Elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş au participat la un workshop susţinut de pilotul Bogdan Marişca, în cadrul campaniei de siguranţă rutieră „Be Cool. Keep it Safe!”,
Cum educăm tinerii pentru viață și comunitate
La clasa ei de preșcolari, Rodica Andrei, o învățătoare din București, are șase elevi agitați și chiar agresivi. La oră vorbesc neîncetat, fac cu totul altceva și îi deranjează pe ceilalți. Discutând cu colegele, a aflat că fiecare are în medie câte două-trei astfel de cazuri la clasă. Ceilalți copii aveau o autonomie redusă și relaționau destul de greoi: „Nu se îmbrăcau singuri la ora de educație fizică, nu știau să-și lege șireturile, să îmbrace jacheta, să spună «mulțumesc», «te rog frumos», «îmi pare rău»”. În ultimul deceniu, multe studii din psihologie și neuroștiințe au demonstrat că generozitatea, iubirea, reziliența, iertarea, compasiunea, întrajutorarea au efecte benefice nu doar la nivelul relațiilor sociale, ci și asupra sănătății personale, spune diac. Adrian-Sorin Mihalache.
Psihologii au identificat dificultăți de natură emoțională la elevii care creau probleme. „Copiii nu știu să își gestioneze emoțiile. La fel și părinții. Și la fel și noi, educatorii. Mi-a luat ceva timp să mă reechilibrez. Mă învinovățeam pentru neputința sau neștiința de a interveni. Știm să instruim, dar nu știm să ajutăm copiii pe partea legată de emoții, de relații. Iar consecințele se observă la gimnaziu: nu se respectă unii pe alții, nu empatizează, nu le pasă de emoțiile celorlalți.”
Educația socio-emoțională
Rodica Andrei a sesizat o nevoie educațională reală și tot mai stringentă. „A fi indiferent la nevoile sau disperarea celuilalt echivalează cu lipsa de afecțiune. Rădăcinile altruismului se regăsesc în abilitatea de a descifra corect emoțiile celorlalți și de a răspunde adecvat la ele, adică de a empatiza cu suferința sau nevoile aproapelui”, spune prof. dr. Adrian Opre, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Iar această carență conduce la altele mai grave. „Există tot mai multe mărturii științifice conform cărora dimensiunile valoric-morale ale individului își au originea în capacitățile sale socio-emoționale”, explică prof. Opre.
Cercetările realizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată că persoanele cu competențe socio-emoționale bune vor performa bine și în domeniul tehnic și cognitiv. Stefan Kapferer, secretar general adjunct OECD, afirma în 2015, la lansarea raportului de cercetare al Skills for Social Progress: The Power of Social and Emotional Skills: „Educația socială și emoțională, sau dezvoltarea caracterului (Bildung), a fost dintotdeauna unul din rolurile centrale ale școlii. Competențele sociale și emoționale – perseverența, autocontrolul sau capacitatea de a te face plăcut și a ajunge la consens cu ceilalți – sunt ingrediente-cheie pentru prosperitatea personală și socială”.
Formarea „abilităților de viață”
Cele enumerate mai sus apar în recomandările educaționale ale OECD sub denumirea de Life Skills, adică „abilități de viață”, fiind definite ca o combinație de atitudini, abilități de socializare și comunicare, trăsături de caracter, inteligență socială și emoțională, care ajută persoana să navigheze cu bine prin mediul său, să coopereze eficient cu alții și să ducă la capăt acțiuni conform cerințelor, folosindu-și cunoștințele teoretice și tehnice.
Mariana Gelea Tablă, din București, profesor pentru învățământul primar, observă și ea că „elevii de azi sunt supradotați din punctul de vedere al inteligenței, pragmatici și dezinhibați, curajoși și creativi”. Dar, spune ea, sunt și „mai puțin motivați, hiperactivi, dezordonați, egoiști, nu-și asumă responsabilități și intră adesea în opoziție cu adulții. Le lipsește un sistem de valori, deoarece, fiind înclinați spre latura de aplicare imediată, cad mai ușor pradă influențelor negative”. Profesorul Opre atenționează cu privire la acest mod de acțiune lipsit de reflecție: „Sclavii impulsurilor au mult de suferit, deoarece tocmai capacitatea de a și le controla susține clădirea caracterului. Două sunt atitudinile morale pe care ar trebui să le dezvoltăm la copiii și tinerii de azi: autoînfrânarea și compasiunea”.
„În ultimul deceniu, multe studii din psihologie și neuroștiințe au demonstrat că generozitatea, iubirea, reziliența, iertarea, compasiunea, întrajutorarea au efecte benefice nu doar la nivelul relațiilor sociale, ci și asupra sănătății personale. Dacă școala se canalizează doar pe transmiterea unor abilități din sfera profesională, va fi foarte greu cu educația pentru viață”, spune diac. Adrian-Sorin Mihalache, autorul cărții Ești ceea ce trăiești – Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei. Aceasta prezintă argumente științifice despre legătura dintre viața moral-spirituală și starea de bine a persoanei.
