Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură „Vin dintr-o ţară în care crucile nu fac niciodată păienjeni la subţiori“

„Vin dintr-o ţară în care crucile nu fac niciodată păienjeni la subţiori“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Data: 10 Oct, 2010

La începutul lunii octombrie, scriitorul şi omul de cultură Robert Şerban a lansat la Timişoara un nou volum de poezie. Este vorba despre "Moartea parafină", o carte cu un limbaj discret, simplu, din care autorul a reuşit să obţină un maxim de efect liric.

Poemele sunt meditative, caută într-o zonă profundă a experienţei umane, aduc frecvent în prim-plan vârsta copilăriei în care totul este mit şi revelaţie, în care figurile familiale, bunica, tatăl, strămoşii ştiuţi şi neştiuţi sunt repere existenţiale ("aflu dacă a mai rămas sau nu miez/ dacă strămoşii mei/ sunt în stare de un miracol/ ori vor rămâne ascunşi iepureşte/ în morţile lor mici"). Nu lipsesc mărturiile maturităţii marcate de nostalgie ("s-au dus femeile care pregăteau şerbeturi groase/ apretau îndelung şi apăsat cearşafurile/ de parcă ar fi cucerit lumea/ centimetru/ cu/ centimetru/… care ieşeau din copilărie cu palmele crăpate/ ca să nu alunece/ când se prindeau de viaţă/ care citeau ora în soare fără să clipească"), de presimţirea marelui final ("sunt la jumătatea ei - a vieţii n.r.)/ şi îmi place să cred/ că ce văd departe, departe, departe/ măruntă/ ca o jucărioară de-un leu/ e propria mea moarte"), de balansul existenţial între dimensiunea materială ("pornim în căutarea banilor/ cu frunţile încreţite/ de parcă de la o tâmplă la alta/ câte-un ghem de rafie/ stă să se deşire") şi dimensiunea spirituală a existenţei. Mărturia esenţială a acestui volum este tocmai cea referitoare la credinţă, poemele religioase sunt reprezentative, prin intensitatea trăirii: "Vin dintr-o ţară/ în care crucile/ nu fac/ niciodată/ păienjeni/ la/ subţiori", ne lasă poetul să ştim despre el, ca fapt esenţial şi atotcuprinzător, în poemul Să mă prezint puţin şi încheie semnificativ volumul cu Acatist: "Doamne Dumnezeule/ ce bine că eşti sus/ tot timpul/ ca să mă pot agăţa de Tine/ din când în când".