S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Tema cenzurii în expoziție
Turnul Primăriei Oradea găzduiește, în perioada 30 iunie-21 iulie, expoziția „Libertatea impusă” a artistului Gheorghe Parascan, organizată de Asociaţia Artiştilor Naivi din România (AANR), tema fiind cenzura artei în timpul regimului comunist. Sunt expuse 30 de lucrări, în intenţia de a readuce în conştiinţa publică actuală faptul că în timpul regimului comunist din România cenzura era prezentă în toate domeniile culturii. Prin aceste picturi, Parascan arată consecinţele subordonării artei criteriilor estetice ale ideologiilor totalitare, un avertisment privind statutul artei şi al artiştilor într-un regim de tipul celui instituit şi în ţara noastră până în 1989, după cum a afirmat Mircea Stroe, președintele AANR. Din punctul de vedere al artistului, despărţirea de trecut nu se poate produce fără asumarea acestuia. Inventarul ideologic de imagini (re)create de Parascan pe pânză are însă grijă să lase dezvelit un colţ care ne spune că e doar o joacă, o încercare de umor românesc, o licenţă veselă gen „bine c-am scăpat”. Gheorghe Parascan este şi grafician, și iconar, fiind inventatorul unei tehnici antichizate de iconografie.


