Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Evaluări pentru elevii de gimnaziu şi de clase primare
Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se vor susţine anul acesta cu prezenţă fizică indiferent de scenariile în care se află școlile. Elevii de clasa a VI-a au avut de parcurs ieri proba scrisă la „limbă şi comunicare”, iar astăzi vor înfrunta subiectele la „matematică şi ştiinţele naturii”. Rezultatele acestor evaluări vor scoate în evidenţă lacunele acumulate în pandemie.
La începutul anului şcolar erau înscrişi în clasa a VI-a peste 181.000 de elevi, aceştia fiind testaţi zilele acestea pentru „evaluarea competenţelor dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI)”, doi ani derulaţi sub auspiciile pandemiei şi a învăţării online. Ieri, elevii au susţinut proba scrisă la limbă și comunicare, urmând ca astăzi să dea piept cu subiectele la matematică şi ştiinţele naturii. Testele sunt elaborate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării subiectelor este de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională (EN) IV și EN VI, respectiv 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a.
Elevii de clasa a VI-a au primit la evaluarea de ieri un text A despre „beneficiile taberelor pentru copii”, după un text publicat pe un site de psihologie, şi un text B - „4 benefits of Summer Camp”, elevii urmând să scrie ori să bifeze răspunsuri corecte la diferite cerinţe, acestea depinzând, în mare măsură, de citirea cu atenţie a textelor, respectiv înţelegerea informaţiilor transmise.
„Toate probele se desfășoară cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa elevii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei (ME). Totuşi, ministerul a lăsat la latitudinea inspectoratelor şcolare stabilirea orei de desfăşurare a evaluării.
Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a/EN IV) are următorul calendar: limba română (18 mai), matematică (19 mai) și limba maternă (20 mai). Probele scrise la limba română și limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a (EN II) sunt programate în data de 25 mai, iar testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în 26 mai. Proba de matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în 28 mai. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.
Reprezentanţii ME informează că rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei şi „vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/ reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate”.
Evaluările au fost introduse prin lege în anul 2011. Ministrul educaţiei de atunci, Daniel Funeriu, a afirmat recent că „aceste evaluări aveau un rol precis definit”, însă aplicarea ulterioară a fost deficitară, ca urmare, nici rezultatul nu a fost cel scontat. Referindu-se la evaluarea de clasa a VI-a, aceasta are un „rol esențial de preorientare”, pentru că „la această vârstă putem începe să spunem către ce direcţie se îndreaptă elevul”. (O. N.)