Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
„Biserica și Școala din sufletul meu”, un exemplu de împreună-lucrare
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 15 decembrie 2015 - 21 mai 2016, Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române a desfășurat, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”.
El s-a adresat copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul național „Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de Religie, precum și tuturor celor care contribuie la sădirea Cuvântului lui Dumnezeu în inima copiilor, pentru a-și construi un viitor în care viața să fie trăită în deplinătatea ei, și s-a înscris între manifestările culturale programate cu prilejul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox.
Metoda cea mai viabilă în cultivarea şi potenţarea autoeficacităţii copiilor aflaţi în dificultate sau în timpul căutării de sine este creația. Activităţile de creaţie contribuie decisiv la descoperirea şi cultivarea unor aptitudini înnăscute, sporind astfel încrederea în potenţialul personal şi în valoarea actului educativ. Lumea copilăriei, cu valorile sale, oferă elevilor posibilităţi de a crea în diferite domenii, de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. Prin Concursul de creaţie „Biserica și Școala din sufletul meu”, am dorit să înţelegem această lume, să cunoaştem mai bine preocupările, interesele şi aspiraţiile generaţiilor actuale de elevi şi să oferim şansa ca acestea să fie evidenţiate şi fructificate.
Scopul acestui concurs a fost acela de a potenţa aptitudinile şi competenţele sociale ale copiilor înscrişi în program, de a identifica elevii cu aptitudini speciale: artistice (literare şi de dezvoltare a interesului pentru lectură şi pentru creaţie literară), plastice (desen, fotografie), teologice, de comunicare şi organizare; de a cunoaşte, a afirma şi a stimula potenţialul social, artistic, plastic, teologic şi de comunicare al elevilor din clasele I-XII, de a conştientiza rolul educaţiei în viaţa unui copil şi posibilităţile pe care le oferă aceasta pentru integrarea în viaţa socială, în viaţa şcolară, prin reabilitarea socioemoţională şi comportamentală a elevilor participanţi la programele catehetice, și, în sfârșit, de a asigura educaţia morală de bază necesară fiecărui copil.
Am avut în vedere mai multe obiective care au definit acest concurs, și anume: înţelegerea valorilor copilăriei ca etapă esenţială în formarea personalităţii copiilor; stimularea creativităţii prin realizarea/redactarea unor creaţii artistice, plastice, literare sau teologice; dezvoltarea imaginaţiei şi a încrederii în talentul lor; utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise; dezvoltarea competenţelor lingvistice şi a abilităţilor artistice; interpretarea plastică a unui mod de a-şi petrece copilăria; socializarea şi culturalizarea elevilor şi a comunităţii; integrarea copiilor de vârstă şcolară şi formarea unei atitudini favorabile faţă de şcoală; identificarea elevilor cu devieri comportamentale şi cuprinderea lor într-un program de reabilitare socioemoţională şi comportamentală de tip „Şcoala de duminică”; depistarea cauzelor care duc la înregistrarea absenţelor şi a efectelor imediate resimţite în plan şcolar; analiza complexităţii problemelor puse de prevenirea, diminuarea şi înlăturarea lor; asigurarea unei bune colaborări a şcolii cu familia şi monitorizarea copiilor ai căror părinţi lucrează în străinătate.
De asemenea, în cadrul acestui concurs au fost derulate și acțiuni filantropice care au avut drept scop cultivarea dragostei față de semeni și educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință: bătrâni bolnavi, singuri, copii abandonați sau în situații speciale, familii sărace etc.
În perioada 20-21 mai, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, vizionarea filmului realizat de Televiziunea TRINITAS, film care surprinde frumusețea și autenticitatea acestui concurs, precum și premierea câștigătorilor concursului din fiecare eparhie din țară de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Bucuria de pe fețele copiilor, costumele populare cu care au venit îmbrăcați, satisfacția unei realizări încununate de succes, precum și fiorul rugăciunii comune la care au fost prezenți dovedesc importanța acestui fel de evenimente, dezbrăcate de formalism și încărcate de emoție sfântă și bucurie în Hristos.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că a mișcat inima părinților, preoților, profesorilor de Religie și mai ales a copiilor, în sensul împlinirii unei noi misiuni în drumul devenirii lor una cu Hristos, și sperăm ca această nouă sămânță să rodească mai mult în sufletele lor, spre bucuria credinței și neîncetata lucrare în ogorul mântuirii!
Pr. dr. Constantin Naclad este coordonatorul Programului „Hristos împărtășit copiilor”