În numele Lui

O întâmplare ciudată mi-a atras atenția, duminica trecută, asupra duhurilor care ne bântuie pe toți, cu îngăduința lui Dumnezeu, prea puțin înțeleasă. În timpul Sfintei Liturghii, după citirea Evangheliei, un tânăr a apărut, parcă din senin, alături de o doamnă. S-a pro­țăpit în mijloc, pe cărare, apoi i-a pus coarne, cu mâna prin spatele capului. Nemulțumit că nu a atras suficient privirile enoriași­lor din jur, i-a pus coarne mai consistente, folosind un simbol satanist de la concertele rock, cu pumnul închis și degetele arătător și inelar ridicate. Căutând din priviri ceva atenție publică, a început să se bâțâie ca și cum ar fi râs pe înfundate de ea, teatral, forțat.

Sub impresia atentatului recent asupra unei biserici ortodoxe din Siria, în numele lui Allah, dar și asupra bisericii românești din Cernăuți (în numele cui? Că al Domnului nu poate fi…), am devenit atentă, pentru că tânărul era provocator și nepotolit. Asemenea mie, o tâ­nără s-a sesizat și a luat distanță. Printre semne și grimase, tânărul i-a spus ceva doamnei care până atunci se ruga și nu era conștientă de spectacolul pe care acesta îl făcea în spatele ei. Femeia s-a întors și i-a răspuns. Mă așteptam ca spectacolul să continue, dar, surprin­zător pe moment, l-a scos pe tânăr din biserică, fără ca lumea să îi dea vreo importanță. În drum, i-am auzit doar un fragment șocant din replică...

Cred că nu ar fi răbdat oricum să stea mai mult, urma Vohodul mare. Doamna părea a fi mama sa, le-am văzut o clipă chipurile în trecere, semănau izbitor. Mi-a fost tare milă de ea, dar și de el, care, cine știe prin ce păcat, dă­duse drepturi celui rău asupra sa, după cuvântul părintelui Paisie. Iar dacă n-o fi fost un înșelat, atunci era tânăr rebel (cel puțin) scandalizat, poate, de religiozitatea unei mame care practica foarte corect credința în formă, dar nu și în fond.

Am vrut să o întreb la sfârșitul slujbei cum îl cheamă, să îl pomenesc, dar am pierdut-o în mul­țime. Căutătura lui, piezișă, alu­necoasă, adâncă, stranie, rătăcită, goală, dar în același timp cu o strălucire întunecată, mi-a răsărit în minte episodul gadarenilor: „Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el” (Luca 8, 30).

Puterea cuvântului, puterea numelui

Am auzit mulți elevi înjurând, dar acest tânăr depășise orice limită prin ușurința cu care și-a drăcuit propria mamă, tocmai în biserică, atrăgând astfel asupra lui puterea numelui celui rău. Obișnuiam, pentru a ajuta elevii să înțeleagă ce se întâmplă în sufletul lor când folosesc expresii injurioase, să fac o foarte scurtă, dar revelatoare experiență, cu scopul de a-i determina să lupte pentru a renunța la acest păcat. Exercițiul dura 1-2 minute.

Le ceream să se gândească la expresia injurioasă pe care o foloseau cel mai des și la persoana căreia i-au spus-o ultima dată. În prima etapă le ceream să își imagineze sub formă de desen animat expresia aplicată persoanei respective (fiind mai ușor de suportat pentru conștiință). Desigur, urmau râsete, obraji înroșiți, dar și priviri plecate, temătoare sau preocupate. În a doua etapă, le ceream să își imagineze din nou situația, sub formă de reality show. Experiența era puternică. Aduceam la nivel conștient filmul pe care sufletul îl derula, în stră­funduri, la fiecare asemenea rostire.

Deseori acel film cuprindea lumea demonică sau păcate împotriva firii, pentru care, dacă erau făcute cu fapta, Sfântul Apostol Pavel indica o formă radicală de tămăduire a creștinilor: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (1 Corinteni 5, 4-5).

