Muzeul Național de Istorie a României împreună cu Muzeul Józef Piłsudski din Sulejówek, Polonia, prezintă la București expoziția „România-Polonia, un secol de istorie. Mareșalul Józef Piłsudski și
Reprezentări feminine în arta românească
Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, prezintă publicului în Spațiile Medievale expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, care aduce în prim-plan stiluri artistice diferite și imagini ale femeii în diferite ipostaze din viața cotidiană. Lucrările expuse sunt selectate din patrimoniul Muzeului Național Cotroceni și din 29 de colecții private.
Proiectul expozițional de la Muzeul Național Cotroceni reunește portrete de femei, chipul femeii în contextul lumii rurale, precum și simbol al maternității. Dintre artiștii ale căror lucrări sunt expuse îi amintim pe Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Iosif Iser, Camil Ressu, Milița Petrașcu și Frederic Storck.
Veți avea ocazia să vedeți atât portrete ale unor personalități precum Elena Cuza, regina Elisabeta și regina Maria, cât și portrete ale unor femei simple care s-au remarcat prin muncă și devotament. Curatorul expoziției, istoricul de artă Cosmin Năsui, consideră că „expoziția propune perspective multiple de înţelegere și interpretare a artei românești din secolul 20 până în secolul 21, care pot fi urmărite atât din punctul de vedere al artistului, al colecționarului, dar și al tematicilor selecției curatoriale. Expoziția etalează curatorial lucrări mai puțin cunoscute sau rar expuse din colecția Muzeului Național Cotroceni, dar și din colecții private. Sunt lucrări care evidențiază femeia în arta românească, de la portrete de țărăncuțe la un portret cu o maică stareță și până la portrete de balerine, actrițe și muncitoare. O altă temă prezentă în expoziție este viața la țară, des abordată în arta românească și bogat reprezentată în lucrările lui Nicolae Grigorescu”.
Nu lipsește din expoziție nici imaginea femeii în ipostaza de mamă, prezentată de Tudor Gheorghe într-o manieră pitorească, în care o țărancă însărcinată ține într-o mână ulciorul și în cealaltă copilul de câțiva ani. Expoziția valorifică patrimoniul și recunoaște frumosul și sensibilitatea în operele de artă, iar Muzeul Național Cotroceni a pus la dispoziție patrimoniul său pentru a fi armonizat cu cel al colecționarilor din România.
Expoziția „Reprezentări feminine în arta românească” va putea fi vizitată până în data de 3 aprilie, de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00. Vizitarea se face pe bază de programare, la adresa de e-mail: vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numărul de telefon 0725.518.381. (A. D.)