Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Trilogia „Palimpseste regăsite”, lansată la Iași

Trilogia „Palimpseste regăsite”, lansată la Iași

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Cultură
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 28 Noiembrie 2018

În spațiul încărcat de simboluri și de istorie al Palatului Culturii din Iași a avut loc sâmbătă, 24 noiembrie, o sărbătoare dedicată deopotrivă literelor și spiritului – lansarea trilogiei „Palimpseste regăsite”, semnată de Grigore Ilisei. Manifestarea s-a desfășurat la câteva zile după aniversarea de către publicist, pe 20 noiembrie, a 75 de ani de viață. În cadrul evenimentului, scriitorul a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție pentru laici a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Numeroși publiciști, oameni de cultură din Iași și din Moldova, clerici și prieteni apropiați i-au fost alături scriitorului Grigore Ilisei la momentul prezentării publice a romanelor sale Pasaj de raţe sălbatice, Între linii şi Dincolo şi dincoace de linii. Trilogia „Palimpseste regăsite” a apărut în acest an, la Editura Junimea din Iași, în colecția „Epica”, aflată sub coor­donarea scriitorilor Ioan Holban și Eugen Uricaru. Încadratura cărților a fost făcută de criticul literar Mihaela Grădinariu, scriitorul Ioan Holban și pictorul Liviu Suhar.

Desființând, de la bun început, cadrele rigide și protocolare, amfitrionul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea, a așezat întâlnirea prilejuită de lansarea celor trei volume sub semnul legăturilor calde, de suflet sau profesionale, țesute între cei prezenți în sală. În fapt, adunarea unei mari familii de prieteni, într-o „«duminică de sâmbătă», o sărbătoare dedicată scriitorului, cărturarului, spiritului civic, constructor de instituții, Grigore Ilisei”.

În preambulul lansării, scriitorului i-a fost înmânată, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”, „ca expresie a prețuirii deosebite și ca binecuvântare sfântă” pentru efortul neobosit pus în slujba literaturii și culturii românești și a tradiției ortodoxe. Distincția i-a fost oferită de pr. Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare și relații publice al Arhiepiscopiei Iașilor, și de pr. Dumitru Boboc, inspector eparhial bisericesc. „Îi sunt adânc recunoscător Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru distincția acordată, dar în primul rând pentru faptul că și-a deschis deseori porțile sufletului în momentele de taifas pe care le-am avut cu Înaltpreasfinția Sa. Această legătură care s-a creat de-a lungul timpului a fost pentru mine o binefacere”, a mărturisit, cu emoție, Grigore Ilisei.

„Un construct narativ impresionant”

 „Există cărți care te zidesc și există cărți care te dărâmă. Cred că Palimpsestele regăsite fac parte din această categorie, întâi dărâmăm și după aceea rostuim. Este ceea ce Grigore Ilisei reușește cu asupră de măsură în această impresionantă curgere a istoriei mari, a acestui tăvălug care contorsionează, care deturnează destine întregi sau acestor istorii așa-zise mici, care sunt foarte importante în construcția romanescă”, a apreciat criticul literar Mihaela Grădinariu, făcând trimitere către firul care leagă romanele, drama trăirii în două lumi ce nu se mai pot întâlni, fiind despărțite de linia Prutului.

Volumele propuse în această trilogie au, potrivit Mihaelei Grădinariu, „un construct narativ impresionant”, grație harului scriitoricesc al autorului. Aceasta a vorbit despre forța simbolică a personajului central, Camil Dunea, și despre imaginea pe care reu­șesc cele trei romane s-o construiască.

Scriitorul Ioan Holban a făcut, apoi, o incursiune lămuritoare înlăuntrul cărților, vorbind despre izvoarele și matricea temei volumelor, despre tipologia și dinamica personajelor, despre motivele folosite de autor, avertizând asupra tentației pe care o poate resimți cititorul de a lectura aceste romane în anumite chei de biografie. „Personajul principal, Camil Dunea, este pictorul Călin Alupi (n.r. - pictor și desenator basarabean, unul dintre reprezen­tanții postimpresionismului). În carte se află destule personalități cu nume ascunse, dar ușor de recunoscut. Să citim romanul în niște chei de biografie ar fi cel mai ușor lucru. Dar lectura aceasta ar fi efemeră și neproductivă. Vă invit să treceți peste chei. Romanele radiografiază o lume de dincolo și de dincoace de linie, linie ce simbolizează, de fapt, cursul Prutului. Un roman al condiției umane și o frescă a României de Est”, a subliniat Ioan Holban. Pictorul Liviu Suhar a evocat câteva amintiri legate de personajul principal al romanelor, Camil Dunea, în fapt pictorul Călin Alupi, vecinul său de atelier.

În stilistica de povestaș cu care și-a cucerit de decenii publicul, autorul a explicat în final traseul celor trei romane, de la imaginea simbol de la care a pornit gândul de a scrie, până la încercările unei nuvele și la forma distinctă a trilogiei de azi. „L-am cunoscut pe Călin Alupi, s-a creat o fuziune sufletească între noi, am scris despre el, i-am cunoscut viața. Una dintre povestirile lui mi-a rămas în minte. Mi-a povestit că mergând, imediat după război, cu niște ajutoare americane pe malul Prutului, la un moment dat «l-au luat apele», cum se spune, s-a aruncat în Prut și s-a dus înot să ia o creangă de salcie de pe celălalt mal, s-o aducă în România. A trecut înapoi, având norocul unui pasaj de rațe sălbatice pe deasupra. Și în mintea lui era gândul că «păsările acestea zboară nestingherite, iar eu nu pot trece de pe un mal care este al meu pe celălalt mal, care este tot al meu»”, a povestit autorul.

Schiță biografică

Grigore Ilisei s-a născut la 20 noiembrie 1943, în localitatea Mălini, judeţul Suceava, în familia preotului Ilie Ilisei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor a numeroase volume de publicistică (reportaj, tablete, interviu, jurnal de călătorie, memorialistică, eseu despre artă) şi proză. Prolifica activitate din presă şi literatură a fost răsplătită cu numeroase premii şi distincţii, printre care Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de „Cavaler” (2001), Ordinul Ziariştilor clasa I, Diploma de onoare a Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi Crucea Patriarhală, acordată de vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoc­tist, în 2003.

Este cetățean de onoare al comunei Preutești, sat în care tatăl său, Ilie Ilisei, a fost preot vreme de câțiva ani, al orașului Fălticeni și al comunei Rădășeni, din jude­țul Suceava. În plan diplomatic, a fost ataşat cultural al Ambasadei României în Tunisia (2004 - 2005).