Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Alimentaţie sănătoasă pentru elevi
Administraţia locală din comuna Ciugud, Alba, va oferi elevilor gratuit în acest an şcolar nuci proaspete în cadrul programului-pilot „Ronţăie smart! Mănâncă sănătos!” Programul-pilot este primul de acest fel din România care promovează consumul de nuci în rândul copiilor, o sursă de energie, antioxidanţi şi vitamine. La nivel naţional se derulează alte două programe care oferă suport alimentar elevilor: „Masa caldă în şcoli” în 150 de şcoli, respectiv cel prin care se oferă fructe/legume, lapte şi produse de panificaţie.
Elevii din comuna Ciugud vor primi, începând din acest an şcolar, nuci proaspete, produsele fiind oferite gratuit la anumite intervale de timp în cadrul unui program-pilot de învăţare a regulilor de alimentaţie sănătoasă, denumit „Ronţăie smart! Mănâncă sănătos!”
Programul este implementat de administraţia locală în parteneriat cu unul dintre cei mai importanţi procesatori de nucă din ţara noastră. „Ronţăie smart! Mănâncă sănătos!” este primul program public din România care promovează alimentaţia sănătoasă şi consumul de nuci în rândul elevilor din mediul rural. Astfel, în această săptămână, copiii au găsit pe bănci caserole cu nuci proaspete, culese din livezile româneşti. În paralel, cei mici vor fi învăţaţi cum să aibă o alimentaţie sănătoasă, ce alimente le oferă energie şi cum să înlocuiască obişnuitele chipsuri sau produse fast-food cu nuci, fructe şi legume proaspete”, se arată într-un comunicat al Primăriei Ciugud, citat de Agerpres.
În program urmează să fie implicaţi şi medici pediatri şi nutriţionişti, care vor avea întâlniri cu elevii pentru a le explica principiile alimentaţiei sănătoase. „Modul în care mâncăm este o formă de educaţie. De aceea este important să îi învăţăm pe copiii noştri în familie şi în şcoală să mănânce sănătos, astfel încât să fie sănătoşi. În vremuri în care tentaţia unor produse nesănătoase este la orice pas, avem obligaţia să îi învăţăm pe copii ce înseamnă alimentaţia sănătoasă şi care sunt riscurile la care se expun dacă nu mănâncă sănătos”, a afirmat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
La rândul său, reprezentantul procesatorului de nucă a subliniat că „o alimentaţie echilibrată este fundaţia pe care trebuie insistat încă din timpul şcolii”, iar şcolile din România ar trebui să-şi însuşească aceste modele de bună practică derulate în instituţiile de învăţământ europene.
Nucile sunt considerate o hrană sănătoasă oferită de natură, dar şi o sursă de energie, antioxidanţi şi vitamine.
În şcolile din România se derulează alte două programe care oferă suport alimentar elevilor. Astfel, preșcolarii și elevii din 150 de unități de învăţământ preuniversitar de stat beneficiază de un „program esențial pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de excluziune socială şi de reducere a părăsirii timpurii a şcolii, precum și pentru formarea deprinderii unei alimentații sănătoase”.
Programul „Masa caldă în şcoli”, care îmbină principalele grupe de alimente: cereale, carne, brânzeturi, legume și fructe, în defavoarea produselor alimentare de tip „junk food”, are o finanţare de 46,4 milioane lei pe ultimul trimestru din anul 2021.
Totodată, 501 milioane lei vor fi direcţionaţi către achiziţia de fructe, legume, lapte și produse de panificație în școli, un alt program implementat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și susținut de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare și unitățile de învățământ. Din acest an a fost introdusă o măsură importantă, aceea de a redistribui în colectiv produsele neconsumate din motive obiective. (O. N.)