Zugravii de subţire

Intrând în bisericile ortodoxe, te simţi copleşit de un sentiment care îţi impune respect, reculegere gravă, meditaţie, taină, sentiment sugerat deopotrivă de arhitect şi de pictor. Civilizaţia bizantină a continuat să fie sursa de inspiraţie a bisericilor ortodoxe, canoanele artei bizantine permiţând diversificări locale ale formelor, manifestări libere ale talentului şi meşteşugului propriu fiecărui spaţiu, însă în aceeaşi măsură a impus fidelitate gândirii teologice răsăritene: "Este de datoria pictorilor să execute ceea ce Părinţii comandă şi prescriu" (Sinodul VII Niceea).

Ţările Române constituie un spaţiu propice pentru dezvoltarea picturii bizantine, receptată de meşterii noştri prin diverse filiere. Deşi în trecut în ţara noastră nu se putea vorbi de şcoli de pictură în sensul academiilor de arte de astăzi, dorinţa de a transpune în imagini ceea ce preotul împărtăşea credincioşilor la slujbă a existat din timpuri vechi. Astfel, un preot sau un laic care avea uşurinţă în a transcrie în chip văzut elementele de credinţă ortodoxă se aşeza într-un târg sau orăşel unde începea a zugrăvi mai întâi icoane şi mai apoi a împodobi lăcaşuri de cult.

Primele "şcoli" şi bresle de zugravi

Cu timpul, în funcţie de talentul pe care îl dovedeau, zugravii erau tot mai mult solicitaţi să înveţe meşteşugul şi pe alţii, astfel că prin adunarea ucenicilor în jurul unui zugrav renumit, practic se constituiau primele "şcoli" de pictură. Ucenicii plăteau meşterului o sumă de bani sau ofereau diverse produse pentru a le transmite meşteşugul, însă arta aceasta se transmitea mai mult din tată în fiu, la fraţi sau nepoţi ori alte rude, astfel că întâlnim adeseori în istorie familii întregi de zugravi. Era considerat un meşteşug rentabil, mai ales când meşterul se dovedea mai talentat şi devenea zugravul de curte al Domnului sau al Vlădicii care, pe lângă plata cuvenită, îşi arăta preţuirea şi prin oferirea de diverse titluri nobiliare sau pământuri. Mai târziu, inspirându-se din sistemul organizat în apus - al corporaţiilor medievale cu caracter profesional, şi zugravii din Ţările Române, pentru a-şi proteja drepturile, "se strâng în jurul unor îndatoriri religioase şi morale de solidaritate, de apărare a drepturilor şi de petrecere onestă". Înfiinţarea breslelor arată nevoia acestora de a-şi desfăşura activitate într-un cadru organizat. Cea dintâi breaslă a zugravilor este amintită la Suceava în 1570, ca mai apoi Alexandru Ipsilanti, organizând breslele diferiţilor meseriaşi, să îi împartă pe zugravi în două, respectiv breasla zugravilor de zidării sau nacaşii (adică vopsitorii de case) şi a doua, breasla zugravilor de portrete sau de subţire, fapt ce denotă că deja exista o diferenţiere clară în societate între cei care zugrăveau case şi cei care realizau opere de artă.

Scopul acestor asociaţii era de a menţine nivelul calitativ al lucrărilor, pictorii asumându-şi responsabilitatea faţă de lucrările lor. Astfel că în documentul de înfiinţare a breslei de la Gherla (1777) din Transilvania se menţionează că este aşezată sub protecţia Bisericii, membrii "făgăduindu-să supt ascultarea stăpânirii Blajului". Textul actului de fondare precizează clar atribuţiile starostelui, acesta având ca obligaţie principală să vegheze asupra activităţii membrilor, iar în caz că există abateri, să ia măsuri severe oferind pe vinovat protopopului şi soborului "să se îndrepteze".

Importante centre şi ateliere de zugravi sau meşteri iconari au luat fiinţă pe lângă mănăstiri sau curţi domneşti ori boiereşti, pictorii de cele mai multe ori fiind monahi. În acest sens, enumerăm unul dintre cele mai puternice ateliere din istoria artei vechi - Şcoala de la Hurezi (sec. XVII), care ia fiinţă sub coordonarea lui Constantinos - pictor grec - şcolit la Sfântul Munte, ce decorează împreună cu Ioan Biserica Doamnei din Bucureşti, mai apoi biserica Mănăstirii Hurezi, cu Ioan, Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim, sau biserica Mănăstirii Polovragi, cu Andrei Simion, Istrate, Hranite.

