„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Educație muzeală pentru elevi la Cetatea de Scaun a Sucevei
Pe întreg parcursul lunii februarie, Muzeul Bucovinei va marca 634 de ani de la prima atestare documentară a Cetății de Scaun a Sucevei printr-o serie de activități de educație muzeală destinate elevilor de clasele V-XII.
Aceștia vor putea vizita cetatea, vor avea ocazia să vadă actul de atestare documentară și vor putea exersa ocupația de „scriitor” în cancelaria domnească, învățând, alături de muzeografi, scrierea cu caractere chirilice, identificând instrumentele de scris din epocă și tălmăcind fragmente din actul de atestare documentară. „Documentul este scris chiar în Cetatea de Scaun a Sucevei, în slava veche, modul de redactare al cancelariei pentru actele diplomatice, datat în 10 februarie 1388, în timpul domniei lui Petru I Muşat şi adresat regelui Poloniei”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Bucovinei.
Petru I Mușat este domnitorul moldovean care a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava, construind cetatea care a fost, până în secolul al XVI-lea, reședință a domnilor moldoveni. Restaurată și consolidată în perioada 2011-2015, Cetatea de Scaun a Sucevei, parte integrantă a Muzeului Bucovinei, este azi unul dintre principalele obiective istorice și culturale din zona Moldovei. (O. B.)



.jpg)