi abordarea sa antropologică a faptului religios, care arată că fundamentalismul este un răspuns la modernitate și la statul secular, care redefinește religia într-un mod modern, dar şi la Steve Bruce şi ultimele sale cercetări, care vede o relaţie cauzală clară: fundamentalismul este o reacție defensivă la secularizare și modernizare. În acest sens, el nu este o întoarcere la un trecut autentic, ci o formă modernă de mobilizare religioasă, condusă cu mijloacele de expresie şi comunicare ale modernităţii. În rest, profesorul Gavriluţă oferă o utilă prezentare sintetică şi o analiză critică pertinentă a principalelor teorii clasice şi actuale legate de secularizare: competiţia dintre religie şi societate, „cererea” şi „oferta” de pe piaţa religioasă sau cea a cuplajului inevitabil dintre religie şi modernitate şi a transformărilor exercitate de acesta asupra marilor structuri sociale (urban-rural, demografie, educaţie, sărăcie-bogăţie etc).

Omul modern are o mentalitate progresistă, ȋn sensul acceptării şi a altor explicaţii şi „oportunităţi existenţiale”, cu ghilimelele de rigoare, decât cele oferite de Bisericile istorice, tradiţionale. Unul dintre meritele acestei cărţi este că poate servi ca punct de plecare pentru orice cercetător sau pasionat de subiectul religiei ȋn societatea actuală, prin cantitatea de biografie care este citată, „decorticată” şi apoi rearanjată atent la finalul volumului, pentru cei care vor să aprofundeze, o muncă mai mult decât utilă, cum spuneam şi anterior, ţinând cont de amploarea domeniului şi de faptul că s-a scris mult şi inegal. Sunt citate şi studii aparţinând unor tineri şi foarte promiţători cercetători români din domeniu, cum ar fi Cezar Dascălu sau Lucian Cârlan, aflaţi la ȋnceputul carierei, formaţi în universităţi occidentale de prestigiu, care abordează cu dezinvoltură şi profesionalism subiectul secularizării. Dincolo de erudiţie, acest lucru arată faptul că profesorul Nicu Gavriluţă a fost şi a rămas un spirit curios, la curent cu tot ceea ce apare nou ȋn domeniul său de competenţă, un fapt cu care, din păcate, puţini dintre universitarii noştri se pot lăuda.

O altă secţiune a cărţii se ocupă cu analiza fenomenului desecularizării societăţilor şi intrarea ȋntr-o nouă etapă, pe care o putem numi, cu prudenţă, post-seculară. Dacă bătrâna Europă pare a fi din ce ȋn ce mai seculară, de la Est la Vest, nu acelaşi lucru se ȋntâmplă cu Africa şi America Latină, care devansează sensibil Europa şi Rusia ȋn ceea ce priveşte numărul de creştini. În cadrul capitolului consacrat acestei delicate, sensibile probleme a „desecularizării” (sau a răspunsului la secularizare) este adusă ȋn discuţie, curajos, o importantă dimensiune a cunoaşterii secularizării, şi anume: grila de lectură a acesteia este elaborată ȋn marea majoritate a cazurilor ȋn universităţile occidentale, de către specialiştii de acolo, dar este ea coerentă, fiabilă pentru ȋnţelegerea fenomenului religios ȋn toată complexitatea sa? Personal, mi s-a părut că unele dintre paginile cele mai interesante ale acestei lucrări sunt cele dedicate analizei „iritării” modernilor, inclusiv specialiştilor religiosului, că religia nu dispare, nu se lasă „doborâtă” aşa cum ar dori unii, ȋn numele progresului cu orice preţ. Este chestionată şi religiozitatea anti-religioasă (un joc de cuvinte, atenţie) a multor observatori şi cercetători ai religiosului din Occident şi nu numai (p. 92), care nu par a fi suficient de sensibili şi ȋnţelegători faţă de „misterul sacrului ȋn lume şi dinamica fenomenului religios” - citat ȋnchis. Or, profesorul Gavriluţă, prin ceea ce a scris, apariţiile sale publice, arată că empatia faţă de Biserică şi instituţiile sale nu este o frână ȋn calea cunoaşterii, ci dimpotrivă, o formă de aprofundare şi de reuşită epistemică acolo unde alţii se opresc, critic, pierzând de fapt ceva esenţial din ansamblul fenomenului studiat. Studiul antropologic şi sociologic al religiei nu se poate opri doar la elementele sociale, uitând, de fapt, esenţialul: lectura „semnelor timpului” se referă de fapt la legătura dintre Dumnezeu, lume şi umanitate, o reacţie la profunda dezumanizare a timpurilor noastre, din toate punctele de vedere.

Cea de a doua parte a cărţii, un alt centru de greutate, aş putea spune, este dedicată sacrului şi camuflării acestuia ȋn lumea de astăzi, precum şi a implicaţiilor asupra mentalităţilor şi comportamentului social. Experienţa şi vocaţia didactic-universitară a autorului se simt şi se văd ȋn relectura unor pagini importante din clasicii ştiinţelor sociale ale religiilor, fiind furnizate cititorului „pastile” condensate, esenţiale, din gândirea acestora referitoare la sacru. Rudolf Otto, Mircea Eliade, Culianu, Marcel Mauss, Phillip Hammond sunt doar câteva din numele uriaşe ale domeniului, citate şi utilizate ȋn demonstraţia elaborată de autor ȋn „decriptarea” efectelor secularizării şi jocul ascunderii sacrului ȋn lumea modernă, a infiltrării acestuia ȋn noi domenii, de la politică, media la noile mitologii ale omului contemporan, cum ar fi, de pildă, trans-umanismul, căruia autorul ȋi dedică pagini consistente, considerându-l a fi o nouă „religie seculară, falsă, neautentică, dar cu putere soteriologică [jertfă asumată, benevolă - n.m.] ȋn viaţa unor oameni care cred ȋn noile tehnologii” (p. 204). Tot ȋn partea a doua a volumului se găsesc pagini consistente despre hermeneutica sacrului, identitatea individuală şi colectivă redefinită de binomul secularizare-sacru camuflat, experienţe ale sacrului etc.

Ce ar mai fi de spus? Multe. În primul rând, acest volum confirmă ceea ce mulţi dintre noi ştiam, empiric: secularizarea, oricât ar fi de puternică şi de agresivă, nu ȋnseamnă neapărat şi o dispariţie a vieţii spiritual-religioase, cum se credea până relativ recent, ci mai degrabă o transformare a ei, prin sacru şi din sacru, pentru că oamenii vor avea mereu o „nostalgie a absolutului”, apud Mircea Eliade şi cum autorul demonstrează convingător. În al doilea rând, este o carte care se adresează curioşilor, cei care au propriile căutări cu privire nu doar la credinţa personală, ci şi la „starea” şi mersul lumii ȋnconjurătoare, care vor să ȋnţeleagă „unde mergem noi, domnule?”, după cum spunea Ilie Moromete ȋn celebra şi mereu actuala sa replică de la finalul romanului lui Marin Preda. În fine, publicarea acestui volum răspunde unei stări de fapt, insuficienta bibliografie românească de specialitate şi ȋnaltă ţinută ştiinţifică din domeniul studiului secularizării, relaţia religie şi modernitate, hermeneutica sacrului etc. Este un semn că, indiferent de ceea ce se ȋntâmplă ȋn lumea seculară, cea spirituală va avea propriul răspuns şi forme de adaptare, uneori neprevăzute, dar care arată, mereu, puterea grăuntelui incandescent din sufletele noastre.