Experiența profesorului de religie la catedră

Sunt de părere că cea mai frumoasă meserie din lume este aceea de a preda religia la școală, indiferent de nivelul de studiu. Fiecare vârstă are frumusețea și provocările ei. Faptul că predau această materie îmi aduce o nemărginită bucurie. O simt fără putință de tăgadă ori de câte ori intru în clasă. Fiecare lecție presupune întrebări, provocări, dar și lămuriri și satisfacții lăuntrice.

 Dacă vorbim despre învățământul primar, religia este văzută de majoritatea elevilor drept cea mai frumoasă materie, cea mai așteptată oră și prilejul cel mai la îndemână de manifestare a sentimentelor. Copiii sunt sinceri și curați, iar acestea ies la iveală atât de bine în cadrul acestei ore. Remarc cu bucurie entuziasmul lor, dorința de a-și exprima părerile, interesul pentru integrarea în diverse jocuri, implicarea propriu-zisă atunci când vine vorba de rezolvat sarcini de lucru ori diverse activități filantropice gândite, desigur, pentru specificul vârstei lor. Acest entuziasm, dar și dragostea elevilor de ciclu primar te motivează, dându-ți putere să continui atunci când răutățile oamenilor din jur și sistemul în care ne desfășurăm activitatea ne constrâng să renunțăm.

Cea mai frumoasă amintire pe care o am în legătură cu diversele probleme cu care ne confruntăm noi profesorii de religie este următoarea: la clasa a II-a am întâlnit o elevă ai cărei părinți hotărâseră că fiica lor nu va participa la această oră. De fiecare dată când soseam în clasă, acolo se afla și mama ei, care venea să o ia. Aceasta, în condițiile în care, după ora de religie, mai aveau încă o oră cu doamna învă­țătoare. Sigur că ne salutam respectuos, ne uram o zi bună... Până când remarc, după mai bine de jumătate de semestru, că fetița începuse să rămână în clasă, la oră. Menționez că nu se ridica în picioare la rostirea rugăciunii, nici nu lucra cu ceilalți copii, dar rămânea la oră...

La scurt timp, a venit și mi-a spus că îi place vocea mea (sunt dăți când le mai citesc poves­tioare cu tâlc) și m-a îmbrățișat! Atunci am știut că, deși dorința familiei (care este ortodoxă) a fost una, Dumnezeu a avut un alt plan! Iar eu sunt convinsă că această fetiță participă la ora de religie din simplul fapt că Dumnezeu lucrează în sufletele tuturor.

Situații de acest fel te fac să uiți aspectele negative ale societății în care trăim, neajunsurile, dezamăgirile, și să mergi mai departe, să continui, să te perfecționezi, să găsești în tine resurse. Să-L redescoperi pe Dumnezeu, nemărginita Lui iubire de oameni și pedagogia Sa dumnezeiască, manifestate în fiecare lucru mărunt și aparent neînsemnat. Apoi, lumina din ochii copiilor, nevinovăția lor, răspunsurile pe care ei le văd în urma rugăciunilor și convingerea că, da, Dumnezeu îi aude și le împli­nește cererile.

Simt cu toată ființa că acești copii din ciclul primar promit foarte mult, însă este mare nevoie ca, în momentul acesta, noi adulții, învățători, profesori de religie, preoți și părinți, să fim foarte implicați în viața lor, în formarea caracterelor lor. Să punem cu toții umărul la formarea adulților de mâine. Nu vorbim despre a transmite pur și simplu informații, ci despre cum le transmitem. Și cum o putem face mai bine dacă nu prin exemplul propriu, prin cât mai mult material intuitiv, prin implicare și lucru propriu-zis. Haideți să depășim simpla comunicare a informațiilor și să le punem în practică. Să facem lucrurile să meargă... văzând și făcând!

Simpla transmitere a informațiilor va stopa creativitatea și va genera o serie de întrebări sau răspunsuri evazive la „de ce”-urile ado­lescenței... pentru că „așa e bine” sau pentru că „așa am auzit că este bine”. Am adus în discuție această problemă deoarece m-am confruntat cu ea la gimnaziu.

Evident că aceste discuții au loc pe marginea lecțiilor din manual și sunt cu atât mai binevenite, cu cât în zilele noastre mass-media mai mult dezinformează, denigrând Biserica, prin aceasta reușind să le „fure” oamenilor ideea de Dumnezeu și mai cu seamă adolescenților, care oricum sunt expuși la atâtea și atâtea tentații.