Pârvu Mutu, părintele portretisticii româneşti

Un alt creator de şcoală, poate cel mai activ, este Pârvu Mutu. Pictor de casă al familiei Cantacuzino, Pârvu Mutu se naşte la Câmpulung Muscel. I se descoperă talentul la Mănăstirea "Negru Vodă" din Câmpulung, merge o perioadă în Moldova să se perfecţioneze în meşteşug, după care revine în Ţara Românească, unde devine starostele breslei pictorilor de la acea vreme, perioadă în care formează numeroşi ucenici şi execută ansambluri monumentale, ca Biserica Măgureni, Sinaia, Filipeştii de Pădure, Lespezi, Bordeşti, Râmnicu Sărat, Fundenii Doamnei, biserica Mănăstirii Cotroceni sau Robaia. Este considerat părintele portretisticii româneşti, tabloul votiv de la Biserica Filipeştii de Pădure unde sunt reprezentaţi nu mai puţin de 55 de personaje din familia Cantacuzino impresionând prin măiestria dovedită.

Şcoli de pictură în Transilvania, Banat şi Moldova

Dar şcoli de pictură nu apar doar în Ţara Românească, ci şi în Transilvania, unde amintim importante centre la Nicula, Răşinari, Sălaj, la Mănăstirea Prislop, Sâmbăta de Sus, în Şcheii Braşovului, sau Mănăstirea Moisei. De asemenea, şi în zona Banatului se formează şcoli de pictură, cum ar fi la Srediştea Mică, unde zugravi din Oltenia refugiaţi în Banat înfiinţează prima breaslă din această zonă. De asemenea, ne-au rămas documente de la şcolile de pictură de la Oraviţa, Bocşa sau Lugoj.

Breslele zugravilor din Moldova sunt amintite încă din secolul al XVI-lea, primii zugravi atestaţi, Dobre şi Nichita, primind în vremea lui Alexandru cel Bun două sate ca răsplată pentru zugrăvirea a două biserici. În vremea lui Petru Rareş, pictor al curţii domneşti este Toma de la Suceava, care pe lângă pictura curţii domneşti din Suceava realizează şi pictura bisericii Mănăstirii Humor. Tot în Moldova amintim şcoala de la Probota, sau şcoala de la Dragomirna, unde zugravii se semnează Popa Crăciun, Popa Ignat, Matieş şi Grigorie, nume autentic moldoveneşti. Mai mult decât atât, Alexandru cel Bun încurajează atât de mult meşteşugul, încât trimite un grup de călugări de la Mănăstirea Neamţ la Bizanţ pentru a deprinde măiestria cititului şi a scrisului. Întorcându-se acasă, aceştia organizează atât o şcoală de miniaturişti, cât şi una de zugravi.

În secolul al XIX-lea pictura bisericească de la noi parcurge o perioadă de confuzie, de abatere de la tradiţia bizantină sub influenţa curentelor venite din apus. Ca reacţie la aceasta ia fiinţă chiar o şcoală pe lângă Patriarhia Română, se creează o comisie centrală de pictură, care la început funcţionează în cadrul Ministerului Cultelor, apoi la Patriarhia Română, comisie ce are ca scop îndrumarea şi controlul picturilor executate în biserici.

Activitatea unui zugrav, în penel umoristic

Ca o notă umoristică, amintim materialul publicat în 1832 în revista "Contemporanul" din Iaşi referitor la activitatea zugravilor bisericeşti. În 1831, la Biserica "Sfântul Mina" din Craiova s-a găsit un zapis al zugravului Tudosie Marin care pentru micile reparaţii ce făcuse picturii din biserică solicita parohului Ioanichie să-i dea suma de lei vechi 55. Redăm în cele de mai jos, conţinutul zapisului:

"Am pus coadă nouă cocoşului lui Sf. D........ şi i-am îndreptat coada lei 2.

Am legat pe cruce pe tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget nou lei 2.

Am pus o aripă Arhanghelului Gavril lei 4.

Am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz, lei 6.

Am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna, lei 8.

Am înroşit focul din iad, am pus coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile lei 4.

Am reparat haina lui Sf. Anton şi i-am pus d........ la antreu lei 2.

Fiului lui Tobias, care călătoreşte cu îngerul Gavril i-am pus o curea nouă la traistă lei 2.

Am spălat urechile măgarului lui Avesalon şi l-am potcovit lei 9.

Am smolit corabia lui Noe, şi i-am pus un petic la fund lei 5.

Am albit barba lui Sf. Nicolae, lei 2.

Am ascuţit suliţa lui Sf. Gheorghe şi am înverzit ........ balaurului, lei 5.

Am spălat coada diavolului de la Sf. Marina, lei 2.

La plată lei vechi 55.

Adică cincizecişicinci lei vechi, am să primesc de la părintele Ioanichie, pentru curăţitul, spălatul şi cîrpitul sfinţilor în biserică.

Ss. Tudosie Marin".