Grija tinerilor pentru persoanele vârstnice

Cu chipurile brăzdate de vreme, dar senini şi plini de blândețe, îi găsim pe cei ajunși la senectute - oameni care au născut copii, au format generații şi au dus astfel mai departe viața - uitați într-un colț de lume. Îi găsim adeseori singuri, privind spre ușa care pare că nu se mai deschide. Rar intră cineva care să le astâmpere dorul de copii și de nepoți. Când cineva le calcă pragul, pentru ei este sărbătoare. Bucuria le inundă chipul şi inima, iar lacrimile nu contenesc să curgă. Sunt mereu pregătiți să dăruiască câte un bănuț strâns cu multă grijă, pe care îl păstrează probabil în colțul legat al unei batiste.

Bătrânețea este un dar de la Dumnezeu pe care nu-l primește oricine. Din Vechiul Testament aflăm că Dumnezeu le-a dăruit mulți ani oamenilor. Matusalem, urmaș al lui Adam, a trăit 969 de ani, Adam, 930 de ani, iar Noe, 950 de ani. De asemenea, patriarhii Avraam, Isaac, Iacov și Iosif au fost longevivi. Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Haralambie au atins culmi ale sfințeniei și au avut parte de viață îndelungată. În Transilvania, Sfântul Atanasie Todoran a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos și dreapta credință în fața stăpânitorilor habsburgi la Năsăud, având o vârstă foarte înaintată. Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana au născut-o pe Fecioara Maria la adânci bătrâneți. Părinții Sfântului Ioan Botezătorul l-au născut tot la bătrânețe. Astfel, putem spune că aceste nașteri, din pântece bătrâne și sterpe, au constituit adevărate minuni.

Pe fondul degradării mediului de viață al populației, aproape 95% dintre oameni ajung în vremurile noastre doar la vârsta a treia, pe care astăzi o considerăm a fi ultima etapă a vieții. Din perspectivă biologică, bătrânețea este a treia etapă a vieții, cu vârste cuprinse între 60 și 75 de ani. Vârsta a patra o putem clasifica între 75 și 100 de ani, însă aici ajung foarte puțini oameni.

Problematica bătrânilor

În Pilde, regele Solomon îi învață pe copii, în acord cu porunca a cincea din Decalog: „Cin­s­tește pe tatăl tău și pe mama ta”. Cea mai mare poruncă a Evangheliei este iubirea de Dumnezeu, apoi iubirea de aproapele. Aproapele înseamnă inclusiv bunicii, părinții, care, după o anumită vârstă, trec prin diferite nevoi și neputinţe, mai ales atunci când ajung să se confrunte cu probleme de sănătate, dar și de singurătate. Noi, ca urmași ai lor, le suntem datori cu multă dragoste și recunoștință pentru jertfa și dăruirea de care au dat dovadă în creșterea și educarea noastră. Trebuie să le arătăm înțelegere și compasiune pentru toate necazurile şi neajunsurile lor şi să le asigurăm o bătrânețe liniștită și plină de bucurie, pentru a nu simți trecerea anilor și diferența între ceea ce au trăit și ceea ce trăiesc.

Observăm că problematica persoanelor vârst­nice nu există sub forma unei educații clare și precise. Nu găsim nici o abordare a acesteia în școală, la nivel gimnazial, liceal sau universitar. De asemenea, nu există nici măcar o educație socială de pregătire a oamenilor pentru a ști să străbată bătrânețea. În instituțiile de stat, nu toate persoanele au vocație în a îngriji bol­navii și bătrânii, iar în cele private locurile sunt puține și costisitoare. Bătrânețea înseamnă, în general, degradarea persoanei fizic şi inte­lectual. Dar, în funcție de viața trăită, bătrânețea poate fi frumoasă, mai ales atunci când persoana în vârstă rămâne în familie, alături de copii, nepoți, și are parte de toate condițiile unui cămin în care este îngrijit cu dragoste, tratat cu bucurie și prețuire. Bătrâneţea devine mai puțin sau deloc fericită atunci când persoana ajunge într-un cămin de bătrâni sau azil, iar atitudinea adultului tânăr față de etapa biologică a bătrâneții este indiferența. Datoria îngrijirii bătrânilor aparține, în primul rând, familiei, copiilor și nepoților, apoi celor care şi-au ales ca profesie să-i îngrijească pe aceştia, în diverse instituţii.

