Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
De ce preţuiesc tinerii ora de religie
„Ora de religie în școală a reprezentat aprofundarea cunoștințelor mele în acest domeniu. Am aflat lucruri noi despre viață, despre istorie și despre puterea lui Dumnezeu. Datorită profesoarei mele, pe care o admir foarte mult și care a știut să se facă plăcută, ora de religie nu a fost o oră oarecare. A încercat să ne facă să înțelegem religia, ce înseamnă ea mai exact, ce rol are în viața noastră și cât de importantă este. Ora de religie a însemnat o legătură între mine și Dumnezeu. Faptul că aflam mai multe detalii despre trecutul religiei mă apropia și mai mult de El.” (Gabriela Mirela Radu, clasa a XII-a)
„Pentru mine, ora de religie este un mijloc de cunoaștere a unor informații vitale cu privire la modul de a trăi. Doamna profesoară pune accentul pe formarea noastră ca persoane, din punct de vedere al sentimentelor de milă, compasiune și toleranță, dar și de dreptate. Totodată, învățăm despre valorile morale: iubire, sinceritate, onestitate. Orele de religie ne ajută să ne identificăm ca popor, învățând despre datinile religiei care ne reprezintă. Este printre singurele ore în care suntem îndrumați și sfătuiți să facem fapte bune. Mulți nu înțeleg valoarea acestei ore pentru viitor și pentru sănătatea sufletească. Consider că profesorii de religie joacă rolul apostolilor contemporani pentru că împărtășesc învățăturile Domnului.” (Liana Alexa Radu, clasa a XI-a)
„Fără această oră am fi un popor mult mai rece”
„Ora de religie a fost ca o eliberare de la rutina zilnică, aici am învățat cum să mă port, cum să gândesc și cel mai important cum să-L iubesc pe Dumnezeu. În opinia mea, dacă ora de religie s-ar scoate din programă, am fi un popor mult mai rece, mai rău, mai gol sufletește.” (Alexandru Pîrvulescu, clasa a XII-a)
„Cu ajutorul doamnei profesoare, ora de religie a devenit pentru mine ceva mai mult decât cele 50 de minute petrecute în sala de clasă, în care mi se explicau importanța și puterea cuvântului lui Dumnezeu. Mulțumită doamnei am reușit să aflu adevărata putere a credinței, nu prin citate din Biblie sau pilde, ci prin întâmplări care au avut loc chiar pe teritoriul țării noastre, în momente de mare dificultate pentru oamenii cu frică de Dumnezeu. Totodată, am reușit să cunosc adevăratele minuni care s-au întâmplat în închisorile comuniste, însă și chinurile suportate, lucruri pe care nu mulți le știu, cu toate că au avut loc în inima poporului nostru. Pe lângă minunile petrecute în istorie, mi-au fost arătate și cele din jurul nostru, cum ar fi miracolul nașterii, precum și bucuria și importanța familiei tradiționale. De aceea, îi sunt recunoscător doamnei profesoare că a reușit să mă facă să văd în ora de religie o oportunitate de a afla anumite lucruri care sunt esențiale în viața noastră.” (Bogdan Alexandru Predescu, 19 ani)
Impact liniștitor
„La orele de religie am învățat despre suflet, despre iubire și despre adevăr. Acestea m-au apropiat mai mult de Dumnezeu și mi-au arătat calea cea dreaptă. Totul a fost foarte frumos explicat și exemplificat de către doamna profesoară, care ne-a fost mentor și îndrumător, dar și prieten, în cei patru ani de liceu. Orele de religie au avut un impact liniștitor și de reculegere, dar m-au și învățat cum să mă cunosc mai bine, să-mi stăpânesc gândurile negative și să mă apropii de cele sfinte. Consider că fără această materie nu aș fi dobândit cunoașterea de sine și nici nu aș fi reușit să mă regăsesc atât de mult în religie.” (Anda-Gabriela Văduva, 21 de ani)
„Rolul disciplinei religie în perioada liceului este mult mai important decât ar părea la prima vedere şi aceasta deoarece am avut parte de învăţături de credinţă, tradiţii şi evenimente religioase din care am dobândit şi deprins obişnuinţe spirituale, care m-au făcut un om mai bun, mai respectuos și mult mai responsabil. Religia este un factor și un mediu de formare a tinerilor, având un rol educativ asupra celor care cred. Credința este o resursă interioară, căreia mulţi dintre noi îi datorează puterea de a merge mai departe după încercările vieţii. Am înțeles în mod treptat și liber că religia este necesară în tot ceea ce ne înconjoară și că numai cu credință ne ajutăm pe noi înșine și pe cei dragi nouă.” (Ana-Maria-Raluca Buculei, 22 de ani)
„Ora de religie nu a însemnat doar o cale de a cunoaște foarte bine religia de care aparțin, ci și o poartă către a mă cunoaște pe mine și a-i înțelege pe oamenii din jurul meu. Am învățat multe lucruri științifice, practici de comportament și de percepție aplicate în religie. Am găsit în ora de religie o cale de liniște, o cale în care toți eram egali și încercam să vedem ce lucruri facem bine sau dacă am greșit, să găsim o cale să ne liniștim sufletul și să fim drepți în fața lui Dumnezeu. Susțin total orele de religie și mi-aș dori ca și copiii mei să aibă parte de aceste ore.” (Mihai-Andrei Săvescu, clasa a XII-a)
Esențialul în a deveni cea mai bună variantă a ta
„Pentru mine, ora de religie a însemnat autocunoaștere, am reușit să mă regăsesc și să înțeleg scopul vieții, am învățat cum să fiu mai aproape de Dumnezeu. Am fost susținută de doamna profesoară să particip în liceu la olimpiada de religie și pot spune că a fost o experiență care mi-a hrănit sufletul, care mi-a îmbogățit mintea și care mi-a luminat mai mult viziunea. Consider că orele de religie m-au format ca om și reprezintă esențialul în a deveni cea mai bună variantă a ta. Cunoscându-L pe Dumnezeu și tot ceea ce înseamnă Sfânta Scriptură, vom deprinde, încet-încet, spiritualitatea necesară pe drumul mântuirii.” (Teodora Cărbunaru, 21 de ani)
„Religia în liceu a fost una dintre materiile preferate. Am avut discuții interesante despre etică, moralitate, am pictat icoane pe sticlă, am făcut prezentări şi alte activități ce ne-au permis aprofundarea relației noastre cu Biserica. Pentru mine a fost singura materie care a făcut legătura dintre noi, spiritualitate şi tradiție.” (Andra Dumitru, 23 de ani)