Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Avantajele și dezavantajele predării on-line
Dragă elevule, s-a încheiat un an școlar. Unul inedit, de care îți vei aduce aminte multă vreme. Realitatea în care ai trăit te-a surprins dintr-odată, ai simțit că trebuie să te reinventezi, să te resetezi, ca în cazul unui computer uzat. Ai fost obligat să reacționezi rapid, cu claritate, cu consecvență, cu optimism și mai conștiincios.
Dintr-odată, obiectul care trezea în tine mândria că îl poți controla, care conserva, dincolo de limita naturalului, dorul de mirajul imaginilor virtuale, ți-a oferit o altă perspectivă la care nu te-ai fi așteptat: să te folosești de el pentru a învăța într-adevăr, nu pentru a te relaxa, nu pentru a pierde vremea, nu pentru a te ascunde și a refula tot ceea ce ai reprimat. Este ca și cum ți s-ar fi spus: „Tu m-ai vrut, iată-mă! Sunt în sfârșit al tău!”.
Și, surpriză! Parcă ți-a pierit cheful de întâlnirea pe care ți-o înlesnea prietenul tău vechi, de care te-ai folosit cu tot dragul și care îți ridica nivelul de adrenalină la maximum. Parcă nu ți-a mai adus întotdeauna liniște și alinare. Cred că ai avut momente în care ai dorit să îl trădezi cu o plimbare în aer liber sau cu o întâlnire în direct cu colegii de clasă. Întrebarea care s-ar fi putut pune ar fi fost: de ce?
Pentru că ai fost invitat să faci ore folosindu-te în acest fel de el, într-un mod constructiv. Ai fost față în față cu tine însuți, te-ai surprins pasionat sau nu de tehnologie, ai distrus cu această ocazie multe mituri din viața ta, ai fost nevoit să învingi tendința de a te izola, de a te ascunde.
Poate abia în timpurile noi, dragă elevule, ai avut revelația avantajului și dezavantajului folosirii tehnologiei. Dacă ar fi să le analizăm împreună și să le raportăm concret la frecventarea școlii în mediul virtual, cred că am putea să surprindem câteva concluzii.
Avantajele orelor virtuale
Învățământul este mai ieftin. Fiecare elev învață de acasă, folosindu-se de computerul personal. În acest fel, școala este scutită să mai cheltuiască bani investind în aparatură tehnologică de ultimă generație. Elevul ajunge să învețe pe cont propriu tot ceea ce este necesar pentru o comunicare virtuală.
De asemenea, profesorul de informatică nu mai plictisește pe nimeni cu limbajul greu de înțeles, atunci când nu există chef! În acest caz, părintele sau un frate mai mare, sau o rudă devine peste noapte profesorul „Știe tot!”. La fel, economisire se numește și atunci când folosești propria cameră pe post de sală de clasă. Laboratoarele sau sălile de clasă rămân între timp goale, aparatele de aer condiționat se odihnesc, curățenia este conservată și câte alte avantaje, dacă stai bine să te gândești.
Este economisit mult timp. Elevul este invitat să ia parte la oră și nu mai poate motiva că s-a obosit pe drumul către școală. Starea lui sufletească și fizică depinde doar de condițiile de acasă. Regulamentele stabilite de școală sunt diminuate, fiind rezumate doar la orarul de întâlnire cu profesorul prin intermediul unei ferestre fără viață, un fel de filtru al emoțiilor. Nu știi dacă să te bucuri sau nu.
Poți învăța de oriunde. Uneori elevii cred în visuri. Și unul dintre ele a fost să nu mai vină la școală sau să facă o oră de curs în parc, în grădina școlii sau într-un loc care să-i scoată din plictiseală. Acum se pot afla la bunici, la mare sau munte și pot învăța.
Dorul de colegi este compensat de atmosfera plăcută pe care o oferă ambientul pe care și-l creează. Devine mult mai creativ și nu mai este stresat de colegii care nu împărtășesc aceleași valori cu el sau de profesorii care pot fi și ei depășiți de anumite pretenții ce se răsfrâng asupra lor din partea sistemului pe care îl reprezintă. Dacă profesorul își încarcă lecția pe o platformă, elevul o accesează când poate sau când consideră că poate asimila la maximum informația. În acest caz, există avantajul să folosească timpul cum dorește, prelungindu-l sau scurtându-l în funcție de capacitatea de înțelegere.
Este cool sau modern, cum vrei să-i zici, dragă elev. Ce poate trezi interes în timpul acesta? Noul, ai dreptate! Tu și profesorul deschideți în aceste timpuri pagini de istorie. Fiecare în parte are șansa să se identifice cu valori la care a râvnit de multă vreme. Este modern „să navighezi” pe internet, să ai bibliotecă virtuală, să comunici altfel. De ce nu s-ar adapta și învățământul la noua provocare?
Dezavantajele orelor predate virtual
Autodisciplinarea elevului. Pentru elevii care au fost obișnuiți să-și dedice timpul sarcinilor școlare sau să fie ordonați în viață prin fixarea unui țel, predarea on-line nu le afectează procesul de învățare. Mai greu va fi pentru aceia care nu sunt încă familiarizați cu autodisciplinarea. Haosul și lipsa unui program fix nu vor face decât să adâncească neputința de a te organiza singur. Capacitatea de concentrare scade, și randamentul la fel. Deci, rezultatele învățării pot fi mai proaste sau nesemnificative. Apare selecția naturală printre elevi.
Tendința de a copia și de a nu mai fi creativ. Elevul are sentimentul că timpul este gestionat exact așa cum vrea el. Orele virtuale se desfășoară repede, fără multe intervenții din partea lui. Temele, la fel. Imediat se accesează cele mai ușoare informații aflate la îndemână. Acest tip de învățare va sabota treptat accesul la carte, la enciclopedii, la consultarea unor materiale care necesită mai multă investiție de timp până la desprinderea concluziilor solicitate de profesor.
Absența diversității. Aceleași haine, același mediu, doar elevul cu sine însuși. Unii elevi „se hrăneau” prin concurența pe care o afișau față de colegii lor. Cei ambițioși, obișnuiți să arate mereu că sunt cei mai buni, nu mai au „victimele” în imediata apropiere. Nu mai pot râde înfundat atunci când un coleg oferă un răspuns la care nu este tocmai pregătit. Dispare concurența în direct.
Izolarea. Elevii nu mai socializează, nu mai serbează nimic împreună. Comunicarea virtuală nu formează caractere vii, ci doar persoane care se învață că nu este nevoie să primească și să ofere afecțiune prin limbajul trupului. De aceea, este necesar să fie combinate destul de des metodele de abordare ale învățării, pentru ca elevii să fie provocați să comunice între ei și să colaboreze în mod constant.
Lipsa clarității. Până acum, școala avea un parcurs clasic cu care ne obișnuisem din generație în generație. Timpurile însă s-au schimbat. Apar îndoieli, incertitudini. Critica se transformă în frică.
Așadar, timpul prezent capătă noi valențe. Bune, rele... vom vedea.