Darul de a lua decizii în viață

Majoritatea trăirilor, acțiunilor, reacțiilor și faptelor noastre sunt influențate de educația pe care am primit-o acasă, la școală sau în biserică. Dar ele pot fi amprentate și de autoeducația pe care ne-am însușit-o în urma experien­ței de viață. Nimic nu poate fi judecat fără a fi conștient că și implicarea personală definește tot ceea ce suntem. O statornicie sufletească, dar și o evoluție fizică și materială cer timp, bucurie, perseverență, voință și un ideal bine definit. Presupun educarea sinelui în a gestiona echilibrat toate nevoile noastre umane.

În multe momente ale vieții noastre suntem provocați, că vrem sau nu vrem, să luăm decizii și astfel să facem alegeri. Acesta este un mare dar pentru ființa umană și animă atât conștientul (acel eu prin intermediul căruia percepem tot ceea ce ne înconjoară și ne ajută să acționăm ca o ființă socială, să facem distincția între bine și rău, favorabil și nefavorabil, ușor și greu etc.), cât și inconștientul fiecăruia dintre noi (supra-eul care constituie toate trăirile și informațiile tezaurizate de memorie în timp și care nu ne sunt accesibile atât de ușor). Deciziile luate și asumate dezvăluie de fapt cine suntem - ce dorim, cât de responsabili și implicați suntem, care este forța noastră interioară pentru a rămâne ulterior fermi și demni de ceea ce am decis; de asemenea, sunt dezvăluite tăria de caracter, principiile care ne guvernea­ză viața, cantitatea și calitatea in­formației pe care o deținem, atunci când chiar dorim să acționăm într-un anumit fel.

Conştient şi subconştient

Deciziile care survin ca urmare a activării nivelului conștient al ființei noastre (adică a capacității analitice, raționale și logice) nu lasă loc manifestării emoționalului pe deplin. Ele sunt influențate de cantitatea de informații selectate cu privire la un anumit subiect de mare interes, de utilitatea gestului care ar trebui făcut față de sine sau față de cei din jur. Aceasta este caracteristica unei ființe umane mature, raționale, care vrea să ia decizii în cunoștință de cauză, cântă­rind foarte bine avantajele și dezavantajele hotărârii sale. A avea mintea limpede presupune decizii bune, corecte și responsabile.

Paralel cu nivelul conștient există și subconștientul (el preia impulsul transmis de nivelul conștient și îl materializează punându-l în prac­tică, în acțiune; nu face distincția între o emoție negativă sau pozitivă, prelucrează orice în mod automat fără „să gândească”). La acest nivel, luarea deciziei este influențată de gânduri și în același timp de reac­țiile corpului, care trimite rapid sem­nale: tremur, palpitații, roșirea obrajilor etc. Marcajele trupului, nu doar ale minții, atrag atenția asupra intensității stimulilor exteriori, anticipează durata presiunii ce vine din conștient, trădează sentimentele sau părerile celor din jur. Bătăile liniștite ale inimii sau sentimentul de siguranță venit din stomac, înmuierea genunchilor sau tremurul mâinilor sunt un barometru clasic al stării de bine sau de rău ce se resimte după luarea unei decizii.

De multe ori, intențiile inspirate de „inimă” sau asociate cu „inima” nu sunt interpretate ca o normalitate, ca un firesc, ci mai degrabă ca o slăbiciune ce nu permite activarea raționalului, o păcăleală ce conduce spre eșec. Această mentalitate a fost însă contrazisă de studiile realizate de neurologul portughez Antonio R. Damasio, care a ajuns la con­cluzia că emoțiile și senzațiile fizice nu sunt un factor perturbator pentru gândirea clară și pentru deciziile bune sau favorabile și competente, ci dimpotrivă, sunt o parte esențială a acesteia. El numește reacțiile corpului „markeri somatici”.

Poate că niciodată omenirea nu a fost așa de provocată în luarea deciziilor. De la varietatea de oferte din supermarketurile ticsite de produse, până la multitudinea de meserii, de haine, jocuri, programe TV etc., care mai de care mai ademenitoare, totul pare o exersare a abilității de a ști ce vrei, ce-ți place, de a-ți cunoaște cu adevărat nevoia (fizică, emoțională, cognitivă). Une­ori, chiar și în atitudine trebuie să ne decidem repede sau nu, în funcție de situație: să mințim sau să spunem adevărul, să încurajăm sau să ironizăm, să iubim sau să fim dis­tanți, să pedepsim sau să lăudăm? Multe dintre aceste decizii pot fi grele sau ușoare, spontane, influen­țate de starea emoțională de moment, de nevoile pe care le avem, sau intuitive, la care se pot sau nu aduce argumente.