Despre astfel de oameni, părin­tele Ieronim afirma: „Se spune, și cred asta, că sunt trecuți în rândul mucenicilor pentru că s-au luptat cu diavolul până la moarte”. Și nu numai atât, ci, paradoxal, după cuvântul părin­telui Ghe­lasie, referitor la aseme­nea cazuri, „în mod excepțio­nal, la temelia bisericilor, în lipsă de moaștele sfinților mucenici, se pot pune osemintele unor astfel de posedați, pentru că sunt consi­derați ca martiri, ca mucenici, pentru că este o muncă groaz­­­nică”.

Cine știe în ce război nevăzut zăcea și tânărul acesta? Trăim vremuri în care tinerii pot foarte ușor să cadă pradă unor duhuri necurate, fiind expuși permanent fie prin muzică, fie prin jocuri, unor cuvinte deseori triviale care, odată însușite, își fac lucrarea distructivă interioară. Dacă acestea se întâmplă în timpul unor festivaluri de muzică, precum recentul „Neversea” (un nume semnificativ), ce le oferă lumi imaginare, ritmuri hipnotice și nenu­mărate ocazii de păcat, pot fi prinși cu garda spirituală jos.

Privirea tânărului mi-a amintit de o alta, dintr-un fragment emblematic al unui serial apusean care încearcă să reconstituie cinematografic, cu unele limite confesionale și artistice, cei trei ani ai activității Mântuitorului pe pământ. În al doilea episod al filmului „Chosen”, Hristos tămă­duiește o tânără prostituată, stăpânită de șapte duhuri rele, de patimi dobândite, după cum sugerează filmul, ca urmare a unor traume anterioare. Frumu­sețea scenei este dată de suprapunerea simbolică a momentului în care tatăl ei îi recita un pasaj de la Isaia, pe care o pusese să-l învețe (profetic?) în copilărie, cu acela în care Îl întâlnește pe Mesia cel prorocit. Ignorându-i numele pe care îl purta în acel mediu, Lilith, definitoriu pentru căderea ei duhov­nicească, Hristos o strigă pe numele adevărat: Maria! În acea clipă o eliberează de posesiunea demonică, o restau­rează și i Se descoperă rostind aceeași prorocie: „Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat şi te-am chemat pe nume, al Meu eşti! Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui. Că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul” (Isaia 43, 1-3).

Schimbarea radicală a vieții Sfintei Maria Magdalena este dătătoare de nădejde pentru orice om care, asemenea tânărului de mai sus, face gesturi sau spune cuvinte prin care cheamă asupra lui duhuri rele. Există tămăduire. Ba, mai mult, ea a fost prima care s-a învrednicit să primească vestea învierii și să Îl recunoască pe Domnul înviat: „Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni!” (Ioan 20, 16). Prin această a doua chemare semnificativă pe nume, Hristos a ridicat-o din înțelesurile cele slabe asupra vieții și morții, la realitatea vieții veșnice, făcând din ea o misionară întocmai cu apostolii.

Și poate nu întâmplător, de curând, de ziua ei, Dumnezeu i-a pus alături un alt sfânt, un om curat, un preot vrednic, a cărui lucrare smerită din timpul prigoanei comuniste, dar și după trecerea la Domnul, îl recomandă ca pe un nou mărturisitor, întocmai cu apostolii: Sfântul Ilie Lăcătușu. Minunea de la Periprava stă dovadă. Poate că și dintre tinerii torționari care au fost de față, unii, evident stăpâ­niți de duhuri căzute, dată fiind cruzimea lor, s-or fi întors. Fie ca și pe acel tânăr rătăcit să îl cheme Domnul și, cu ajutorul sfinților amintiți, să pomenească numai numele Lui și să-l uite pe al celui rău.

Citiți și: În Numele Lui (II)