Bucuria de a trăi tinerețea în frumuseţea sfinţeniei

De-a lungul ultimelor două decenii, ne-am pierdut parcă gustul de a trăi de la începutul vieţii în bucuria şi frumuseţea sfin­­ţeniei. Am schimbat această cumin­ţenie cu un trepidant abuz de simţuri. De aceea ne întâlnim adesea în adolescenţă, în tinereţe cu o tipologie de gândire precum „Trăieşte-ţi viaţa!”, „Distrează-te la ma­xim!”, „Fii cool!” şi altele asemenea. Toate acestea sunt de acum sintagme intrate în mentalul colectiv şi încurajate în bună măsură şi de părinţii crescuţi în timpul tranziţiei de după 1989, graţie publicităţii masive a mass-mediei.

Postul la copii, adolescenţi sau tineri este văzut mai mult ca o vătămare şi au­zim câteodată „Lasă, mamă, că tu trebuie să înveţi!” Astfel, fără nici un fel de efort, tânărul nostru creşte fără a gusta măcar din bunătăţile duhovniceşti. Pentru folosul tinerilor, Sfântul Ioan Gură de Aur ne atrage atenţia: „De aici vine dărâmarea întregii lumi, de la faptul că nu ne îngrijim de copiii noştri: de averile lor ne îngrijim, dar sufletul lor îl trecem cu vederea” (Omilie la I Tim. 5, 19).

În creşterea lor, cea mai importantă formare este cea sensibilă, duhovnicească şi care se împleteşte în mod firesc cu copilă­ria. Aici îşi sădeşte şi întăreşte omul libertatea faţă de păcat, ca cel mai mare temei pentru o viaţă frumoasă şi folositoare. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Dacă un copil a învăţat ce este virtutea, va putea ocoli răul pe care i-l poate face păcatul şi, alegând să se poarte cu înţelepciune şi cuminţenie, îşi va putea atrage ajutorul lui Dumnezeu de care aş vrea să ne bucurăm toţi” (Omilia LIX la Facere). Numai dacă un tânăr se căleşte prin reţinere de la cele ispititoare, simple sau grele, poate să refuze cu mai multă uşurinţă provocările stricătoare de viaţă sau suflet. „Aceasta e ceea ce strică totul - spune acelaşi sfânt -, anume că lucrul cel cu adevărat de trebu­inţă, cel care menţine viaţa noastră, este socotit de prisos şi secundar” (Despre feciorie, p. 271).

Să-i învăţăm pe copiii noştri să aleagă înainte de toate virtutea şi să nu considere averea un lucru important. Pentru că de foarte, foarte multe ori averea se face sta­vilă în calea virtuţii, atunci când tânărul nu ştie cum să-şi folosească banii (Omilia LXVI la Facere).

Pentru un creştin, forma pe care o ia educaţia copiilor săi trebuie să fie una care îl pregăteşte pe copil pentru o viaţă virtu­oasă, un chip senin, lipsit de crisparea invidiei, a egoismului şi a moravurilor uşoare.

Când un părinte îşi trimite copilul singur la şcoală, se asigură că tânărul va respecta regulile de circulaţie şi va traversa strada prin locurile sigure şi fără primejdie. Asemenea, va trebui să ne îngrijim şi de comportamentul copilului faţă de sufletul său, ştiind că altfel poate duce la moar­te duhovnicească. Ca model şi reper de vie­ţuire sfântă, dar şi ocrotitoare a tine­rilor o putem aminti pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş, a cărei zi de prăznuire a fost pe 7 decembrie. Deşi foarte tânără, Sfânta Filofteia a simţit şi a trăit propria viaţă ca o binefacere pentru cei din jur, aflaţi în suferinţă. Acesta a fost răspun­sul ei la chemarea Mântuitorului prin cuvintele: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel Ceresc milostiv este!” (Luca 6, 36). De la această sfântă copilă învăţăm că bucuria bunătăţii şi trăirea sfin­ţeniei trebuie făcute din fragedă copi­lărie. Că bunătatea şi sfinţenia sunt naturale omului care trăieşte alături de Dum-­ nezeu. Un copil care învaţă încă de mic să facă milostenie celor lipsiţi şi în suferinţă, un copil care învaţă vieţuirea cu post la vremea rânduită şi cerere în rugăciune va deveni un tânăr sensibil la suferinţa din jur şi un adult care se va dărui jertfelnic familiei, urmând Crucii lui Iisus Hristos. Dacă din copilărie nu desluşim sensul reţinerii atât ca post, cât şi ca ascultare faţă de cei mai mari, ca o formă de îmbună­tăţire şi modelare a personalităţii, riscăm ca tinerii noştri să nu-şi poată stăpâni dorinţele tot mai adânci de trăire abuzivă a simţurilor, de a nu mai putea asculta necesităţile altei persoane şi de a nu mai putea formula un dialog din lipsă de interes sau din nerăbdarea de a-şi împlini propriul zel. Se formează astfel o deschiză­tură periculoasă şi vătămătoare, pe care, cu grijă faţă de cele sfinte, o vom putea depăşi.

Din pilda vieţii Sfintei Filofteia înţe­legem că numai compasiunea nu este su­ficientă, ci dimpotrivă, este necesară o împletire a ei cu efort şi lucrări ziditoare de fapte milostive. Să ne ferim copiii şi tinerii de o privire exclusivistă, lipsită de responsabilităţi potrivite cu vârsta lor şi de gusturi pătimaşe! Un copil care învaţă numai să primească, să strângă fără să împartă din preaplinul adunat de părinţii săi cu dragoste şi hărnicie devine un tânăr şi un adult egoist şi ascuns pentru sine. Astfel, nu mai vede nevoia, suferinţa şi lipsa celui din jur, ci doar cum să-şi procure cele mai scumpe obiecte, maşini, case, sără­­cindu-şi sufletul de bunătate şi sfin­ţenie. Din acest şir se pot naşte patimi care să umple golurile sufleteşti şi din care, cel mai adesea, nu mai găsesc scăpare. Şansa unui adult bun este o copilărie şi o tinereţe trăite în bucuria sfinţeniei vieţii sale sub ocrotirea permanentă a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Lui.