Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Eforturi pentru diminuarea consumului de droguri şi tutun în şcoli
Autorităţile caută soluţii pentru limitarea consumului de tutun şi droguri în rândul elevilor. În timp ce Ministerul Educaţiei semnează parteneriate pentru derularea în şcoli a unor proiecte axate pe informare şi prevenţie, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, propune controale în şcoli, iar prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, solicită părerea părinţilor şi elevilor majori în ceea ce priveşte „testarea în şcoală cu aparate antidrog”.
Studiile arată o scădere a vârstei de la care copiii încep să fumeze. 28% dintre copiii români exeperimentează fumatul chiar înainte de a împlini 10 ani şi tot 28% dintre tinerii cu vârsta de peste 15 ani s-au declarat consumatori de tutun, potrivit unor date ale Ministerului Sănătăţii şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De asemenea, 8,2% dintre copiii școlarizați (13-15 ani) au folosit țigarete electronice, arată datele Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Drogurile reprezintă o altă problemă majoră, potrivit Raportului Naţional privind situaţia drogurilor pentru anul 2022, întocmit de Agenţia Naţională Antidrog. Cele mai mari rate de consum se înregistrează în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 ani, doi din zece tineri între 15 şi 24 de ani declară că au consumat cel puţin o dată droguri, iar unu din zece elevi cu vârsta de 16 ani a încercat cel puţin o dată stupefiantele.
Autorităţile încearcă să stopeze acest fenomen îngrijorător, care capătă pe zi ce trece amploare tot mai mare, gravitatea fiind subliniată chiar de membrii Guvernului. „Bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută. Ce trebuie să facem, sigur, să revitalizăm acest efort pe toate planurile, dar prioritar este să salvăm tânăra generaţie”, a spus Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne.
Una dintre măsuri, propusă de ministrul de interne, ar putea fi controlul în şcoli, „care s-ar putea face cu acordul părinţilor”, urmată de testarea în şcoală cu aparat antidrog, propunere venită din partea prefectului Capitalei, Rareş Hopincă. „Împreună cu Consiliul elevilor vom constitui, la nivelul fiecărei școli, o structură care să ne ajute cu diseminarea mesajelor antidrog și de prevenție. De asemenea, am decis ca Agenția Națională Antidrog să realizeze un chestionar în trei puncte, prin care testăm opinia părinților și a elevilor majori referitor la: 1) testarea în școală cu aparat antidrog; 2) prezentarea unei adeverințe medicale la începutul anului școlar care să ateste că respectivul copil și-a făcut analize de sânge antidrog (dar care să nu prezinte rezultatele analizelor); 3) introducerea în curiculă a unei ore de educație antidrog în școală”, a spus prefectul Hopincă. Chestionarele ar urma să fie completate de părinţi, respectiv elevii majori, iar în urma analizării rezultatelor se vor formula „propuneri concrete”. „În nici un caz nu vom lua măsuri care contravin intereselor și dorinței părinților și elevilor din școli și licee”, a subliniat prefectul Capitalei.
În ceea ce priveşte consumul de tutun (inclusiv cu dispozitive electronice) în rândul elevilor, Ministerul Educației a semnat în această săptămână un protocol de colaborare cu mai multe instituţii: Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, European Network for Smoking and Tobacco Prevention, Institutul Național de Sănătate Publică, Asociația de Educație în Boli Respiratorii, Societatea Studenților în Medicină din București.
În cadrul proiectului-pilot „Fumatul NU te face mai mare” grupul-ţintă sunt adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani, iar acţiunile de informare şi prevenţie se vor derula pe toată perioada anului şcolar 2023/2024 nu doar cu elevii, ci şi cu părinţii acestora. (O. N.)