Repere din viaţa şi opera lui Matei Călinescu

Matei Călinescu a fost unul dintre cei mai rafinaţi cunoscători ai literaturii şi ai fenomenului literar. A aparţinut prin vârstă generaţiei anilor â60 din cultura noastră şi încă din tinereţe s-a afirmat cu lucrări una mai interesantă ca cealaltă. Ar fi împlinit la început de vară 78 de ani, dar tot în iunie, din păcate, se împlinesc de fapt trei ani de la plecarea sa, ceea ce întristează sărbătoarea de la Bookfest (ediţia din acest an va începe mâine la Romexpo).

Cartea care a apărut în 1969 şi, cum ar veni spus, l-a făcut peste noapte celebru este "Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter". Era o carte subţire, un hibrid între roman şi eseu, dar reprezenta asumarea unei libertăţi de gândire pe care chiar şi acele vremuri cunoscute sub denumirea de "primăvara de la Bucureşti" abia puteau s-o tolereze. Dar cartea, în ciuda îndrăznelii ei, a ieşit pe piaţă, a fost recompensată de premiul Uniunii Scriitorilor şi i-a adus autorului onoruri. Era acea perioadă când apărea şi romanul "Animale bolnave" al lui Breban, când toată literatura noastră mustea de viaţă şi de inovaţii, când pe scena "Naţionalului" erau montate piese de teatru de Eugen Ionescu. După schimbarea de macaz din iulie 1971, această libertate a dispărut. Odată cu suprimarea, unii autori au hotărât să părăsească România. Andrei Brezianu, Virgil Nemoianu şi, nu în ultimul rând, Matei Călinescu. Toţi trei erau anglişti şi şi-au găsit refugiul peste Ocean. Matei Călinescu a ajuns la Bloomington, în Indiana, unde a trăit şi a lucrat până la sfârşit. După 1989 a venit de mai multe ori în România, a publicat aici numeroase cărţi, apărute înainte în engleză, a reînnodat tradiţia scrisului său atât de strălucit marcată prin titluri de pe vremea când era în ţară, cum ar fi "Conceptul modern de poezie" şi "Titan şi geniu în poezia lui Eminescu".

Un romantic fără patetism

Dar frumoasa sa carieră, după părerea mea, are două repere mari, care bat ce a făcut el în materie de critică, istorie şi teorie literară. Este vorba de cartea deja amintită despre condiţia evreului rătăcitor şi contemplativ, Zacharias Lichter, şi, ca un capăt simetric de pod, "Portretul lui M", carte tulburătoare, îmbibată de suferinţă, dar cristalizată prin luciditate şi fior creştin, în care autorul vorbeşte despre destinul tragic al fiului său, victimă a unei boli foarte grave. Scriitorul a dovedit astfel că este mai presus de cercetătorul literar, care a trebuit de altminteri să se şi disciplineze foarte strict în condiţiile de exigenţă ale climatului academic nord-american. Sufletul lui romantic, dar ferit de patetisme ridicole a răzbit în pagini excepţionale, pe care oricând le putem reciti. El, de altfel, a vorbit la noi, cred că pentru prima oară, despre conceptul de relectură, care în anumite situaţii se dovedeşte mult mai importantă decât prima citire. Lectura ne îmbată, dar relectura ne întemeiază. Un autor, dacă nu este recitit, poate să lase impresia că nu a fost citit niciodată. Matei Călinescu, cu fineţe, detaşare, dar în acelaşi timp şi cu o generoasă implicare, reprezintă un model de cărturar neucis de erudiţie. Inima vie din el nu a fost sufocată de carcasa bibliotecilor străbătute. Dovadă sunt cele două titluri amintite, unul la început de carieră, altul spre sfârşit. Cărţile sale nu sunt doar bunuri estetice, ci au şi o dimensiune formativă. Îl evocăm acum pentru a reuşi astfel să atragem spre opera sa alţi şi alţi cititori, oameni acum debusolaţi care pot găsi în scriitor drumul pierdut.