Mărturisesc faptul că îmi plac aceste discuții și, din câte observ, aduc religia extrem de bine în actualitate, fără să o plaseze într-un colț de timp, învechită și prăfuită. Ci actuală, ca dătătoare de soluții salvatoare și ca mod de viață asumat. Întotdeauna le spun elevilor că religia depășește cu mult granițele unui obiect și că ea reprezintă un mod de viață, pe care mi-l însușesc sau nu. Am această libertate. Și apoi analizăm împreună beneficiile asumării ei, cu experiențe din Sfânta Scriptură și din cotidianul nostru.

Comunicarea cu elevii de gimnaziu nu este doar o expunere, ci mai mult o dezbatere. O dezbatere, pentru că aceste generații de copii o cer. Și este foarte bine. Aceasta arată că le pasă și că sunt interesați. Mai mult, sunt deschiși spre noi perspective și au o capacitate extraordinară de a-și argumenta părerile. Un alt lucru îmbucurător.

În toți acești ani la catedră, am constatat că omul este unic și că fiecare trebuie abordat în funcție de particularitățile personalității sale. De fapt, sunt convinsă că Dumnezeu a lucrat și lucrează foarte mult prin oamenii Săi.

Îmi amintesc cu drag și nostalgie de elevii care au absolvit clasa a VIII-a și care acum au început liceul și încă îmi scriu. Aveam ore când discutam pe diverse teme de interes din societatea actuală și păreau atât de îndârjiți, aduceau în discuție discriminarea, se documentau foarte mult, abordau subiecte din diferite domenii... chiar contestau unele adevăruri de credință. Și aveam discuții peste discuții. De-a lungul timpului, observam că le plăcea să avem această comunicare.

Sfânta Scriptură - Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu către noi - mi-a fost, în tot acest timp, de un real folos. Până într-o zi, când Bunul Dumnezeu a rânduit să le vorbească elevilor și printr-o altă carte. Mai întâi am descoperit-o eu și mi-a plăcut atât de mult, încât am fost convinsă că este exact ceea ce le trebuie și lor. Și a ajuns la ei! Nu mă așteptam să le schimbe de așa manieră mentalitatea, dar cu adevărat a avut un succes răsunător în rândul lor. Elevii și-au schimbat optica, au început să privească cu alți ochi Biserica și pe slujitorii ei, sfintele slujbe și Sfintele Taine. Îmi amintesc de această carte, „Artistul lui Dumnezeu” de Maria Pastourmadzis, pentru că despre ea este vorba, ce impact uriaș a avut în sufletul lor! Cum au înțeles mai bine decât aș fi încercat eu să le expun ce sunt smerenia, omenia, raportarea la Dumnezeu, rugăciunea în viața noastră, dorința de a-i fi bine aproapelui tău și dorința ca tu să fii pricina bucuriei lui, dar să rămâi o viață în umbră, iar pentru asta, Dumnezeu efectiv să te țină în brațe, ca mai apoi să-ți dăruiască lumina cea neînserată.

Aproape că nu-mi recunoșteam elevii și aproape că nici mie nu-mi venea să cred în ce mod excepțional lucrase Dumnezeu printr-o simplă carte. Elevii mei au devenit modele. Tineri care merg la Sfânta Liturghie, tineri care au un dialog cu preotul, care se împărtășesc cu Sfintele Taine. Tineri care nu uită de aproapele lor și cercetează căminele de bătrâni, centrele de copii, care merg în aceste locuri în mod frecvent.

Frumusețea cea mai mare este că acești adolescenți, potrivnici la început, au devenit mici apostoli în comunitățile din care fac parte. Îi mobilizează și pe alții de vârsta lor și merg să facă bine. Să se facă bine! Au înțeles că, de fapt, ajutând, se ajută pe ei înșiși. De aceea, voi încheia spunând că provocările și problemele din școli și mai cu seamă cele care vizează partea spirituală și ora de religie îndeosebi sunt departe de a se fi încheiat. Ele sunt și continuă să apară. Dar să nu ne speriem. Totul trebuie discutat cu răbdare și calm. Și... rugăciune din partea profesorului pentru cei ce i-au fost încredințați. Poate ar trebui să avem mai des în vedere cuvintele Mântuitorului: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), iar atunci, tendința de a crede că avem vreo putere să rezolvăm doar noi lucrurile se va micșora și El va sta deplin la cârma catedrei de religie, așezând, îndrumând și mântuind suflete!

(Antoaneta Nicoleta Popa este profesoară la Școala Gimnazială Nr. 280 din București)