Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Granturi de 5.000 de euro pentru cadrele universitare
Cadrele didactice universitare pot obţine, prin Bursele ANIS 2023 - ediţia a şasea, granturi a câte 5.000 de euro/proiect pentru „tehnologiile noi şi metodele inovatoare introduse în procesul de predare”, a anunţat Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS). Proiectele se vor înscrie în perioada 1-24 septembrie 2023, noutatea acestei ediţii fiind aceea că „sunt acceptate şi candidaturile din partea doctoranzilor, pe lângă cele ale titularilor de curs şi asistenţilor universitari”.
Potrivit ANIS, categoriile propuse pentru înscrierea proiectelor sunt: „Artificial Intelligence & Machine Learning”, „Big Data”, „Cybersecurity”, „Internet of Things (IoT)”, „Blockchain”, „Virtual Reality” şi „Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT)”.
Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare dintre formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. „Toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei scrise şi a unui clip video în care aplicanţii vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele trei criterii de evaluare sunt: caracterul inovator al cursului/laboratorului şi sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele şi materia cursului/laboratorului şi metoda, ce se referă la profilul candidatului şi utilizarea unor metode inovative de predare”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.
Datele ANIS arată că, în ultimii 5 ani, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 56 de proiecte didactice, care au obţinut granturi cu o valoare totală de 280.000 de euro. (O. N.)