„Vin dintr-o ţară în care crucile nu fac niciodată păienjeni la subţiori“

La începutul lunii octombrie, scriitorul şi omul de cultură Robert Şerban a lansat la Timişoara un nou volum de poezie. Este vorba despre "Moartea parafină", o carte cu un limbaj discret, simplu, din care autorul a reuşit să obţină un maxim de efect liric.

Poemele sunt meditative, caută într-o zonă profundă a experienţei umane, aduc frecvent în prim-plan vârsta copilăriei în care totul este mit şi revelaţie, în care figurile familiale, bunica, tatăl, strămoşii ştiuţi şi neştiuţi sunt repere existenţiale ("aflu dacă a mai rămas sau nu miez/ dacă strămoşii mei/ sunt în stare de un miracol/ ori vor rămâne ascunşi iepureşte/ în morţile lor mici"). Nu lipsesc mărturiile maturităţii marcate de nostalgie ("s-au dus femeile care pregăteau şerbeturi groase/ apretau îndelung şi apăsat cearşafurile/ de parcă ar fi cucerit lumea/ centimetru/ cu/ centimetru/… care ieşeau din copilărie cu palmele crăpate/ ca să nu alunece/ când se prindeau de viaţă/ care citeau ora în soare fără să clipească"), de presimţirea marelui final ("sunt la jumătatea ei - a vieţii n.r.)/ şi îmi place să cred/ că ce văd departe, departe, departe/ măruntă/ ca o jucărioară de-un leu/ e propria mea moarte"), de balansul existenţial între dimensiunea materială ("pornim în căutarea banilor/ cu frunţile încreţite/ de parcă de la o tâmplă la alta/ câte-un ghem de rafie/ stă să se deşire") şi dimensiunea spirituală a existenţei. Mărturia esenţială a acestui volum este tocmai cea referitoare la credinţă, poemele religioase sunt reprezentative, prin intensitatea trăirii: "Vin dintr-o ţară/ în care crucile/ nu fac/ niciodată/ păienjeni/ la/ subţiori", ne lasă poetul să ştim despre el, ca fapt esenţial şi atotcuprinzător, în poemul Să mă prezint puţin şi încheie semnificativ volumul cu Acatist: "Doamne Dumnezeule/ ce bine că eşti sus/ tot timpul/ ca să mă pot agăţa de Tine/ din când în când".