Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Colocviu franco-român în științele informației și comunicării
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice) a fost în premieră organizator și gazdă, în perioada 26-28 mai 2022, a „Colocviului franco-român în științele informației și comunicării”, manifestare științifică prestigioasă, aflată la a XXV-a ediție. La deschiderea evenimentului, în Aula „Mihai Eminescu”, au participat Excelența Sa doamna Laurence Auer, ambasadorul Franței în România, domnul Radu Grădinaru, consul onorific al Franței la Iași, doamna Clara Gaillard-Starzmann, însărcinatul cu cooperarea științifică la Institutul Francez din România, doamna Muriel Augry-Merlino, director al Institutului Francez din Iași, domnul Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Conferința inaugurală a fost susținută de Dominique Wolton, cercetător emerit al CNRS (Centrul Național de Cercetări Științifice) - Paris, un renumit specialist în sociologie și comunicare, autor a nu mai puțin de 35 de cărți în domeniu, multe traduse în limbi de circulație internațională.
Tema generoasă și provocatoare, „Mondialisation de la communication: la diversité des cultures en questions”, a condus la structurarea celor două zile dedicate susținerii lucrărilor (26 și 27 mai 2022) pe şase axe - Conceptul de diversitate culturală: geneză, actualitate și uz academic; Protecția patrimoniului material și imaterial; Mize comunicaționale legate de diversitate în organizații și teritorii; Noi expresii ale diversității și metisajului în arte și creație; Mass-media, diversitate și noi forme de jurnalism; Mize politice și geostrategice ale diversității - locul francofoniei. Cele 16 ateliere și trei mese rotunde au fost completate de expoziția „Comunicări vizuale” (prezentă pe simezele Institutului Francez din Iași până la data de 4 iunie 2022) și de un recital muzical, în Sala Dublei Alegeri (Muzeul Unirii), ambele susținute de profesori ai Universității Naționale de Arte „George Enescu”.
Colocviul franco-român în științele informației și comunicării a dedicat cea de a treia zi (28 mai 2022) unei călătorii documentar-culturale în Bucovina. Prin grija Alianței Franceze din Suceava și Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 25 dintre participanți au avut privilegiul unui dialog cu scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec. Totodată, au vizitat mănăstirile Dragomirna, Sucevița, Putna și Voroneț, monumente istorice cu valoare spiritual-culturală, recunoscute ca unicat de UNESCO.