Nu pot fi neglijate experiențele de viață memorate în creier foarte de timpuriu și care ne îndreptățesc să fim foarte fermi, curajoși sau, dimpotrivă, reținuți sau fricoși atunci când evaluăm, acceptăm sau respingem o întâmplare ori un eveniment din viața noastră. A lua decizii nu este deloc simplu și ușor și cred că nu a fost niciodată. Pentru a demonstra acest lucru, psihologul Maya Storch, autoare a cărții „Das Gheimnis kluger Entscheidungen” („Secretul deciziilor inteligente”), a conceput un test prin care se pot identifica cinci tipuri de caractere, în funcție de deciziile luate: încetul sau meditativul, rapidul, nesigurul, imunul și hotărâtul. Ea propune, de asemenea, și soluții în funcție de capacitatea nativă sau dobândită de a lua decizii.

Deciziile şi relaţia cu Dumnezeu

Din punct de vedere creștin, darul de a lua o decizie înțeleaptă ține foar­te mult și de relația cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne învață să orientăm deciziile pe care le luăm spre slava lui Dumnezeu: „De aceea, ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți“ (1 Corinteni 10, 31). În felul acesta nu suntem ten­tați să ne gândim doar la avantajele personale, ci la tot ceea ce implică, în timp, hotărârea noastră față de ceea ce ne înconjoară. Înseamnă o armonie între acțiunea conștientului (rațiunea) și cea a inconștientului (memoria), cu ajutorul subconștien­tu­lui.

Maturitatea în luarea deciziilor se dobândește prin conștientizarea măsurii în credință, completată de străduința de a fi recunoscători pentru calitățile noastre, pentru abili­tățile mentale și sufletești cu care am fost înzestrați de la Dumnezeu. Având această conștiință a putinței noastre, putem cere „...facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ” cu atât mai mult cu cât ea implică și exercitarea smereniei, a răbdării și încrederii ca în viața noastră să se manifeste tot ceea ce este necesar și folositor pentru evoluția perso­nală. În felul acesta, acțiunea impul­sivă sau compulsivă a omului nu este reprimată, ci doar educată. A lăsa în voia Lui sarcina de a alege ce este folositor sau nu pentru noi nu înseamnă abandonare în fața dorinței exprimate sau renunțarea la vis, la anularea voii personale și nici plasarea responsabilității altcuiva într-un mod laș, ci mai mult o exersare a voinței de nu a mai face doar ceea ce ne trece prin cap. Este un control doar al apetiturilor și poftelor. Devine mai importantă, astfel, perspectiva utilității și a nevoii de a supraviețui decât a slujirii plăcerii și a satisfacerii orgoliului personal.

A te lăsa în voia lui Dumnezeu înseamnă să fii atent la oportunități, la mesaje, la oameni, la situațiile care apar în viață, cu alte cuvinte a trăi în prezent și a fi recunoscător. Dar a te lăsa „purtat pe brațe” devine o decizie, de foarte multe ori, greu de luat! Un mare dar! Este o rânduială ce poate fi cuprinsă de min­tea umană, dar depinde de voință și de ancorarea în credință.

A percepe capacitatea de a lua decizii ca pe un dar cere timp și exer­ci­țiu. Fără alegeri nu putem trăi. De­co­dificarea celor mai subtile si­tua­ții de viață, precum și distincția din­tre bine și rău au șansa de a îm­brăca forma unui ideal mai ales pentru cei dornici de desăvârșire, așa cum spunea și Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, capitolul 12, versetul 2: „Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schim­bați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desă­vâr­șit”.

Nu ne rămâne decât să ne gândim sau să ne întrebăm ce loc ocupă în viața noastră valori precum binele, iubirea, iertarea, atunci când decidem ceva? Mai ales în momente în care, liberi sau forțați de împre­ju­rări, se impune a se lua o hotărâre­. Cât de autentici și sinceri suntem? Afectează gesturile, intențiile gândite și apoi materializate viața sau conștiința altora? Pentru că numai așa am evita să greșim în luarea deciziilor și am înțelege ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel: „Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine...” (Romani 14, 7).

Prof. dr. Cristina Benga este cer­ce­tător științific la catedra de Teolo­gie practică a Facultății de Teologie Evanghelică din cadrul Universității Ludwig-Maximilian din München, Germania.