Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
În ce condiţii vor începe elevii şcoala
Din totalul de 25.539 de clădiri în care se desfăşoară cursuri şcolare, peste 17.500 nu au autorizaţie de funcţionare pentru incendiu. De asemenea, în 574 de unităţi nu este asigurată încălzirea, iar 10% dintre microbuzele destinate transportului elevilor sunt nefuncţionale.
Două săptămâni ne mai despart de deschiderea anului şcolar 2021/2022, elevii şi profesorii deopotrivă sperând că acesta se va derula, în cea mai mare parte, în format fizic. Dincolo de măsurile de siguranţă împotriva virusului SARS-CoV-2, autorităţile se confruntă şi cu alte probleme de siguranţă, detaliate chiar de către ministrul de interne, Lucian Bode. Într-o videoconferinţă cu prefecţii, organizată în cursul zilei de marţi, Lucian Bode a subliniat că, la nivel naţional, există probleme în ceea ce priveşte securitatea la incendiu, majoritatea clădirilor nedeţinând o astfel de autorizaţie: „Din perspectiva securităţii la incendiu, în acest moment, dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcţionează unităţi şcolare, peste 17.500 nu fac obiectul autorizării, 4.171 sunt autorizate, iar alte 3.845, din fericire, nu au nevoie de autorizaţie. Împreună cu managementul şcolilor şi cu autorităţile locale trebuie să accelerăm procesul de autorizare, iar în paralel trebuie luate măsuri tehnice şi organizatorice menite să prevină producerea de incidente de natură să pună în pericol viaţa copiilor noştri”.
Ministrul a făcut precizări şi cu privire la încălzirea spaţiilor din unităţile de învăţământ, respectiv funcţionarea mijloacelor de transport şcolar. Datele arată că încălzirea nu este asigurată în 574 de unităţi şcolare, iar „faptul că există astfel de unităţi reprezintă un aspect îngrijorător şi totodată o vulnerabilitate, fiind absolut necesar ca aceste deficienţe să fie rezolvate înainte de începerea sezonului rece”.
Pentru transportul elevilor, la nivel naţional au fost identificate 4.970 de mijloace de transport şcolar, din care 524, aproximativ 10,5%, sunt nefuncţionale: 493 de microbuze şi 31 de autobuze: „Transportul elevilor de acasă la şcoală trebuie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, motiv pentru care mijloacele de transport destinate acestei activităţi trebuie întreţinute în mod corespunzător de către cei responsabili, pentru că este vorba despre viaţa copiilor noştri”.
În ceea ce priveşte paza şcolilor, dintr-un total de 16.952 de unităţi de învăţământ preuniversitar evaluate, 10.780 nu sunt asigurate, iar 6.172 de unităţi de învăţământ „beneficiază de o formă de pază”. În acest sens, ministrul de interne a cerut prefecţilor să întreprindă acţiuni necesare pentru prevenirea activităţilor infracţionale în mediul şcolar. În proximitatea unităţilor de învăţământ vor acţiona efective de poliţişti şi jandarmi cu scopul „de a asigura un climat de ordine, pentru evitarea de aglomerări la intrarea şi la ieşirea de la cursuri, pentru fluenţa circulaţiei, inclusiv pe timpul transportului şcolar şi prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta buna desfăşurare a activităţilor”.
Totodată, Lucian Bode a menţionat faptul că activităţile de menţinere a ordinii publice la nivelul unităţilor şcolare, respectiv de îndeplinire a activităţilor pe linia situaţiilor de urgenţă, vor fi asigurate cu medie zilnică de 8.310 efective. (O. N.)