Luna iulie aduce o mulțime de oferte de vacanță, cu activități cât mai variate și atrăgătoare. Elevii, după un an cu multe schimbări - o grevă și recuperări intense la final -, caută să se elibereze de tot stresul acumulat, să se distreze, să aibă experiențe noi. Și toate acestea sunt de mare importanță, după cum se arată în comunicarea Comisiei Europene de la Bruxelles, din 7 iunie 2023, privind o abordare cuprinzătoare cu privire la sănătatea mintală.
„Comisia invită statele membre să identifice copiii ca grup-țintă prioritar în strategiile lor... să asigure copiilor un acces mai bun la servicii de sănătate mintală, precum și acces egal și ușor la o alimentație sănătoasă și la activitate fizică regulată, posibilitatea de a trăi în medii sigure și favorabile și de a fi protejați împotriva consumului de alcool, tutun și droguri și împotriva efectelor negative ale utilizării digitale”. Sunt luate în calcul cauzele unor probleme precum anxietatea, depresia, sindromul oboselii cronice - spre exemplu izolarea, utilizarea excesivă a mijloacelor digitale, discriminarea, stresul posttraumatic sau perspectiva problemelor climatice, care generează o adevărată psihoză în rândul tinerilor. Un sondaj recent a concluzionat că „75% dintre copiii și tinerii respondenți consideră că viitorul lor este înfricoșător”. Se are în vedere „cercetarea creierului prin lansarea de noi proiecte, inclusiv prin utilizarea datelor digitale privind sănătatea, a infrastructurilor de calcul și de simulare”. Cât de liniștitor este acest ultim aspect rămâne de discutat. De curând, tinerii din Consiliul elevilor, pe linia directivelor Comisiei Europene, au solicitat eliminarea religiei dintre materiile de Bac, cu excepția învățământului confesional, și sancționarea cadrelor didactice care nu asigură un mediu incluziv, fără discriminare, la clasă. Și toate acestea pentru a putea odihni sufletele lor ostenite.
O cale simplă
Desigur, vacanțele și recreerea sunt bune, în limitele lor, dar odihna adevărată este în altă parte, după cuvântul Fericitului Augustin, „căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine”. Restul sunt doar alinări temporare ale neliniștilor noastre. Sunt multe căi pe care le putem propune elevilor pentru a-și odihni cu adevărat sufletele: rugăciunea, spovedania, împărtășania, convorbirile duhovnicești, frecventarea slujbelor Bisericii. Dar pentru mulți dintre ei acestea le sunt străine, cu atât mai mult pe timpul vacanței. Atunci să folosim altceva. În ultimul an de facultate, la cursul de morală ni s-a atras atenția că limbajul secolului 21 va fi imaginea. Nu cuvintele, ci mijloacele vizuale vor vehicula ideile cu putere formatoare.
Diversitatea și incluziunea, noii idoli ai lumii contemporane, prezentați cu ani în urmă într-o analiză remarcabilă și lucidă despre „Zeul toleranței și descreștinarea creștinismului”, sunt promovate prin reclame, false modele, steaguri în culorile curcubeului, marșuri, sloganuri, iar în școli, afișe, proiecte, fotografii. Dar nu în duhul lui Hristos, întru Care toți putem fi una, ci în dezbinare și împotriva legilor lui Dumnezeu. Pentru că Ortodoxia, al cărei semn distinctiv este prezența icoanelor ca mărturie a faptului că Hristos S-a întrupat cu adevărat, chiar pune în practică diversitatea și incluziunea, câtă vreme toți sfinții, atât de diferiți, s-au străduit într-o măsură cât mai mare să întrupeze cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20), astfel încât toți să fie una, în Hristos și în Biserică.
Și atunci, pentru tinerii osteniți, împrăștiați în tot mai multe gânduri și tributari tulburării din lume, ne rămâne un cuvânt al părintelui Ghelasie Gheorghe, de la Mănăstirea Frăsinei: „A sta ca în Icoană” este tot secretul. Aşa prinde rădăcini Icoana în inimă şi aşa începe să crească... Să îi apropiem de icoană, cu orice preț. Altfel, nevoia de închinare îi va orienta spre false idealuri, care îi vor obosi tot mai mult.
