Cuvântul elevului: Călătorie la capătul timpului

Poate că în aceste vremuri tineretul are de înfruntat cea mai grea criză identitară a ultimului deceniu. Vizibilă peste tot, degradarea mediului de formare a moștenitorilor pământului duce inevitabil la o lipsă de modele și la pribegia tinerilor în zone în care moralitatea pare să fie un principiu de mâna a doua.

Gata mereu de dialog vertical, instituția familiei (și aceasta cu o vastă experiență de prigoane) ar trebui să aducă interesele celor mici cât mai aproape de Dumnezeu, scoțându-L în evidență în frumosul și durabilul ce ne înconjoară.

Totuși, lucrarea aceasta se lovește adeseori de societatea aflată în derivă față de cea mai de preț valoare creștină: iubirea. Crunta degradare a societății a înlesnit o degenerare și la nivelul mass-mediei, o oglindă a noilor frivolități ce frământă o lume întreagă. Un exemplu elocvent este tocmai promovarea unor non-valori și a unor siluete obscure cu o teribilă poftă de vorbă, asaltând - entuziasmate - cu un flux copleșitor de cugetări fără substanță (eternele „forme fără fond” ale lui Caragiale) și transformându-l pe telespectator într-un sinistrat abandonat de simțul normalității, al adevărului, în fața viiturii atât de orgolioase a mediocrității cu miresme de mahala. Simplul cetățean, chiar și cel lipsit de contactul cu discursul scripturistic, are tendința de a se lamenta, găsind sub lumina reflectoarelor prea puține lucruri demne de a fi urmărite fie și pentru o clipă. Persoanele de valoare, înzestrate cu darul de a deschide celor din jur ochii asupra sublimului, sunt păstrate - parcă spre a nu fi „uzate” - departe de privirea avidă de cunoaștere a neinițiaților.

Schimbarea pe care o poate declanșa televizorul se bazează tocmai pe accesul pe care îl are în perimetrul vieții potențialului interesat și neinițiat. Un acces într-atât de facil, încât mass-media reușește să servească informația caldă, pe tavă, direct acasă, ca și cum deja ne-ar fi aparținut. Odată degustată, hrana cea nouă - de o prospețime surprinzătoare - solicită viitoarelor gustări o savoare cel puțin la fel de îmbătătoare. Și iată cum funcționează progresul. Cui nu i se satisface pofta din puținul televizat va simți neînduplecata nevoie de a ieși din confortul fotoliului și de a adulmeca drumul spre foruri mai înalte ale adevărului.

Mulți dintre acești aventurieri se vor opri în pridvorul bisericii, vor arunca o privire înăuntru. Alții, mai curajoși, onești cu sine și curajoși din fire, vor păși în pronaos, admirând pisania și primele fresce. Vor traversa apoi naosul, ajungând sub atenta îndrumare a Mântuitorului și a sfinților, în fața Sfântului Altar pe Masa căruia Mielul Se jerfește pentru desăvârșirea fiecăruia dintre noi, invitându-ne - duminică de duminică - să facem un pas în plus spre ușile împărătești și să-I dedicăm trupul ca templu al dumnezeirii. Dar Îl refuzăm de fiecare dată, fie din atașamentul pe care-l clădim inconștient față de păcat (născut la rându-i dintr-o comoditate aproape patologică), fie din pură ignoranță. Îndepărtat de fundamentul credinței, de principiul iubirii, în virtutea căruia Dumnezeu Şi-a trimis Unicul Născut pe tărâmul deșertăciunilor, creștinul devine fără să vrea o stâncă ce se scufundă treptat în oceanul morții, erodată cu răbdare de patimi înjositoare.
Cu toate acestea, fiecare ceas poate fi prilejul de a ne înălța din mocirla neființei, de a ne întoarce la Lumina Sfintei Treimi. Singurul efort necesar este însă acela de a fi cu adevărat sinceri cu noi înșine, de a vedea la justa grandoare edificiul hidos cu care ne-nconjoară păcatul și de a ne căi în fața Părintelui pe care cu atâta nerecunoștință L-am trădat. Această reîntoarcere la absolut, la vechile valori, trebuie însă declanșată de o trezire a conștiinței, moment în care simțim intervenția Celui Preaînalt asupra lutului ce transfigurează intimitatea noastră cea mai de preț: dimensiunea spirituală. Marii convertiți (C.S. Lewis, Sfântul Ciprian) stau mărturie acelui entuziasm, acelui fior cu origini mistice care are puterea de a reorganiza întreaga ființă, de a trezi inima din somnul trândăviei și de a-i arăta calea spre desăvârșire.

Victor-Ioan Popa, elev în clasa a X-a A la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București