„Revoluția” globală și tradiția școlii românești
Dezvoltarea caracterului nu reprezintă un concept cu totul nou, scrie psihologul Martin Seligman în cartea Fericirea autentică – Ghid practic de psihologie pozitivă. A fost doar abandonat pe parcursul secolului XX, când, sub influența ideologiilor materialiste și egalitariste, s-a preferat explicarea anumitor conduite strict prin cauze externe, postulându-se că, în aceleași circumstanțe, toți oamenii ar reacționa la fel. La începutul noului mileniu, Seligman a reușit să determine o recentrare pe cauzele interne ale comportamentului uman. În 2004, împreună cu o echipă de experți, el a inventariat virtuțile, atitudinile și trăsăturile pozitive de caracter, explicând că doar practicarea lor asigură o fericire autentică și durabilă. Pe baza inventarului său a fost conceput VIA-Character, un program de construire a caracterului care funcționează cu succes în SUA. Practic, suntem în mijlocul unei „revoluții” în sensul inițial al cuvântului: acela de întoarcere la un punct de plecare pentru a recupera ceea ce s-a pierdut pe drum.
În istoria școlii românești, educația pentru caracter nu a fost o necunoscută, ci dimpotrivă. Cine a văzut un manual de citire din epoca interbelică a remarcat că nu se limita la consolidarea limbii și comunicării, ci aborda teme de moralitate și dezvoltare personală. „Școala pregătea atunci adulți bine echipați din punctul de vedere al responsabilităților civice și morale. Personalitățile vremii au fost produsul unei anumite paradigme educaționale”, spune prof. Opre. În anii 1930, prof. Iuliu Hațieganu, rector al universității clujene, rezuma această paradigmă astfel: „Noi, aici, în Alma Mater, formăm mai întâi verticalități, adică oameni de caracter și abia apoi oameni de știință și buni profesioniști”.
Astăzi, Seligman, părintele conceptului de psihologie pozitivă (centrată pe moduri de îmbunătățire a vieții, nu doar pe repararea disfuncționalităților), arată că dezideratul „verticalității” nu se referă exclusiv la respectarea unor prescripții morale aride, ci constituie rețeta unei funcționări optime în lume și a unei adaptabilități reale la complexitatea vieții.
Știința, în sinergie cu abilitățile de viață
Azi, există tineri foarte bine dotați cognitiv, care însă nu reușesc să își valorifice potențialul, spune prof. Opre: „Prestațiile lor în familie, în societate, la locul de muncă le trădează lipsa unor abilități- cheie”. Pe de altă parte, mai remarcă profesorul, au succes unii „mai puțin dotați intelectual și cu performanțe academice modeste”, dar care „dovedesc o bună adaptare socială la o mare varietate de contexte și un bun echilibru emoțional”. Cei din urmă s-au dovedit mai bine echipați cu abilități de viață: perseverență, conștiinciozitate, autocontrol, atenție, încredere în sine, reziliență (abilitatea de a depăși crize, dificultăți, eșecuri), empatie, modestie.
Cunoștințele teoretice și abilitățile tehnice ar fi bine să se dezvolte simultan cu cele de viață, astfel încât să se potențeze și stimuleze reciproc, spune prof. dr. Constantin Cucoș, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. „Degeaba știi să faci ceva, dacă acel ceva nu favorizează pozitivitatea vieții, binele propriu sau al celorlalți. Dacă, de pildă, competența informatică este folosită de cineva în a fura sau periclita o persoană, o instituție, aceasta devine periculoasă. Până la urmă, ceea ce face diferența dintre oameni, în materie chiar și de competență profesională, sunt profilul și altitudinea caracterului”. De altfel, atât OECD, cât și Forumul Economic Mondial semnalează că angajatorii caută acum oameni care nu sunt doar calificați, ci și înzestrați cu un bun caracter.
Noi discipline de formare a caracterului
Este școala românească pregătită să (re)descopere acest concept educațional – să-i spunem nu „nou”, ci „reînnoit”? Răspunsul este afirmativ: noua curriculă națională pentru învățământ primar și gimnazial aderă la noile recomandări OECD. Au fost aprobate noi programe pentru discipline opționale care au ca obiectiv consolidarea abilităților de viață în corelație cu vârstele de dezvoltare ale elevului: de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, se poate opta pentru materiile „Pregătiți pentru viață. Educație pentru viață și comunitate” sau „Mai întâi caracterul”. Pentru liceu, există opționalul „Adolescență și autocunoaștere”.
