Ziua internaţională a muzeelor

Este ştiut că forul internaţional care coordonează, prin consens, activitatea muzeelor din lume îl reprezintă I.C.O.M.-ul (Comisia Internaţională a Muzeelor), din care fac parte reprezentanţi ai majorităţii ţărilor de pe glob, România fiind reprezentată prin dr. Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei naţionale a I.C.O.M. pentru România. Acest for internaţional se reuneşte din patru în patru ani (în anul 2013, întâlnirea va avea loc la Barcelona) pentru a-şi adapta şi actualiza priorităţile în funcţie de evoluţia şi priorităţile societăţii contemporane. Acest dinamism al forului interna-ţional a evitat, de-a lungul anilor, ca muzeele să devină „desuete“, fapt demonstrat şi de ritmul alert în care o parte din muzeele din România îşi adaptează propriile programe la noutăţile şi imperativele societăţii româneşti contemporane.

 

Biserica Ortodoxă Română, tezaurizatoarea unui bogat şi valoros patrimoniu găzduit în cele peste 70 de colecţii de artă, şi-a manifestat permanenta preocupare pentru a ocroti şi pune în valoare aceste bunuri de importanţă naţională, prin formarea de specialişti în domeniile de bază ale activităţilor muzeale (muzeografi, conservatori, gestionari-custozi, gestionari de patrimoniu ş.a.) în cadrul programelor organizate de către Centrul pentru Patrimoniul Cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu“, după cele mai noi standarde internaţionale. Aceste standarde evidenţiază faptul că muzeologia este o ştiinţă care arată cum trebuie să fie organizat un muzeu pentru ca atribuţiile sale principale (ocrotirea, studierea şi valorificarea complexă a patrimoniului) să fie îndeplinite la cei mai înalţi parametri ştiinţifici. Că este o ştiinţă fiindcă se bazează pe un plan logic de idei care reprezintă suportul teoretic al expoziţiei („ce vreau să demonstrez cu aceste obiecte?“). Că unul din principalele obiective ale organizatorului este să-şi răspundă la întrebarea: cu ce informaţii noi, utile, ştiinţifice, se va alege vizitatorul de pe urma vizitării muzeului (acesta reprezintă şi testul de interes al publicului pentru colecţia respectivă). Că un muzeu nu reprezintă o îngrămădire de obiecte, expuse de-a valma, „numai ca să pară că sunt multe“ (un fel de depozit vizitabil), ci se bazează pe o serie de principii logice, ştiinţifice, care pun în evidenţă particularităţile locale, zonale, regionale, specificităţile perimetrului geografic, spiritual, cultural sau artistic, cu alte cuvinte un muzeu, prin exponatele sale, reprezintă un fragment de viaţă (socială, istorică, religioasă, ştiinţifică, instructiv-educativă, de bio-diversitate, de mediu ş.a.m.d.). Muzeele, indiferent de profilul lor, sunt temple comemorative ale temporalităţii, care transmit episoade din experienţa umană. Funcţia educativă a muzeului este considerată astăzi (într-o societate în care explozia informaţională este o realitate) ca una din funcţiile sale principale. A apărut astfel o nouă ştiinţă, „pedagogia muzeală“ (educaţia „în şi prin muzeu“), care introduce principii noi, moderne, de educaţie, bazate pe stabilirea unor tipuri noi de comunicare (instruirea diferenţiată pe categorii de vârstă, nivel de pregătire, diversitate etnică ş.a.m.d.) ce promovează tipul de educaţie multiculturală şi care, în esenţă, se bazează pe sloganul „nimic nu poate fi considerat valoros dacă nu a fost mai întâi înţeles“.

 

Cele de mai sus nu sunt altceva decât parte din principiile noi, moderne, ale muzeografiei contemporane, principii ce vor constitui şi câteva din temele sesiunii anuale a muzeelor din România, ce va avea loc în luna septembrie 2013, la Bucureşti, şi care se regăsesc în definirea pe care I.C.O.M. o dă muzeelor de astăzi: „instituţii de cultură, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflate în serviciul societăţii care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică, expune - pe criterii logice, ştiinţifice - mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţii umane, precum şi ale mediului înconjurător“.