Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Romancierul naiv şi sentimental
Orhan Pamuk este şi naiv, şi sentimental. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2006 are mulţi cititori în România şi în mare măsură opera sa a fost tradusă în limba noastră. De la "Mă numesc Roşu", cartea care l-a lansat la noi şi l-a făcut foarte îndrăgit, la acest volum de eseuri, scriitorul turc acoperă un spectru larg. Orhan Pamuk este un autor cultivat, pentru care tradiţia nu înseamnă fundamentalism, ci un teritoriu asupra căruia îşi exercită cu folos darurile inteligenţei speculative. Istanbulul, oraşul arhetipal, cunoaşte în paginile cărţilor sale o splendoare uluitoare. Orhan Pamuk este în stare să rescrie Halimaua, dar în egală măsură dovedeşte calităţile scriitorului lucid, realist, care nu se lasă sedus de fantasme. Volumul de faţă care face dovada perfectei stăpâniri a meşteşugului literar, apărut la Polirom, ne conduce în laboratorul său alchimic. Pamuk vorbeşte deseori despre un centru secret, invizibil, al romanului, de care un autor, în momentul în care demarează un asemenea proiect, nu poate face abstracţie. Oricâte învelişuri periferice ar exista, centrul este covârşitor şi acela, ca un magnet, trage romanul spre împlinire. Pamuk îşi prezintă aici listele favorite de autori şi de titluri. Încă o dată dovedeşte că nu poate trăi în afara culturii şi nu se lasă îmbătat de mitologii obositoare. Ne surprind oarecum dragostea sa pentru romanul rus şi elogiul neţărmurit pe care-l face pe de o parte "Anei Karenina", pe de alta, "Demonilor", în opinia lui, cel mai bun roman politic al tuturor vremurilor. Pamuk a citit şi Proust, şi Joyce, a citit mult, dar cantitatea nu l-a sufocat, dimpotrivă, i-a păstrat nealterat cristalul discriminării. Face distincţia între ce e literatura scrisă bine, chiar impecabil, dar care mare lucru nu spune, şi literatura însufleţită de prezenţa acelui centru secret, magnetic. Romancierul Pamuk prin confesiunile sale apare în faţa noastră ca un autor la deplină maturitate, conştient de păcatele lumii în care trăieşte şi pe care nu le poate răscumpăra estetic.