Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie În cetatea cărților, speranța nu dispare niciodată

În cetatea cărților, speranța nu dispare niciodată

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Educaţie
Un articol de: Prof. Daniela Iuliana Grigorcea - 27 Sep, 2021

Lumea aceasta, care azi se prezintă atât de grăbită, punându-ne în față, tot în pripă, tot felul de provocări, este darul lui Dumnezeu. De multe ori, ochii noștri o percep așa, într-o viteză uluitoare, și nu de puține ori uităm că ea a fost făcută nu pentru timp și veacuri, ci pentru timpul din noi. Fiecare avem un timp propriu, iar dacă ne ascultăm inima, vom găsi cu siguranță măsura.

La fiecare început de an școlar, ochii lumii sunt ațintiți spre noi, dascălii. Profesorul a rămas, ca și odinioară, paznicul farului, apărătorul cetății, chezașul bunei-cuviințe. Lumea nu știe sau poate uită că acest apărător neadormit are și el nevoie de întărire. Lumea proiectează vise și dorințe către fiecare apărător al cetății cărților. Unii așteaptă de la el să le întărească crezul, alții să le dea dreptate, alții să înfăptuiască adevărate minuni... dar câți oare așteaptă de la el să le reașeze speranța în suflet?

Lumea din cetate uită că lucrul cel mai de preț și cel mai greu de cucerit este sufletul. Apărătorul cetății cărților este om la fel ca toți locuitorii, are și el propriile neputințe. Lumea așteaptă de la el să fie serios, dar nu neprotocolar, să fie realist, dar nu lumesc, să fie cu bună-cuviință, dar nu înfumurat, să fie harnic, dar nu cu ambiții necurate, să nu se amăgească pe sine cu ceea ce este, ci să fie conștient de propria sa realitate interioară.

În căutarea desăvârşirii

Cum poate ajunge dascălul un legalist al moralei și științei, adunându-și toate forțele pentru a schimba fața cetății? Doar având speranța vie, căci dacă nu ar fi fost aceasta, în aceste zile de nou început, băncile nu ar mai fi pline de cărți și povețe, chipurile copiilor nu ar mai fi vesele, brațele ar fi pururi goale și sufletele pururi tris­te. Cetatea cărții ar fi fost pus­tie și cântecele curate ale copiilor nu s-ar mai fi auzit, dar, slavă Domnului, de secole speranța este întreținută de fiecare dintre noi, profesorii. Unii o întrețin cu zâmbete curate, alții prin emoții, alții printr-o tăcere iscusită și fiecare dintre noi prin puterea imensă de a începe mereu misiunea ce ne-a fost încredințată.

Orice apărător al cetății caută desăvârșirea, unii caută desăvâr­șirea gândirii drepte, alții desăvâr­șirea în cuvânt, alții în faptă, căci în inima fiecărui dascăl conștient de propria menire și misiune va fi îndemnul Mântuitorului: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit
este” (Matei 5, 48). Lumea caută desăvârșirea de la noi, noi o căutăm la Tatăl ceresc și, cu sigu­ranță, în pofida tuturor furtunilor care se abat asupra cetății, noi o vom apăra cu nădejdea noastră vie, căci fiecărei nopți îi va urma ziua cu toată frumusețea ei.

Paznici ai cunoaşterii

Ce ar trebui să facă apărătorul cetății pentru a spori nădejdea și credința sa? Este necesar să parcurgă drumul sigur al cunoașterii, al cărților de valoare, să citească psihologie și să exerseze bucuria oferită de dragostea față de toți și toate. Uneori, toate acestea pot fi utopice pentru cetățile vremurilor noastre, însă, dacă privim chipurile dascălilor noștri din aceste zile, întrezărim bucuria vie și lucrătoare de a oferi necondiționat din știința cetății cărților, dar și din știința inimii. Roadele lucrării unui dascăl nu se văd imediat și de aceea mulți sunt cuprinși de deznădejde, însă, cum floarea nu crește într-o clipită pentru a-i vedea frumusețea, tot așa roadele cunoașterii nu se văd imediat, ci uneori în zeci de ani. Chiar dacă nu se vede, nu se arată în chip vădit, toți paznicii cetății ridică visele lor în pragul fiecărei toamne, le împletesc cu priceperea lor și le încredințează celui mai bun Învățător.

Pentru fiecare paznic al cunoaș­terii, începutul de an școlar reprezintă o nouă cărămidă pe care o așază la zidirea cetății sale, o cărămidă la care a trudit și care aparent este o mică piesă care nu se vede, dar care de fapt poate fi piatra din capul unghiului, după cum ne spune Însuși Domnul. Fiecare cuvânt al său poate fi și o poartă sau o ușă a cetății prin care fiecare învățăcel intră sau iese, fiecare dojană poate fi o stavilă în calea apei, fiecare încurajare poate fi o rază de lumină lăsată să intre în casă imediat după răsărit. Casa învățăturii este clădită din cuvintele firave ale bobocului de doar 6 anișori, dar și de vocea fermă a tânărului dornic să fie auzit, este clădită de fiece moment de șovăială firească sau de puternica determinare a celui ce dăruiește cunoaș­tere.

Dragi paznici ai cetății, puneți sfânta nădejde în fiecare suflet curat ce intră în cetatea voastră! De acum voi sunteți lumina lor, oferiți-o în dar tuturor, cu timp și fără de timp. Nu vă temeți că veți obosi, dealuri vor fi mereu de urcat, dar bucurați-vă că veți avea tova­răși de drum sinceri ce vă vor spune mereu adevărul. Nu vă temeți să le sădiți dragostea de viață, nu vă temeți de privirile lor iscoditoare, nu vă temeți nici de provocări. Gândiți-vă că din ele vor izvorî cele mai frumoase aventuri.

Dragi locuitori ai cetății cărților, intrați cu încredere în frumoasa lume plină de cunoaștere și nici voi să nu vă temeți de provocări, chiar dacă la început veți fi vecini cu îndoiala. Întrebați fără sfială și căutați răspunsuri. La capătul lor va fi nădejdea că lumea în care trăim este în continuare la fel de minunată. Dascălii voștri vă vor conduce mâinile mici spre descoperirea adevărului, cuvintele lor vă vor arăta că drumul cel bun nu-i întotdeauna și cel mai ușor, îndrumătorii voștri vă vor arăta că ei astăzi pot visa alături de voi pentru că alți apărători ai cetății cărții i-au lăsat și pe ei să viseze. Alături de aceștia, veți începe un drum lung, dar plin de bucurii, pentru că în cetatea cărților speranța nu dispare niciodată.

Citeşte mai multe despre:   ora de religie