Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Academia Română critică intenţia de reducere a orelor de ştiinţe
Academia Română a transmis public dezacordul cu privire la intenţia de reorganizare a planului-cadru pentru învăţământul gimnazial prin diminuarea numărului de ore pentru limbile moderne, respectiv fizică, chimie, biologie şi istorie. „Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”, se arată în punctul de vedere al Academiei.
Cele patru variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România apărute şi dezbătute în spaţiul public prevăd înjumătățirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, istorie, fizică, chimie și biologie, precum și eliminarea completă a limbii latine și a orelor de dirigenție (dezvoltare personală). Ca urmare, Academia Română a emis un comunicat în cadrul căruia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la intenţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi aminteşte că s-a opus încă din 2016 intenţiei de a elimina limba latină din şcoală şi de a diminua numărul de ore de limba română şi istorie. „Venim, așadar, și acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie și geografie și eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar și a stimei de sine ca români și europeni. Fără conștiința rădăcinilor, a istoriei și a trunchiului lingvistic și civilizațional latin comun împărtășite de români cu celelalte națiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea națională, ci și de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spațiu cultural și de civilizație”, se arată în documentul celui mai înalt for de ştiinţă şi de cultură.
Totodată, Academia apreciază că, în noile planuri-cadru prezentate, „orele de educație muzicală, educație plastică și religie rămân și ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât așezate la locul care li se cuvine”. Totodată adaugă că „ciclul gimnazial este cea mai importantă etapă a consolidării culturii generale, este etapa situată între primii pași ai alfabetizării și deprinderii operațiunilor elementare în primii ani de școală și specializarea începută odată cu intrarea în liceu. Ca atare, chiar și din acest punct de vedere, al culturii generale, al culturii împărtășite de toți, al culturii liant societal, este greu de înțeles reducerea orelor de istorie, limbi străine, fizică, chimie și biologie în gimnaziu”. Academia Română subliniază că „diminuarea numărului de ore de științe compromite «competitivitatea înaltă», într-un context global în care domeniile științelor de vârf, bazate pe fizică, chimie și biologie, constituie motorul economiei mondiale”.
În încheierea punctului de vedere, academicienii fac un apel către conducerea MEC să orienteze echipele de lucru spre găsirea altor soluții, „care să nu afecteze formarea culturală, morală și profesională a tinerilor români”. Potrivit unor informaţii apărute în presă, în noile variante de plan-cadru pregătite de MEC sunt prevăzute schimbări majore la gimnaziu. Într-una dintre variante se ia în vedere eliminarea notelor la materiile Religie, Muzică, Desen, Educaţie fizică şi sport, dar și dispariţia Educaţiei muzicale și a Educaţiei plastice dintre orele obligatorii (copiii vor alege ce materie din cele două studiate în fiecare an), eliminarea orelor de dirigenţie şi Educaţie tehnologică. În mediul on-line au apărut deja petiţii semnate de mii de persoane pentru susţinerea disciplinelor „pe cale de dispariţie”.
(Oana Nistor)