Domnul știe ce e bine!

Acum mai bine de șase ani, găsisem o minunată istorioară cu tâlc, într-o predică despre răbdare, postată pe YouTube. Mi-a fost de mare folos în pandemie, dar nu numai, ci o aminteam cu drag și cu efect ori de câte ori elevii erau nemulțumiți dintr-o pricină sau alta. Era vorba despre un om care, ori de câte ori ceilalți îl căinau (că a ratat o afacere cu un cal, că l-a pierdut, că i s-a rănit băiatul, că a fost aruncat în închisoare) sau îl fericeau (că a dobândit o herghelie, că fiul nu a fost luat la război, că a devenit sfetnicul regelui și că a scăpat de o posibilă moarte), spunea același lucru: „Foarte bine, foarte bine, Domnul știe ce e bine!”. 

Era un om care biruise setea de avere, de plăcere, de putere și dobândise blândețea, căci nici nu se întrista și nici nu se bucura prea tare, ci le primea pe toate cu mulțumire, văzând în ele purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Și mă gândeam cât de potrivită este vorba aceasta și acum, când un iureș de evenimente s-au abătut ca o furtună peste viața noastră. Unele, ce par izvorâte din întuneric, sunt menite să erodeze imaginea Bisericii, să altereze valorile culturale și educaționale, să zdruncine viața politică și economică, să descopere subterane imunde ale justiției și presei. Altele, precum Centenarul Patriarhiei și canonizarea sfinților închisorilor, sunt daruri de la Dumnezeu, numai să le primim cu mulțumire.

„Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”

Așa ne descoperea Eminescu ethosul național, întrupat în cuvintele lui Mircea cel Bătrân. Mulțumesc Domnului că, pentru îndreptare (eram premiantă, dar vorbeam cam mult), dirigintele meu mi-a dat temă pe vacanță să învăț Scrisoarea a III-a, atât de actuală și acum. Pare că suntem supuși unui asediu, prin denigrarea institu­țiilor fundamentale, alterarea moralității maselor sau, pur și simplu, prin negocierea noastră la masa mai marilor acestei lumi. Dar să ne bucurăm, pentru că la ultimul parastas al celor șaispre­zece sfinți recent canonizați, Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul arăta că aceștia ne vor fi mijlocitori în vremurile tulburi (neo­comuniste) prin care trecem, așa cum și sfinții canonizați în anii ’50-‘55 au fost pentru martirii și mărturisitorii temnițelor comuniste. Să ne bucurăm că Sfântul Apostol Andrei a venit să ne întărească la praznicul Centenarului Patriarhiei, să ne amintească pecetea creștină a neamului din care ne tragem și temelia apostolică a Bisericii noastre.

Ce ar fi istoria națională dacă L-am scoate pe Hristos din ea? Ar fi asemenea unui trup din care s-ar scoate sufletul, pământ ce se întoarce în pământ, mort pentru vecie, pentru că fără Domnul nici o înviere nu mai este. După un cuvânt pe care l-am mai repetat, al lui Simion Mehedinți: „Un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus”.

Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă

Iar acum se pune problema modificării planurilor-cadru cu privire la istorie și geografie. Dar, cum se arată în argumentul președintelui Academiei, „Disciplinele Istoria evreilor. Holocaustul și Istoria comunismului, importante pentru dezvoltarea competențelor civice ale elevilor, NU pot fi înțelese fără studierea aprofundată, în patru ani de zile, a istoriei universale și a istoriei românilor”.

În final, orice ar face puternicii zilei, adevărata istorie este la Dumnezeu, care ne va judeca pe neamuri și nu după ideologiile care fac carieră în ziua de azi. Pe bani. Sfântul Apostol Pavel atrăgea colosenilor atenția asupra acestui aspect: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni 2, 8). Lumea, pradă unui duh străin, stâlcește Evanghelia, o toarnă în forme noi. În loc să se împlinească, în duh creștin, idealul restaurării unității primordiale a umanității, după cuvântul: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28), vedem astăzi un talmeș-balmeș al nefârtatului. Transcenderea diferențelor nu mai este în Hristos, ci se adresează neamurilor, genurilor și stărilor sociale în duhul lumii, care vine cu ideologii pe măsură: new-age, globalizare, amestec al populațiilor, al standardelor sociale, robie digitală, woke, lgbtq+.

Cum nu vii tu, Țepeș doamne!

E de înțeles, astfel, pe cine deranjează istoria și geografia națională, aripa conservatoare a culturii române, reticența față de actele biometrice sau opoziția Bisericii față de parteneriatul civil și căsătoriile homosexuale. Și toate afectează educația. Este suficient să privim spectacolul deplorabil al balului bobocilor de la Sibiu, unde valorile (muzicale cel puțin) au căzut mai jos de brâu. Dar pentru noi, cel mai important este atacul împotriva Bisericii, pentru că influențează receptivitatea elevilor față de ora de religie, fie direct, la clasele mai mari, fie prin intermediul părin­ților, la clasele mai mici.

De mulți ani, prin mass-media sau chiar filme, se încearcă sistematic decredibilizarea Bisericii prin fel de fel de scandaluri, financiare sau legate de păcatele contra firii pe care Ortodoxia refuză să le tolereze. Metoda a fost deja aplicată în Apus cu rezultate dramatice. Insistența revenirilor pe acest subiect în ultimii ani ridică întrebarea: Cui prodest? Pentru că o Biserică puternică înseamnă un neam puternic. Și, ca să rămânem la film, e destul să spunem: Follow the money. Și chiar de se va dovedi că au fost minciuni, mințile tinerilor vor fi cunoscut murdăria și nu există detergent pentru ele, ci numai înnoirea lor prin harul Duhului Sfânt. În vechime, părinții pustiului acopereau cu grijă orice căderi, ca să nu se smintească cineva și, prin aceasta, să își pericliteze credința și mântuirea. Dar diavolul le strigă de pe acope­rișuri. Și știm că este mincinos și tatăl minciunii (Ioan 8, 44).

Vreme de pocăință

Să vedem, totuși, partea bună. Poate că toate aceste ideologii sunt menite să ne trezească, să ne pună în vedere faptul că nu împlinim cu adevărat legea iubirii. Dacă soții și soțiile ar fi una în Hristos, nu ar fi temei pentru devierile lgbtq+, dacă am birui în noi înșine dorința de stăpânire nu ar mai fi temei pentru robia digitală, dacă am birui în noi dorința de avere nu ar mai fi conflicte între popoare, ci fiecare s-ar mulțumi cu ce are și cu ce este. Singuri nu putem, dar cu Hristos, da. Mai ales acum, în Postul Mare. După cuvântul părintelui Constantin Coman: „Noi ne văităm de lumea asta că e rea, dar e cea mai bună dintre lumile posibile. Asta e. Dar în loc să ne bucurăm de ea, căutăm numai lipsurile, căutăm numai necazurile. Dar lipsurile sunt generate de noi. Iată românii, acum, la ora asta, un popor de naufragiați, un popor de eșuați. Un popor care se vaită continuu într-o țară care este rai”.

Revin. Sunt multe probleme grave în spatele cărora vedem căderile noastre și prezența celui rău. Dar, după cuvântul părintelui Valerian: „Amuzându-ne acum puțin, Eu cred ca Satana va plesni desăvârșit când Dumnezeu o să îi spună: Mulțumesc, m-ai ajutat foarte mult. Ai făcut tot, ai făcut o ascultare impecabilă, ai făcut tot, tot ce te-am lăsat Eu să faci”. Să nu ne temem, ci să ne îndreptăm. Tot răul spre bine!