„Cuvinte pentru Cuvânt”

Anul 2022 este declarat în Patriarhia Română ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Cu acest prilej, insti­tuțiile de învățământ, dar și parohiile din țară și din diaspora, au ocazia de a participa la diferite manifestări culturale și educaționale, în rândul cărora se numără și Concursul național catehetic „Rugăciunea în viața mea”.

Printre parohiile care participă la acest concurs se află și Parohia „Sfânta Treime” din municipiul Câmpina, județul Prahova, cu proiectul „Cuvinte pentru Cuvânt”, reprezentată de pr. Gheorghe Mantu și pr. Răzvan Topală, în colaborare cu Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, reprezentat de profesoarele Dana Ștefan și Elisabeta Milea, alături de doamna director, prof. Roxana Stan. Amintim că nu este prima colaborare de acest fel, existând numeroase premii câștigate împreună, dovada vie a faptului că suntem o echipă care merge la drum umăr lângă umăr, cu sufletele unite, cutreierând cărările luminoase ale cunoașterii lui Dumnezeu.

Elevii dau nobleţe meseriei de dascăl

Este doar unul dintre numeroasele proiecte la care participă elevii de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, o dovadă că, dincolo de învățătură, unde rezultatele sunt de excepție, tinerilor le sunt oferite și altfel de activități, prin care pot acumula experiență, pot crește și deveni oameni care să empatizeze la suferință, la durere, să-și plece „genunchii” inimii la rugăciune. Sunt tineri frumoși care știu să se bucure cu sinceritate de lucruri cu adevărat importante, fie că este vorba de un mozaic făcut de mâinile lor, de participarea la catehezele săptămânale din parohie, de târgurile caritabile, fie că iau parte la slujbele care hrănesc sufletul, pregătindu-i pentru rugăciunea particulară și comunitară, condiție sine qua non în urcușul duhovnicesc al creștinului.

Bucuria este împărtășită atât de comunitatea din care fac parte, dar și de părinții lor, alături de care acești copii își pun nădejdea în Dumnezeu. O parte dintre ei vor finaliza liceul anul acesta și, odată cu ei, și noi, ca profesori, reînvățăm să avem vârsta lor, să înțelegem (oare pentru a câta oară?) că ei dau noblețe meseriei de dascăl și, de ce nu, că ei reprezintă cele mai frumoase poeme alături de care am simțit emoție și iubire. „Partir c’est mourir un peu” spune francezul, dar plecarea lor va fi o rugăciune permanentă a regăsirii de sine. Asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că „zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu”, orele de religie sunt pentru profesor o provocare în care trebuie să căutăm și să cerem de la Dumnezeu înțelep­ciune și meșteșug, să ne ajute să găsim multe ieșiri acolo unde nu-i ieșire și să îndreptăm sufletele elevilor încredințați nouă. Cu adevărat „fericit este profesorul care-și învață elevii să înțeleagă și să se bucure că Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe pământ, să aprofundeze și să trăiască adevărurile de credință mărturisite de Biserică” (pr. Savatie Baștovoi).

Pelerinajele pe care le-am trăit împreună, bucuria colindelor, sărbătoarea Dragobetelui, spectacolul „Odă mamei creștine”, olimpiadele de religie, Olimpiada națională interdisciplinară Cultură și Spiritualitate, spectacolul umanitar pentru Ucraina, atelierele de creație cu obiecte confecționate de ei cu migală și multă îndemânare sunt doar câteva momente din ultima perioadă în care ne-am bucurat, am plâns și ne-am rugat împreună. Cu siguranță că toate acestea zidesc suflete și vieți, nu doar ale noastre, ci și ale colegilor lor și ale celor care au privit, cu admirație și dragoste, devotamentul, curajul și determinarea acestor copii cu suflete atât de sensibile, cărora nimic nu li se pare prea greu! Fiecare zi a existenței noastre este o lecție de viață pe care o primim și noi, ca dascăli, „hrănindu-ne” din apa cea vie a sufletelor curate, care ne ajută, atunci când nu mai găsim puterea de a merge mai departe, să privim cu nădejde în viitor. Îi lăsăm să vină spre noi, așa cum Însuși Mântuitorul ne îndeamnă: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu!” (Marcu 10, 14).

Echilibru prin rugăciune

Rugăciunea, o temă profundă și sensibilă totodată, este o căutare a lui Dumnezeu. Iar viața fără rugăciune este lipsită de sens. „Să știi măsura tuturor lucrurilor, spunea Dostoievski, să știi termenii cu care să te exprimi, să înveți de toate, pentru că învățătura este un dar de la Dumnezeu. Și, atunci când vei rămâne singur pe lume, să știi să te rogi”. Pentru că, până la urmă, rămânem cu Hristos câtă vreme avem rugăciunea de partea noastră, așa cum rămânem în viață câtă vreme respirăm; mintea noastră se unește cu Dumnezeu prin rugăciune. O inimă iubitoare este atunci când rugăciunea se menține prin iubire smerită. Oamenii, prin rugăciune, pot fi iubitori asemenea Persoanelor Sfintei Treimi. În măsura în care omul se roagă, în aceeași măsură Îl iubește pe Dumnezeu și pe cel de lângă el.

„Echilibrul pe care ni-l dă rugăciunea devine un puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Astfel, ea oferă o bucurie senină în expresie, curaj în conduită și, când nevoia o cere, jertfa de sine a soldatului sau a martirului” (A. Carrel). Fiecare dintre noi simte, știe că Dumnezeu îl iubește. Și, întotdeauna, în orice moment, ne putem întoarce la Dumnezeu ca la propriii părinți, asemenea fiului risipitor, așa cum soldatul se întoarce să fie îngropat în pământul strămoșilor săi, sau martirul care devine biruitor prin credința înaintașilor săi. Convertirea noastră, a tuturor, este rugăciunea. Este atât de necesar acest exercițiu al minții și al inimii, așa cum l-au trăit marii isihaști, așa cum ne este necesară pâinea „cea de toate zilele”.

Creștinismul se bazează nu pe suma unor cunoștințe abstracte, ci pe experiența vie a comuniunii și a vieții cu Dumnezeu, ca Tată ceresc. Rugăciunea stabilește această relație. Prin urmare, este imposibil să ne imaginăm un creștin care nu se roagă, pentru că rugăciunea ne permite să simțim bucuria prezenței lui Dumnezeu în viața noastră și ne face cu adevărat liberi, ne scoate din egoul nostru și ne deschide către infinita iubire a lui Dumnezeu.

Dana Iuliana Ștefan este profesoară la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.