Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Finanţare europeană pentru tabletele elevilor
Unităţile de învăţământ preuniversitar, universităţile şi autorităţile locale pot depune proiecte pentru achiziţia de tablete şi echipamente IT, prin intermediul Programului Operaţional de Competitivitate (POC). Apelul de proiect a fost deschis luni, 2 noiembrie, iar cererile de finanţare pot fi depuse, electronic, până la data de 1 februarie 2021.
Apelul de proiecte finanţat în cadrul POC în vederea achiziţionării de tablete pentru elevi şi studenţi s-a deschis la începutul săptămânii acesteia, după cum informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Încă din primele două ore au fost încărcate în sistemul electronic MySMIS 14 proiecte, în valoare de 6,7 milioane de euro. „Apelul prin care şcolile şi universităţile se pot dota cu tablete pentru sprijinirea învăţământului on-line a fost actualizat: 50 de milioane de euro dedicaţi studenţilor cu burse sociale se adaugă celor 100 de milioane de euro alocaţi elevilor. Avem datoria, părinţi, profesori şi guvernanţi deopotrivă, să sprijinim elevii şi studenţii, să contracarăm urmările pe care aceste luni grele le pot lăsa asupra pregătirii tinerilor”, a declarat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş, într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului. Potrivit sursei citate, în cadrul apelului POC pot fi decontate tabletele achiziţionate de unităţile de învăţământ preuniversitare şi universitare, precum şi de autorităţile publice locale, începând cu data de 1 august 2020. Proiectele, ce vor putea fi scrise şi în parteneriate cu autoritatea publică locală sau inspectoratele şcolare judeţene, vor fi depuse până la data de 1 februarie 2021.
Potrivit ghidului de finanţare, sunt acceptate la finanţare nu doar tabletele, ci şi alte echipamente sau dispozitive electronice, precum videoproiectoare, table inteligente, camere web, care să asigure o bună derulare a orelor desfăşurate on-line. În cadrul acestui apel sunt eligibile pentru finanţare şi activităţile aferente achiziţionării de servicii de consultanţă, în cuantum de maximum 5.000 de lei/proiect. „Finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile de tip tabletă pentru uz școlar se acordă în limita unei valori nerambursabile de 200 de euro/tabletă fără TVA pentru uz școlar (cu abonament lunar la internet pe o perioadă de minimum 24 de luni, inclus în valoarea de achiziție), echivalentul în lei (...). Investiţia trebuie să fie menţinută, funcțională și utilizată în regiunea beneficiară pentru minimum 5 ani de la efectuarea plății finale către beneficiar”, se mai precizează în ghid. Totodată, nu sunt permise achiziţiile în regim de leasing sau a echipamentelor second-hand.
În schimb, prin proiect se asigură eligibilitate pentru cheltuielile de instalare, configurare sau punere în funcţiune a echipamentelor IT.
Independent de accesarea fondurilor pentru instrumente IT prin intermediul POC, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a achiziţionat 250.000 de tablete şi laptopuri, însă licitaţiile publice au întârziat livrarea dispozitivelor către elevi, pentru ultimele două loturi abia în data de 9 noiembrie urmând să fie semnate contractele-cadru. În cazurile în care pentru unele şcoli a fost aprobat un număr de dispozitive prin MEC, unităţile de învăţământ pot depune şi proiecte prin POC pentru diferenţa de dispozitive necesare tuturor elevilor.
Suplimentar, pentru a susţine desfăşurarea activităţii didactice în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19, MFE finanţează, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare, echipamentele de protecţie şi containerele sanitare mobile, în valoare de 50 de milioane de euro, respectiv 25 milioane de euro. În cadrul acestui apel, proiectele pot fi depuse până la data de 15 ianuarie 2021.
(Oana Nistor)