Tehnica frescă în pictura bisericească

Tehnicile picturale sunt legate foarte puţin de principii teoretice. Pictorii îşi însuşesc această ştiinţă prin experienţa personală de pe schelă sau în atelier. În acest articol vom prezenta câteva date generale privind realizarea picturii bisericeşti.

Folosită încă din An-tichitate, pictura murală a fost executată în tehnica frescă. Începând cu secolul al XIII-lea, pictura în frescă devine un termen generic, nemaifăcându-se deosebire între fresca adevărată sau simili-frescă şi pictura murală care are ca suport tencuiala pentru frescă, dar e finalizată cu ajutorul culorilor tempera. Lucrări în tehnica frescă pot fi executate în toate ţările de tradiţie bizantină. A fost preferată pentru că oferă artistului posibilitatea de a fi spontan şi-i dă libertate de execuţie foarte mare. Făcând corp comun cu zidul, pictura în frescă "înlătură aproape cu totul ideea de suprapunere şi adaos".

Factori nocivi

În general, meşterul frescei acoperă zidul cu mai multe straturi de tencuieli, de obicei două, de 1,5-2 cm, care au ca scop principal egalizarea spaţiilor dintre componentele zidului (cărămizi, pietre, bolovani). De asemenea, se urmăreşte realizarea unui strat care să oprească infiltraţiile, iar în al treilea rând crearea unui suport pe care să vină lucrarea propriu-zisă. Bine de subliniat ar fi faptul că zidul adăposteşte doi factori care fac mult rău picturii: este vorba de umezeală (fie că e cuprinsă în pietre, cărămizi sau urcă din sol ori pătrunde din atmosferă) şi de săruri, în special azotatul de potasiu. Contra celui de-al doilea factor nociv, maeştrii recomandă căptuşirea cu un strat intermediar de cărămidă.

Tonurile trebuie să rămână la aspectul original

Tencuielile sunt din var. Varul necesar se obţine prin scufundare în apă, se ia piatra de var în bucăţi (nu se va folosi var praf) şi se înmoaie în apă, în gropi săpate în pământ bine căptuşite cu scânduri. Se toarnă deasupra apă. Dintr-un kilogram de var bulgări se vor obţine 5 kg de var de frescă. Apa folosită pentru stingere trebuie să fie foarte curată. Pentru o frescă de calitate, se va folosi un var cu o vechime de peste 3 ani. Cu cât este mai vechi varul, cu atât este mai propriu picturii în frescă. Varul are proprietatea de a se linişti, se decantează. Acesta trebuie să fie un pic mai gras, ca o alifie, iar în momentul în care se întinde pe zid, se va netezi frumos, fără a avea asperităţi sau goluri cât de mici. Culorile de frescă trebuie să se absoarbă încet şi să pătrundă la o adâncime foarte mică (circa 1 mm). Tonurile trebuie să rămână la aspectul original. În compunerea tencuielilor, alături de var intră şi nisipul. Maeştrii recomandă nisipurile de râu. Pentru a se verifica dacă nisipul este curat, acesta poate fi pus într-un pahar cu apă şi, prin amestecare, apa trebuie să rămână limpede. Cantitatea necesară amestecului este hotărâtă de maestru în funcţie de suport, dar, ca regulă generală, proporţia ar fi de două părţi var şi o parte nisip. Pentru a se lega pasta de var şi pentru a i se oferi elasticitate şi consistenţă se vor folosi câlţi din cânepă sau păr de capră. În Moldova secolului al XV-lea la tencuieli erau folosiţi câlţii de in. Proporţia ar fi, la 20 de găleţi pastă de var, 4 kg cânepă tocată.

Nu se pot face corecturi sau îndreptări

Culorile de frescă sunt descrise în majoritatea materialelor de specialitate. Operaţia de pregătire a fiecărei culori este complexă. Lucrările în frescă se execută pe tencuiala umedă. Oxizii metalici (culorile) dizolvaţi în apă pătrund în stratul ultim, elementele active ale varului transformându-i în săruri fixe. Nu se pot face corecturi sau îndreptări. În cazul în care s-au făcut greşeli, e preferabil să se dea jos tencuiala. Artistul trebuie să fie stăpân pe compoziţie, să-şi facă un plan de ansamblu hotărât şi trebuie să aibă o mână care nu şovăie. De aceea este necesară acumularea unei experienţe în ateliere sau în cadrul echipelor de lucru sub coordonarea unor pictori cu vechime în domeniu. De asemenea, formarea se va face gradat, înainte de aceasta fiind necesare cunoştinţe de desen, compoziţie şi iconografie foarte clare.

"Îndemânare excepţională de ştiinţă desăvârşită în compoziţie"

I.D. Ştefănescu nota: "Lucrul în frescă este legat de o îndemânare excepţională de ştiinţă desăvârşită în compoziţie, cunoştinţe anatomice, desen caracteristic şi siguranţă de mână. Nevoia de a lucra iute produce efecte fericite: căldură sufletească, strălucire şi farmecul libertăţii de inspiraţie. Furat de aceste perspective, artistul alunecă uşor în improvizaţie, neglijează amănuntele şi ascunde greşelile folosindu-se de virtuozităţi de desen şi armonii complexe de culoare. În chip evident, în frescă trebuie să lucreze numai cine a ajuns stăpân pe arta lui. Cennino Cennini, care cunoştea foarte bine lucrările lui Giotto şi ale marilor freschişti italieni, ne spune că un freschist se formează în 13 ani. Într-un an trebuie să înveţe desenul. Notăm că un termen atât de scurt indică pregătirea specială a cuiva care are la spate un număr de ani de studiu şi cunoştinţe serioase de anatomie, perspectivă şi desen. 6 ani sunt necesari, spune Cennini, pentru a învăţa şi stăpâni lucrările de ordin tehnic, material (pregătirea culorilor, mortarului şi tencuielilor), iar alţi 6 pentru a dobândi îndemânarea picturii murale".