Este pentru prima dată când există mai multe opționale naționale axate pe dimensiunea caracterială, valorică și de abilități de viață. Prof. Cucoș a făcut parte din comitetul consultativ de elaborare a disciplinei „Pregătiți pentru viață”, despre care spune: „Este o propunere cu valoare formativă pe linie psihocomportamentală, spirituală, comunitară, cu un evident profil interdisciplinar, care însă nu intră în opoziție, disonanță sau concurență nici cu religia, nici cu alte discipline, ci merge pe o integralitate pe linia înțelesului, a căutării sensului, a cunoașterii de sine și a celorlalți”.
Noile opționale își propun să formeze competențe transversale, adică necesare în toate domeniile, fără să fie specifice unuia anume. Acest tip de competențe pot fi abordate și transdisciplinar, adică se pot consolida la mai multe materii școlare. Transdisciplinaritatea, chiar dacă nu se numea așa, se practica și în perioada interbelică, când toate nivelurile de învățământ erau marcate de dezideratul construcției caracterului.
Mariana Cojocaru, profesor și consilier școlar din Iași, coordonează programul de formare pentru predarea disciplinelor „Pregătiți pentru viață” și „Adolescență și autocunoaștere”. Pe lângă educația caracterială, acestea integrează și elemente de viață sănătoasă, de relaționare și dezvoltare personală. „Cât timp există o luptă pentru timpul școlar și o competiție între tot mai multe discipline pe teme tot mai specifice, o astfel de abordare integrată poate fi o soluție”, spune ea.
Instrumente și modele
Cornel Celmare, un consilier școlar ieșean care a făcut parte din grupul de lucru pentru programa „Adolescență și autocunoaștere”, oferă un exemplu despre cum se pot forma competențe transversale la orice disciplină. O profesoară de religie din Iași avea ultima oră la clasa a opta și se aștepta ca elevii să absenteze. Dar ei rămâneau mereu la ultima oră. Le plăcea că făceau foarte multe dezbateri, discuții, își spuneau punctele de vedere, foloseau învățarea prin cooperare și lucrau pe grupe. Își antrenau astfel niște abilități: cum ții un discurs, cum oferi contraargumente, cum respecți puncte de vedere diferite, cum suporți o critică constructivă, cum arăți că nu ești de acord cu celălalt, dar respecți punctul lui de vedere.
„Aceste lucruri se învață mai greu în mod natural și e bine când școala le antrenează prin modalități mai structurate. E nevoie de instrumente, modele și politici care să sprijine acest lucru”, spune Celmare, care consideră că felul în care a fost concepută formarea pentru noile opționale ajută profesorii să învețe și ei aceleași abilități ca și copiii și le oferă instrumente și metode inovative în acest scop.
Inovație și tradiție
Pentru noile discipline, profesorii se vor confrunta cu nevoia de a preda valori și atitudini, care nu se învață teoretic, ci se trăiesc și se văd. E nevoie de experiență și reflecție. Mariana Cojocaru explică: „Programul nostru este unul de învățare experiențială și transformatoare, care îi face pe profesori să trăiască efectiv ceea ce urmează să le transmită elevilor. Pe lângă noile metode de predare activ-participative, ei vor fi responsabilizați să constituie o sursă de inspirație comportamental-valorică pentru elevi”.
Familia și comunitatea extinsă sunt chemate să contribuie și ele, oferind modele. Diac. Adrian-Sorin Mihalache semnalează o afirmație frumoasă făcută de un profesor local la o dezbatere despre educație din Africa: „Am nevoie de un sat ca lumea ca să educ acești copii”. În același sens, prof. Opre își evocă tatăl, care i-a furnizat un model de viață autentic și credibil: „Îmi vin adesea în minte cuvintele pe care ni le adresa frecvent mie și fratelui meu: «Eu voi fi foarte mulțumit dacă noi, ca părinți, vom reuși să facem din voi oameni de omenie». Tata s-a străduit să ne transmită sistematic și subtil esența educației interbelice al cărei beneficiar direct a fost”.
Profesoara Mariana Gelea crede că elevii de azi vor schimba lumea de mâine, dar spune și că școala ar trebui să se schimbe pentru a veni mai bine în întâmpinarea nevoilor lor reale: „Trebuie să îi ascultăm și să facem și noi un efort să ne adaptăm, să adaptăm școala”. Instrumente validate instituțional au apărut. Însă schimbările reale au loc doar odată cu schimbarea oamenilor. De aceea, este nevoie de formare continuă, spune Mariana Cojocaru de la „Pregătiți pentru viață”, care îi așteaptă de la toamnă la noile cursuri pe profesorii din învățământul primar și gimnazial, pe diriginți și chiar pe consilierii școlari. Schimbarea a început. Te vei alătura și tu, ca părinte sau lucrător în învățământ?