Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Educaţie cu ajutorul dronelor
Din această toamnă vor fi predate noi lecţii cu ajutorul dronelor, în cadrul proiectului „Educație la înălțime”. Pe pagina de Facebook a proiectului se precizează că elevii vor putea urmări, în total, „opt lecții, iar prima are loc joi, 30 septembrie, de la ora 11:00, în Munţii Ţarcu, la Măgura Zimbrilor din satul Armeniş, și privește viața animalelor sălbatice din Carpați. O lecție despre relația om-animale sălbatice, în direct, dintr-un loc de poveste, unde legenda zimbrilor prinde iarăși viață”. Profesoara Irina Constantinescu și invitații săi vor intra în legătură directă video prin Zoom cu trei școli din țară, iar copiii vor putea lansa întrebări și pot participa la diverse concursuri. Toate lecțiile vor fi transmise live pe canalul de YouTube „Educație la Înălțime”, astfel că orice școală din România poate urmări transmisiile. „Educație la Înălțime” este un proiect derulat de Asociația Însemne, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. (O. N.)