Eva, unde ești?

De curând, Grecia a votat, noaptea, pe furiș, legea prin care se legalizează căsătoriile homosexuale. Probabil pentru că necuratului nu îi place să lucreze la lumina zilei. Dar nu despre politică va fi vorba (deși anvergura problemelor morale reclamă o orientare creștină în acest an electoral), ci despre femeie. Căci „a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii” (Facerea 3, 20).

Menirea femeii, veche de când lumea și mereu nouă, cu fiecare generație de oameni, a fost împlinită desăvârșit de Maica Domnului, noua Evă, care, la Buna Vestire, prin acel „Fie”, a făcut loc în lume Vieții celei Adevărate. Și a fost de două ori afirmată viața, pentru că Dreptul Iosif a ferit-o pe Fecioara Maria de moartea prin lapidare, prevăzută de legea iudaică în caz de încălcare a curăției logodnei. Din încredințare îngerească a luat-o la sine și a purtat de grijă de Fiul lui Dumnezeu ca de al lui. Mă întreb câți logodnici sau, astăzi, parteneri de cuplu poartă o asemenea grijă de viața viitorilor copii, fără să își determine, fie și subtil, iubitele să facă avort? Darămite să fie copilul altcuiva, iar ei să le ofere o familie? Desigur, nu vorbesc de familia homosexuală, care are dreptul de a adopta copii în Grecia.

Zeiță sau mamă?

Pentru unii dintre bărbații contemporani definiția femeii suferă. Numele ei nu mai este „viață”, ci „obiect”. Un produs al imaginației stimulate de filme sau jocuri pe calculator, ori unul promovat de industriile ce își extrag câștigurile din relațiile intime. Poți să îl iei, să îl idolatrizezi, să îl folosești, să îl arunci. Eva a dispărut, este mai puțin mama celor vii și mai mult groparul celor morți.

Agenția de știri BASILICA arată că în România numărul total de morți din războiul de independență și cele două războaie mondiale a fost de aproximativ 1.962.300 de oameni, iar numărul de morți prin avort, între anii 1958-2020, a fost de 23.048.862 de oameni. Și continuă să crească, în contextul crizei familiei exprimată prin amânarea căsătoriei și frecvența divorțurilor, deși rata anuală a scăzut, grație eforturilor mișcării pro-viață și medicilor care, pentru probleme religioase și de conștiință, refuză uciderea pruncilor în anumite spitale sau în zilele de sărbătoare. Dar militanții pro-avort din cadrul unor proiecte europene, cu finanțare externă, luptă pentru dreptul femeii de a fi o zeiță. Stăpâna vieții ei și a morții pruncilor. În cele mai multe cazuri, pentru că „logodnicul” a abdicat.

„Graba strică treaba”

În trecut, logodna avea loc cu un timp ­înainte de căsătorie, pentru ca tinerii să se cunoască mai bine și în cadrul familiilor de proveniență. Eva se păstra curată. Era un răgaz în care se pregătea nunta, iar tinerii se asumau reciproc, cu bunele și relele lor, proprii sau moștenite din familie, în vederea mântuirii. Pentru că, așa cum o avertiza Maica Siluana pe o tânără care dorea să se căsătorească cu un musulman, „pe bărbatul tău îl iei cu tot neamul”. În ultimul timp, pentru ca tinerii ortodocși să nu creadă, în mod greșit, că logodna ar binecuvânta viața intimă înainte de căsătorie, Biserica a rânduit ca slujba Logodnei să se oficieze deodată cu Taina Cununiei. Astăzi, la presiunea mediului, tinerii nu mai așteaptă nunta, ci trăiesc împreună fără obligații, în afara unui cadru binecuvântat, iar dacă se cunună, deseori nu se înțeleg și se despart.

Spre amuzamentul elevilor, pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine conceptul de distanță bine potrivită între tinerii care se îndrăgostesc, făceam un mic experiment. Mai întâi încercam să citim de foarte aproape. Îi invitam să lipească manualul de față, iar eu țineam catalogul la fel. Evident nimeni nu reușea să silabisească nimic, poate câte unul mai trișa și vedea vreun cuvânt cu coada ochiului, pe margine. Apoi puneam un manual deschis pe marginea tablei și rugam elevii din spatele clasei să ne citească o pagină. Din nou râsete și atât. Își dădeau atunci seama că nu poți „citi” un om nici prea de aproape, orbit fiind de relația intimă, nici prea de departe, de unde totul pare frumos și nu se văd defectele. Un om se citește când poți vedea cum se comportă între alți oameni. Altfel, cu timpul, apro­pierea inițială se mai răcește, distanța inițială se micșo­rează, se văd mai bine defectele și mulți ajung să se întrebe cu privire la partenerul de viață: cine mai este și acesta? Vorba proverbului, „mănânci un sac de sare cu un om și tot nu-l cunoști”. Și de aici drame. Nu numai despărțiri, ci tot felul de forme prin care oamenii încearcă să facă față durerilor sufletești, inclusiv prin schimbarea orientării sexuale, care în sine este o traumă.

Un alt zbor

O fostă elevă, frumoasă, inteligentă, dar fără viață duhovnicească, a început brusc să susțină relațiile între persoane de același sex. Inițial am bănuit că este urmarea unui proiect ce promova diversitatea, desfășurat în liceu sub un nume de camuflaj. Discutând pe marginea proiectului, majoritatea elevilor participanți au înțeles argumentele, având o abordare rezonabilă: iubim păcătosul și condamnăm păcatul. Ea nu. Târziu am aflat că suferise un șoc teribil: cedase presiunilor iubitului ei, dar nu dorea să continue relația intimă. Acesta, ca să o umilească, i-a pus necurății la intrarea în casă, provocând un scandal în fa­milie. Un alt elev, delicat, sensibil, și-a schimbat orientarea în urma altui abuz emoțional: ani de zile a fost comparat cu sora sa cea deșteaptă, frumoasă și bună, până când în străfundul sufletului său s-a înfiripat ideea că numai fetele/femeile merită să fie iubite. Și alte cazuri pe care nu le mai scriu aici. Drame. Copii distruși. Nu mai spun de cei care au fost abuzați în mod direct. Răniți și înfricoșați, cu aripa încrederii tăiată, nu au mai putut zbura pe înălțimile iubirii, așa cum a fost ea rânduită de Dumnezeu. Iar „această vocație pe care o are omul de înălțare, de zbor” întipărită în ființa lui de la creație, a fost deturnată, după cuvântul părintelui Cezar Petru Axinte, de „diavolul care mimează, dar răsturnat, Îl imită, Îl maimuțărește, iertați-mi cuvântul, Îl îngână pe Dumnezeu”. Diavolul „a inventat și el un zbor, care este căderea. Și este voluptate”. Ca în orice patimă în care omul își urmează poftele pentru un simulacru de bucurie.

Căderea a fost celebrată în Grecia. Să ne rugăm pentru cei care, asemenea elevilor mei, au căzut, astupând inconștient durerea prin plăcere, avere și putere: oameni, guverne, țări. În spatele fiecărei alegeri imorale stă o rană alinată în mod greșit, fără asumarea Crucii. Dumnezeu să îi vindece. Numai așa noua lege va fi nulă de fapt.