De aproape un an observ, cu neplăcere și îngrijorare, că reclamele la jocuri de noroc și pariuri sportive au invadat spațiul public. Industria „norocului” este în creștere galopantă, după un studiu recent publicat de Custom Market Insights, conform căruia piața jocurilor de noroc online din SUA va crește de la 3 la 9 miliarde de dolari din 2023 până în 2032. Desigur, marile companii caută piețe noi din care să extragă profit, fapt vădit prin publicitatea tot mai agresivă din România.
Un articol recent (PressOne) arată că „la nivel global se estimează că piața pariurilor și jocurilor de noroc va atinge 145 de miliarde de euro, în preajma anului 2028”. Alte surse vehiculează sume de până la 250 de miliarde de euro. Oricum ar fi, sub masca promisiunii unui câștig nemuncit, românii lipsiți de discernământ sunt invitați să îngrașe conturile unei industrii în plin avânt, sărăcind ei înșiși și implicit țara. Deși se bate multă monedă pe un îndoielnic efect benefic asupra economiei, nu este luat în calcul impactul pe termen lung al dependenței în care sunt aruncate generațiile de tineri și consecințele privind forța de muncă din țară.
Un caz
Acum câțiva ani, unul dintre elevii mei buni mi-a cerut, pe la începutul clasei a XII-a, să vorbim. M-am mirat, oricum vorbeam des, era un om cu multe întrebări, destul de dus la biserică, preocupat de starea sufletului său. Începea postul Nașterii Domnului și voia să meargă la spovedit, dar considera că nu s-a pregătit bine. Am aflat cu surprindere că de mai bine de un an se lupta cu o dependență pe care nu i-aș fi bănuit-o nicidecum: păcănelele. Venea zilnic din comuna lui de lângă București, ajungea la timp la școală, avea rezultate onorabile. Dar pe drumul spre casă, în apropiere de stația mașinii, s-a deschis o sală de jocuri. A intrat de curiozitate, apoi pentru a se distra cu alți prieteni, apoi pe nesimțite și-a făcut un obicei. Uneori pierdea, alteori câștiga, oricum rezultatul era pe minus pentru el. Și au început problemele.
M-am mirat. Din câte îl cunoșteam părea un om căruia i s-a cultivat de acasă respectul pentru muncă și pentru valorile moral-religioase. La început, dependența era motivată de proximitatea sălii și accesul facil la joc, dar, cu timpul, problemele economice ale familiei l-au determinat să continue, cu speranța unei rezolvări miraculoase. L-am rugat să meargă spre casă pe un drum puțin mai ocolit, pentru a evita ispita și la spovedanie să ceară sfat duhovnicului. Un timp a fost bine, apoi au mai urmat recăderi.
La vremea aceea, fuga sănătoasă de astfel de locuri era încă posibilă. Acum sunt săli de jocuri peste tot. Și nu este suficient ca sălile de jocuri să nu mai fie situate „în incinta sau pe o rază de 300 de metri pietonali a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor locuri de joacă pentru copii definite ca orice spaţiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii”. Firmele românești de profil așteaptă o creștere spectaculoasă a profiturilor bazată pe promovarea jocurilor pe telefon ce integrează tehnologia blockchain, criptomonedele, inteligența artificială și realitatea virtuală. Jocurile pe calculator au deschis calea către jocurile de noroc pe mobil, la fel cum drogurile ușoare deschid calea celor tari. Iar copiii nu pierd numai timpul, ci și rostul muncii. Internetul e plin de tineri zâmbitori care explică modul în care au făcut bani fără muncă. În aceste condiții, elevii lipsiți de alt orizont sunt într-un război economic, psihic și duhovnicesc al cărui câmp de luptă nu mai este pe drumul spre casă sau alături de școală, ci chiar la ei în buzunar. Telefonul este noua casă de pariuri și de jocuri. Omenirea se închină tot mai mult norocului, un zeu vechi care șterge din conștiința ei pronia și judecata prin care Dumnezeu conduce lumea spre mântuire.