Implicarea profesorului de religie

Educarea elevilor de gimnaziu și mai ales a elevilor de liceu în privinţa vârstnicilor este un aspect ușor de abordat. În cadrul parteneriatelor dintre Școală-Biserică și Școală-Familie sunt organizate programe ce vizează implicarea celor trei instituții în proiecte de voluntariat. Profesorul de religie le vorbește elevilor despre jertfa creștină, despre iubirea de semeni și dragostea de a dărui, de a le face oamenilor în vârstă, unii dintre ei singuri, o bucurie, mai ales în preajma praznicelor Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Învierii Domnului. Elevilor li se prezintă problema persoanelor vârstnice sau singure din parohia din care face parte școala sau liceul, sau a bătrânilor instituționalizați în aziluri sau cămine de bătrâni. Astfel, printr-o împreună-lucrare se pot materializa jertfa și bucuria creștină prin vizitarea bătrânilor singuri și neputincioși atât din cartier, cât și din instituții sociale.

Ca profesor de religie, am inițiat proiectul educațional „Tradiții și obiceiuri românești de Sfântul Andrei”, derulat mai mulți ani la rând în preajma sărbătorii Sfântului Apostol Andrei. Aprobat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, scopul proiectului a fost implicarea elevilor Școlii Gimnaziale nr. 92 din București în prepararea plăcintelor de post chiar în ajunul desfășurării evenimentului. Plăcintele erau pregătite acasă la unul dintre membrii echipei, întotdeauna sub supravegherea și îndrumarea unui adult din familie, iar a doua zi erau expuse în sala de festivități a școlii și frumos prezentate pe prosoape tradiționale și decorate cu crenguțe de brad și grâu încolțit. Plăcintele erau degustate de un juriu, iar echipa care preparase cea mai aspectuoasă și mai gustoasă plăcintă era desem­nată câștigătoare. La finalul concursului, plăcintele erau dăruite bătrânilor din căminul de lângă școală, care îi primeau de fiecare dată pe elevi cu multă bucurie, apreciindu-le lucrul făcut cu mâinile lor. Apoi, însoțiți de părintele paroh și de profesoara de religie, elevii le cântau colindul Sfântului Andrei și multe alte colinde. În acest fel li se cultivau elevilor deprinderea și dragostea de a dărui, chiar din puținul lor, bătrânilor singuri, lipsiți de afecțiune și aflați în neputință.

Problematica bătrânilor singuri sau aflați în nevoi poate fi dezbătută cu folos și în cadrul orelor de cateheză. Preoții, împreună cu profesorii de religie, de gimnaziu și liceu, îi pot implica pe elevi (începând cu cei de clasa a VII-a și a VIII-a) în realizarea unor lucruri importante pentru bătrânii singuri și pentru cei instituționalizați. Această implicare poate fi materială, afectivă şi spirituală, în sensul împlinirii poruncii lui Hristos, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu „din toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Înțelegând legătura dintre Hristos și aproapele, elevii vor conștientiza faptul că în chipul fiecărui om Îl putem vedea pe Hristos și, mai ales, în cel al oamenilor aflaţi în necaz și suferință, pentru că așa spune Mântuitorul: „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

Îmi doresc din tot sufletul ca tot ceea ce facem noi ca profesori de religie să pătrundă în inima copiilor și tinerilor, căci, așa cum mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur în dumnezeieștile sale Omilii: „Dacă în sufletul încă fraged se întipăresc învățăturile bune, nimeni nu le va mai putea șterge atunci când se vor face tari, ca o întipărire precum ceara”.