Un steag pe Lună
Obișnuiam să vizionez, împreună cu elevii, în cadrul lecțiilor dedicate icoanei și artei sacre, câteva secvențe de o mare forță duhovnicească din filmul Andrei Rubliov. Lui îi datorăm cea mai frumoasă icoană canonică a Sfintei Treimi, Dumnezeul creștin, modelul suprem de unitate a Ființei în diversitatea Persoanelor. Îmi doream să rămână în minte cu măreția omului care își dedică viața preamăririi lui Dumnezeu prin artă, în mijlocul unei lumi violente, barbare, al unei vieți dure și pline de lipsuri, care ar invita mai degrabă doar la preocupări orizontale. Cercetarea frumuseții de sus, a perfecțiunii reprezentării iconografice, dublată de problema complexă a căutării sfințeniei, genial ilustrată de Andrei Tarkovschi în film, se transforma, pe parcursul orei, într-o invitație tăcută de a căuta, mai ales în timpul vacanțelor, apropierea de operele marilor pictori iconari din țară sau din afara ei. Secvența uluitoare a făuririi unui clopot, pe care o proiectam în finalul prezentării, încheiată prin frumusețea întâlnirii dintre tânărul clopotar și Andrei Rubliov, demonstra că a face din orice spațiu și din fiecare materie a lumii create locuri de preaslăvire a lui Dumnezeu este esența vieții, pentru care nu merită precupețit nici un efort.
În plus, o imagine grăitoare, potrivită curiozității lor, era cea din filmul misiunii Apolo 11 (discutabil acum), în care primii astronauți americani sosiți pe Lună au înfipt steagul NASA în noul tărâm. Spuneau, parcă, prin acest gest: aici suntem noi stăpâni peste încă o fărâmă de univers. Cât de frumos ar fi fost să așeze o icoană? Să ofere Lunii dimensiunea unui spațiu sacru, nu doar profan. Să spună, adică: aici este Domnul! Sugeram elevilor să așeze în casă, dar și oriunde ar locui temporar, în vacanță, de exemplu, o icoană ca steag al stăpânirii lui Dumnezeu.
Sfânta Mahramă
Dintre toate icoanele, una anume poartă chipul adevărat al Mântuitorului: Sfânta Mahramă. Pânza care s-a atins de fața Domnului a devenit prima icoană nefăcută de mână omenească, atunci când Sfântul Său chip s-a imprimat în mod minunat pe ea. Sfânta Mahramă este prototipul tuturor icoanelor ce Îl înfățișează pe Iisus Hristos. Conform erminiei bizantine, aceasta se zugrăvește spre răsărit, între evangheliștii din pandantive și, când nu este spațiu, central pe iconostas, în registrul praznicelor. Un studiu remarcabil asupra acestei icoane, Το Αγιον Μανδηλιον: Istoria unei Tradiţii, de Ștefan Ionescu-Berechet, indică mai multe repere privind originea ei, pe linia tradiției răsăritene, prin regele Abgar al Edessei, iar pe linia tradiției apusene, prin Sfânta Veronica.
Să invităm elevii, după cuvântul părintelui Ghelasie, să stea ca în icoană privind frumusețea chipului Domnului figurată pe pânza imaculată a Sfintei Mahrame. Poate adâncul lor va rezona, neconștientizat încă, cu pânza albă a botezului, când sufletul curat s-a imprimat de chipul lui Hristos, cum frumos amintește strana: „Câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și-mbrăcat”. Și, mai mult, poate că gestul Mântuitorului de a-Și șterge chipul pentru a-L trimite icoană va răsări în sufletul tinerilor un alt gest, al duhovnicului, care, în numele Domnului, prin spovedanie, șterge rănile păcatelor. Restaurând, prin iertare, chipul lui Dumnezeu în penitent, duhovnicul însuși îl primește pe om ca icoană, până la măsura în care nu mai vede păcătosul din fața sa, ci sfântul care ar putea deveni. Asemenea pictorilor bisericești dintotdeauna, asemenea clopotarului și a Sfântului Andrei Rubliov, pomeniți mai sus, duhovnicul, cel mai desăvârșit iconar, caută cu aceeași ardoare frumusețea lui Dumnezeu ascunsă în genunile sufletului omenesc. Ea este acolo.
Duhovnicia este arta supremă, calea spre odihna mult dorită a sufletului și, în consecință, spre sănătatea mintală care preocupă comisia de la Bruxelles. Să pornim cu primul pas. Din această vacanță să invităm elevii să iubească icoanele, să le poarte cu ei, să le caute, să le așeze în locul unde trăiesc. Să afirme astfel apartenența duhovnicească a oricărui spațiu, să-l scoată de sub stăpânirea duhurilor acestei lumi și, odihniți sufletește, să poată spune: „în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul” (Psalmul 102, 22).
