„Este foarte interesant să facem apel la sensul didactic al icoanelor”

Discipol apropiat al marelui profesor de iconografie Léonide Ouspensky și urmașul acestuia la catedră la Paris, dar și în New York, ca profesor vizitator la Institutul Saint Vladimir, părintele profesor Nicolas Ozoline te impresionează nu doar prin vastele sale cunoștințe teologice, ci și prin devotamentul său. Invitat la Congresul Internațional de Teologie „Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă)”, din perioada 20-24 mai 2017, de la București, părintele Nicolas Ozoline a insistat asupra rolului educativ al iconografiei ortodoxe. Pe această temă ne-a acordat un interviu.

Părinte profesor, care e legătura dintre educație și icoane?
Pr. prof. Nicolas Ozoline: În principiu este o legătură evidentă, căci icoanele sunt imagini, însă imagini cu un caracter foarte special. Educația are și ea o legătură directă cu imaginile, mai ales în cazul copiilor, căci educația lor se face la început și prin imagini. Deoarece copiii au această calitate de a fi perceptivi la imagini, și înțeleg foarte bine și foarte repede diferența dintre diferitele forme de imagini: desene, fotografii, icoane, picturi. Și deci cred că este evident că în acest an omagial al sfintelor icoane trebuie să ne amintim de rolul didactic al icoanei. Mă refer în primul rând la copii, dar icoanele ca ­imagini constitutive și esențiale ale Liturghiei ortodoxe nu privesc doar copiii, ci pe toți credincioșii.

Se poate face o bună cateheză, o lecție de religie plecând doar de la o reprezentare iconografică?
Cred că nu este necesar ca doar prin icoane să se facă cateheza. De exemplu, când vorbim despre marile sărbători, icoanele sunt de real ajutor pentru că ele permit exprimarea directă a semnificației acestor sărbători. Cuvintele ar lua mult timp pentru a explica aceste semnificații, în timp ce imaginile reprezintă evidența. O evidență imediată. Este foarte interesant să facem apel la sensul didactic al icoanelor. Icoana ca imagine este un concept constitutiv al imaginarului ortodox. Din punctul de vedere al imaginilor, atunci când vorbim de mari sărbători ale Învierii și Nașterii Domnului, icoanele reprezintă un ajutor prețios, deoarece ele permit exprimarea unor aspecte ale sărbătorii liturgice într-un mod direct, fără a avea nevoie de ­cuvinte. Evidența unor imagini speciale este foarte sugestivă. Icoanele au o evidență imediată și de aceea fac parte din primul nivel al imaginilor care exprimă ceva.

Ce poate învăța un simplu credincios de la o icoană și de la un pictor bisericesc?
Depinde de icoane. Icoana Mântuitorului Iisus Hristos este din acest punct de vedere fundamentală. Ea poate explica copiilor faptul că în icoană este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar la o întrebare de felul „dar cine este Iisus Hristos?”, e important ca lor să li se poată explica că acea icoană este singura reprezentare a lui Hristos. Cine? Dumnezeu? Cum e reprezentat? Prin umanitatea pe care Și-a asumat-o. Avem deci acest miracol autentic, imaginea lui Dumnezeu, unică. Lor le va fi mai ușor să se orienteze de acum înainte prin viața ­spirituală, duhovnicească. Că există și alte icoane, evident, însă aceasta este cea mai importantă.

Care sunt caracteristicile școlii ruse de iconografie?
Există icoane în toate țările ortodoxe. Bisericile Ortodoxe sunt în principiu Biserici autocefale: ­Biserica Rusă, Biserica Română, Biserica Grecească etc. În toate bisericile icoanele au aceeași funcție. Bisericile locale autocefale sunt între ele identice, e aceeași credință, poate nu e același câmp de acțiune. Dar e vorba de diferențe care nu schimbă nimic, pentru că este vorba de același conținut. Cum spuneam, este bine ca toți copiii să înțeleagă că icoana va deveni ceva important în viața lor pentru totdeauna.

Aveți o metodă particulară pentru a explica elevilor dumneavoastră că aveți dreptate?
Nu văd ce ar fi particular, fiecare icoană are însă o semnificație aparte. E vorba de o poveste, de ­explicarea imaginii. Sărbătoarea trebuie povestită, e o narațiune. E ceva ce trebuie întreprins cu simplitate.

Iconografia este o meserie sau o vocație?
Este o vocație? Da, dar este o vocație pentru orice ortodox. Vocația fiecărui credincios este de a deveni el însuși o icoană vie. În icoane reprezentăm sfinți. A deveni noi înșine sfinți nu este o prostie, este o ­devenire pe care Biserica ne-o propune. Trebuie să urmărim acest scop. Icoana este și un mijloc de a ne pune în comuniune cu toți acești sfinți.

Pentru a deveni pictor de icoane trebuie talent sau vocație?
Scuzați-mă, a deveni preot este atunci o meserie? Bineînțeles că este o vocație. O vocație care presupune și talentul pentru pictură. În cazul unui artist fără talent va exista cineva care să-i spună că ceea ce interpretează este fals. E la fel și pentru pictorii de icoane. Şi nu trebuie să vedem meseria aceasta ca un mijloc de îmbogățire. Nimeni nu devine pictor de icoane pentru a se îmbogăți. Deja, dacă prin această meserie ajungi să trăiești de pe o zi pe alta, înseamnă că ești atins de harul divin.

Cine poate învăța să picteze icoane?
Oricine poate picta, cu condiția de a fi membru al Bisericii Ortodoxe. Într-un timp, pe când eram tânăr student în teologie, am fost la cursul unui mare iconograf, dar și un mare teolog (este vorba de Léonide Ouspensky); el este cel care a creat o nouă materie de studiu numită iconografia ortodoxă, o teologie a icoanei. Fiind elevul său, am ajuns să iubesc atât de mult această materie, încât am dorit foarte repede să fac totul pentru a preda și eu această meserie. Ceea ce este important este și funcția icoanei. Se spune că icoanele sunt imagini liturgice. Icoanele funcționează în Sfânta Liturghie, și dacă nu în Liturghii, atunci măcar în rugăciunile noastre personale. Deci pentru a putea picta icoane trebuie să ai și obiceiul de a te ruga. Criteriul funcțional al icoanei este rugăciunea. Odată terminată, icoana trebuie să îndemne la rugăciune. Icoana este un obiect conciliator și conciliant, care să transmită pacea. Icoana este pacificatoare, liniștitoare, iar pentru a ne ruga avem nevoie de pace. Confecționarea de icoane este una din manierele majore prin care Biserica vorbește cre­din­cioșilor ei și lumii întregi astfel.