Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Admiterea în universități se apropie de final
Zeci de mii de absolvenți de liceu trăiesc în această perioadă emoțiile admiterii la facultate. Înscrierile s-au terminat la cele mai multe facultăți, la unele a avut loc sau urmează examenul scris, iar afișarea ultimelor rezultate este așteptată, în funcție de calendarul fiecărei universități, cel târziu săptămâna viitoare. Specializările care au atras mulți candidați au fost și în acest an Psihologia și Științele Economice.
La Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), după prima săptămână a înscrierilor începute în 10 iulie, cea mai solicitată era Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, cu 2.831 de dosare depuse pentru studiile de licenţă, urmată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - 2.604 dosare, Facultatea de Matematică şi Informatică - 1.696, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării - 1.677 și Facultatea de Drept - 1.159 de dosare. În sesiunea de vară a admiterii, UBB oferă absolvenților de liceu 5.298 de locuri bugetate, 10.892 cu taxă şi 2.980 de locuri la distanţă şi cu frecvenţă redusă, la 22 de facultăţi și 252 de programe de licenţă. Admiterea se va încheia la 27 iulie 2023.
La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, topul celor mai solicitate specializări la admiterea la licență a fost ocupat de Psihologie (7,18 candidaţi pe un loc bugetat), Informatică Economică (6,60 candidaţi pe loc), Comunicare şi relaţii publice (6,12 pe loc), potrivit datelor comunicate de instituția de învățământ. În total, la UAIC au fost depuse 17.514 dosare de admitere, dintre care 14.319 la licenţă şi 3.195 la master. Rezultatele se afişează în perioada 17-22 iulie.
La Brașov, Universitatea Transilvania a înregistrat aproximativ 16.000 de înscrieri, iar concurenţa cea mai mare a fost la specializarea Psihologie, cu 38 de candidaţi pentru un loc fără taxă. La polul opus, cei mai puţini candidaţi s-au înscris la Muzică (62), la Ştiinţa şi ingineria materialelor (86) şi la Facultatea de Design şi inginerie a lemnului (93), singura cu acest profil din ţară.
Academia de Studii Economice din Bucureşti a încheiat perioada de înscrieri la sesiunea de vară a admiterii cu peste 10.000 de candidaţi care concurează pentru cele 7.000 de locuri împărțite în 35 de programe de licenţă, cu predare în română, engleză, franceză sau germană.
Un număr record de candidaţi, 3.844 pentru 1.625 de locuri, a anunțat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” Bucureşti. Numărul înscrierilor este mai mare cu 347 faţă de 2022 şi cu 417 față de 2021. Examenul, programat duminică, 23 iulie, se va desfăşura în mai multe centre din Capitală. La Facultatea de Medicină, pentru 735 de locuri concurează 2.546 de candidaţi, la Medicină dentară sunt 748 înscriși pe 201 locuri, la Farmacie - 91 pe 119 locuri, iar la Moașe și Asistență Medicală - 459 pe 190 de locuri. (C.Z.)