Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Cheltuielile cu rechizitele, în creştere
Anul acesta, cheltuielile generate de începerea anului şcolar sunt în creştere cu 16% comparativ cu anul trecut, la nivel mondial urmând să se ridice la suma de aproximativ 32,5 miliarde de dolari, potrivit studiului „Deloitte back-to-school 2021”. Acesta dezvăluie şi faptul că instrumentele digitale înlocuiesc rechizitele şcolare tradiţionale, de aceea vânzările de produse bazate pe tehnologie destinate elevilor vor înregistra o creştere anuală de 37%. În aceste condiţii, cheltuielile pentru şcoală vor atinge, anul acesta, cel mai ridicat nivel din perioada recentă, respectiv 612 dolari/copil (în creştere de la 529 de dolari/copil în 2020).
Dintre cei care achiziţionează produse tehnologice, 31% intenţionează să cumpere calculatoare şi echipamente hardware (în creştere de la 22% în 2020), în timp ce 37% au în plan să cumpere dispozitive electronice (faţă de 24% în 2020). În acelaşi timp, 44% spun că optează pentru mai puţine consumabile tradiţionale destinate educaţiei, deoarece copiii lor folosesc mai mult tehnologiile digitale la ore şi după şcoală.
„Costurile părinţilor cu şcoala au crescut semnificativ şi în România, în pandemie, având în vedere că cei mai mulţi au fost nevoiţi să cumpere echipamente IT pentru educaţia online”, afirmă Raluca Bâldea, partener Servicii Fiscale, Deloitte România, citată de Agerpres. Ea adaugă că, pe fondul acestor achiziţii, dar şi al investiţiilor realizate de companii şi instituţii publice, cu scopul asigurării de soluţii pentru munca la distanţă, piaţa locală de IT&C a crescut cu peste 20% în 2020 faţă de 2019, conform datelor oficiale, iar „ritmul de creştere pe această piaţă va rămâne accelerat cel puţin pentru următorii trei-patru ani”.
Conform studiului, comercianţii clasici rămân preferaţii cumpărătorilor pentru produsele şcolare, dar pierd teren în faţa magazinelor online. (O. N.)