Un duh al mândriei
Căutarea norocului se întemeiază pe nevoia omului de a se ridica prin ceva, mai presus de cei din jur și de propria condiție, pe nemulțumire, lipsa de recunoaștere a binecuvântării sau pedepsei lui Dumnezeu în diferite aspecte ale vieții. Mulți tineri cred că știu și pot controla tot, inclusiv norocul, că viața înseamnă distracție și câștig fără muncă. Copiii cărora li s-a cultivat mândria fie în familie, fie prin sistemul de învățământ - tot mai axat pe întărirea pozitivă ce eludează, din corectitudine politică, neajunsurile fiecărui elev - trăiesc în neascultare. Cum să accepte că nu se rezumă totul la informație/telefon, ci și la experiență?
Foloseam uneori un model matematic: desenam pe tablă un cerc cu o rază oarecare ce simboliza dimensiunea cunoașterii/ experienței acumulate de un om. Când raza tinde către zero și cercul către punct, contactul periferic cu necunoscutul este minim și, cu excepția pruncului avid de cunoaștere, omul crede că știe tot. Cu greu acceptă că cineva îl mai poate învăța ceva și riscă să se încadreze în proverbul românesc „Prostul nu e prost destul până nu e și fudul”. Dacă depășește, prin ascultare, această limitare, capătă experiență, raza crește, contactul periferiei cu necunoscutul este tot mai mare și omul se smerește, căci vede cât de mult nu știe. Iar experiența este practică, nu virtuală. Îndărătnicia ilogică a unora față de cei cu mai multă experiență, uimitoare prin persistența ei, nu poate fi decât o lucrare a duhurilor rele care îi determină să se încreadă prea mult în propriile gânduri și păreri. Și pot rămâne astfel vreme îndelungată.
Avem o soluție
Părintele Tănăsache, de curând trecut la Domnul, mare cunoscător și tămăduitor minunat al sufletelor tinerilor încercați de diferite patimi, poate și de jocuri de noroc, atrăgea atenția asupra lucrării diavolilor care „ne pot ispiti pe noi, oamenii, cu unele lucruri unde observă că noi avem o oarecare slăbiciune. Și aceste slăbiciuni vin adeseori din cauza, pe care și ei au avut-o la început, mândria, trufia, slava deșartă”. Și oferea o soluție: „Omul care se smerește pe toate le învinge”. Inclusiv jocurile de noroc.
Părintele avea și o măsură pentru starea duhovnicească a omului: „O binecuvântare nu costă nimic. Numai cel smerit o poate primi. Omul îngâmfat, mândru, semeţ, plin de sine, făţarnic şi căutător de slavă deşartă nu se poate pleca prin smerenie pentru binecuvântare”. Iar binecuvântarea este prezentă în Sfânta Liturghie și în toate sfintele slujbe. Pedagog desăvârșit și om practic, dedicat slujirii, știind că în orice patimă, la fel ca în orice boală, terapia preventivă este mai de dorit decât cea curativă, părintele Tănăsache a oferit copiilor o alternativă de a cheltui timpul cu folos și a dobândi smerenia. El a așezat în fața nevoii lor de activitate, învățare și joacă o Împărăție, dar nu din filme sau din poveștile fabuloase ale jocurilor virtuale, ci reală și mai presus de orice împărăție. Ei au intrat în această lume miraculoasă a lui Dumnezeu, deschisă la fiecare Sfântă Liturghie prin cuvintele: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”. O dată pe lună, sâmbăta, începea așa-numita liturghie a copiilor, în care aceștia cântau la strană, participând, sub îndrumarea atentă și iubitoare a părintelui, la cea mai sfântă lucrare din univers, la unirea cerului cu pământul. În sufletele lor s-au așezat trăiri, sunete, lumini, miresme, adieri de îngeri, gesturi sacre, toate spre slava lui Dumnezeu, aidoma unui mare joc cosmic în care aveau și ei rolul lor. În sufletele hrănite astfel, nici un alt joc nu mai poate birui inima omului, pentru că locul este deja ocupat. Liturghia este calea de vindecare. Privită astfel, este cel mai frumos joc, dar nu de noroc, ci de strategie, având drept câștig Împărăția cerurilor. Iar strategia este dragostea.
