Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Un roman despre regimul comunist
„Un singur cer deasupra lor“ este titlul recentului roman al Ruxandrei Cesereanu apărut luna trecută la editura Polirom. Este un roman deosebit în creaţia de până acum a scriitoarei, deoarece se bazează pe un demers realist, plecând de la cercetările ei asupra trecutului comunist care a devastat ţara. Cu ani în urmă, vorbea deja despre acest proiect al ei ambiţios prin care voia să reconstituie tot ce s-a întâmplat în planul ororilor din acei ani. Este o carte scrisă cu multă atenţie, acordată detaliilor şi din dorinţa necamuflată de-a creiona cât mai multe personaje. De aici, cum au spus criticii, şi natura romanului de a fi o frescă minuţioasă. Autoarea a renunţat la stilul ei baroc manierist pe care-l ştim de acum zece ani din volumul „Tricephalos“ sau mai încoace din „Nebulon“. Apar astfel în carte personaje din toate categoriile sociale care au format ţesutul malign al României comuniste. Epoca lui Dej şi cea a lui Ceauşescu sunt trecute în revistă nemilos, cu o răceală a observaţiei care l-ar face invidios pe orice maestru al literaturii realiste, mergând până la naturalism. Celor de acum, epoca de odinioară nu le mai inspiră cine ştie ce compasiune. În schimb, este nevoie de pedanteria arhivarului, de seriozitatea istoricului şi de dramul de lirism al scriitorului pentru a pune în pagină şi a sensibiliza acea eră teribilă. „Era socialistă“, cum se numea pe vremuri o revistă de partid, trebuie parcursă filă cu filă, fără înverşunare, fără lacrimi, fără convulsii inutile. Este un capitol dens al istoriei naţionale şi avem datoria şi dreptul să-l cunoaştem aşa cum ştim ce s-a întâmplat şi în alte epoci. Din fragmentul publicat cu ceva vreme în urmă în revista „Observator cultural“ au reieşit ambiţia autoarei, dispoziţia ei sarcastică, dar şi acea detaşare tristă faţă de ceva care a făcut rău şi nu a fost pedepsit aşa cum se cuvenea. Alături de Doina Jela, Ruxandra Cesereanu a studiat în detaliu perioada comunisto-socialistă şi a oferit cititorilor ei lucrări probe, bazate pe o informare solidă. Romanul de faţă completează astfel tot ce a realizat până acum în planul cercetării.