„Vârsta de fier“ a lui Blaga

Anul acesta, în mai, s-au împlinit 50 de ani de la plecarea lui Lucian Blaga. Sfârşitul său a venit după o lungă perioadă de interdicţie, când nu a putut să facă altceva decât să traducă. Din această perioadă datează versiunea lui Faust pe care ne-a oferit-o, neîntrecută de nici o alta, poate doar egalată de cea realizată mai târziu de Ştefan Aug. Doinaş. Dar Blaga şi-a anticipat perioada de restrişte.

În anii patruzeci ai veacului trecut - evident, era şi influenţa sinistră a războiului şi a pierderii Ardealului de Nord - a scris un ciclu de poeme asupra căruia oricând putem medita cu folos. Ciclul se intitulează "Vârsta de fier", a apărut postum şi putem cita de aici un poem reprezentativ, "Inscripţie": "Drumurile pe care nu umblăm, drumurile ce rămân în noi ne duc şi ele, fără număr, undeva/ cuvintele, ce rămân în noi, descoperă şi ele fără margini făptura/ luptele ce nu le dăm, luptele ce rămân în noi, ne lărgesc şi ele în taină patria/ sămânţa pe care n-o dăruim, sămânţa ce rămâne în noi multiplică şi ea fără capăt viaţa, moartea de care nu murim, moartea ce rămâne în noi, ne adânceşte şi ea tăcerea/şi pretutindeni prin toate îşi pune temei poesia..." Nu ştiu dacă poezia e ultima care rămâne şi sfinţeşte o lume părăginită şi abandonată, dar în mod sigur este duhul şi prin acesta harul care şi în cele mai grele perioade ale istoriei îşi face simţită prezenţa. Fie şi în modul el mai inefabil cu putinţă, deşi cum altfel decât inefabil ar putea el să lucreze?

Vârsta de fier pentru Blaga ca şi pentru mulţi dintre noi a fost, desigur, era comunistă, afirmaţie care unora, mai ales acum, le poate părea exagerată şi răsuflată, dar riguros vorbind aşa este. Atunci, cum am spus, era şi războiul la mijloc care l-a marcat hotărâtor pe poet, dar având în vedere faptul că imediat după aceea poetul a fost şi romancier şi a produs un volum ca "Luntrea lui Caron", înţelegem care a fost viziunea lui Blaga despre o epocă fără iluzii.

Spun aceste lucruri deoarece mulţi ani poetul a fost privit doar prin fereastra deschisă spre noi de "mirabila sămânţă", de "corola de lumini a lumii", neglijându-se în mod voit latura sa adâncă, obscură, profetică. Lucian Blaga prin ciclul citat este de bună seamă poetul profet care a intuit soluţia ocultării într-o perioadă când asupra lumii se abăteau forţele răului şi o pustiau.

Puţinul puţinului

Ce este vârsta de fier? Ştim din tradiţiile precreştine că este ultima etapă din împărţirea cuaternară a unui ciclu, aur, argint, aramă şi la urmă fierul, siderurgia, furnalele cu care făurarii evului modern comunist nu au încetat să se fălească propagandistic. Şi un călugăr cărturar de anvergura lui André Scrima a scris despre aceste lucruri. Numărul de tone de oţel laminat pe cap de locuitor era, dacă v-amintiţi, un criteriu pentru a măsura bunăstarea populaţiei. Muncitorul siderurgist, ca şi ceferistul, dar şi minerul reprezentau emblemele unei epoci care se credea nemuritoare. Vârsta de fier este de aceea vârsta dominaţiei finale asupra întregii lumi, când ultimele precipitări ale ciclului cosmic-istoric ies la iveală şi fac legea. Hinduşii vorbesc despre kali yuga, sintagmă vehiculată mult în anii aceştia, care corespunde exact vârstei respective. În kali yuga, aşa cum spune o înţelepciune străveche, se vor mântui aceia care vor fi în stare să respecte măcar o câtime din tot organismul tradiţiei. Aşa de ostile sunt vremurile încât mântuirea ne este asigurată chiar şi de puţinul puţinului. Viziunea lui Blaga este de aceea mai mult decât poetică. Este profetică şi din acest motiv

ne-am aplecat asupra ei. Emblemele acum s-au schimbat. Trăim doar într-o epocă postindustrială, postcapitalistă. România vrea să edifice un capitalism ale cărui caracteristici pe alte meleaguri au apus de mult. Nu-l mai avem în prim plan pe siderurgist, ci pe it-ist. Nu stahanoviştii, ci Steve Jobbs - fie-i memoria vie - reprezintă adevăratul simbol al epocii. Blaga nu a intuit continuarea vârstei de fier. El a vorbit despre reţinere şi retragere. Când lumea este adversara noastră şi nu o mai recunoaştem, atunci e de preferat să-i întoarcem spatele, având însă convingerea şi, mai mult de atât, credinţa că pe alt plan, mult mai important decât cel vizibil, retragerea noastră determină roade spirituale neasemuite. Blaga gândea aşa şi în felul acesta a supravieţuit unor vremuri duşmănoase. În felul lui a fost un călugăr alb, conştient de dificultăţile acelui timp. Vârsta de fier are valoare simbolică, dar cu directă încorporare în istorie. Când s-a stins în mai 1961, doar cu câteva luni înaintea lui Sadoveanu, era împăcat cu toate. La jumătate de veac de la moartea lui citirea unui asemenea poem care, din câte ştiu, nu prea figurează în programele şcolare - dar ce mai e pe acolo? - poate redeschide un nou capitol spre studiul marelui poet.