Învierea Domnului în sufletele elevilor mei

În ultimele săptămâni, am tot încercat să le explic elevilor mei importanța Paștelui în viața fiecărui creștin, folosind resurse didactice cât mai diversificate (digitale sau clasice) și asigurându-mă că vor înțelege adevăratul sens al jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta în condițiile în care ni se tot prezintă în mass-media eternele știri despre beneficiile postului care detoxifică, despre venirea iepurașului sau despre superstițiile din Săptămâna Mare, la care mulți se raportează și în ziua de azi.

Impresiile culese în urma desfă­șu­rării acestor lecții de pregătire trupească și duhovnicească pentru a întâmpina, cum se cuvine, cel mai de seamă praznic împărătesc m-au descumpănit puțin la început, făcându-mă să realizez că despre Dumnezeu nu se poate vorbi oriunde și oricui. Apoi, m-am gândit că, asemenea Apostolilor, pe care Hristos i-a făcut pescari de oameni, și eu pot pescui cu puterea Evangheliei și a Duhului, Care înnoiește și întărește darurile primite de orice persoană la Botez.

Conștientă fiind că, pentru unii dintre elevii mei, orele de religie sunt singurele ocazii în care aprofundează cunoașterea despre Dumnezeu, am înțeles că prezența mea este necesară, deoarece Dumnezeu lucrează prin oameni. Totodată, am realizat că religia creștină nu trebuie să fie „convenabilă” și „comodă” ca să fie îmbrățișată de toată lumea, ci propovăduită așa cum Hristos Însuși ne-a învățat. Prescrip­țiile morale, străduința de a face binele, lupta împotriva ispitelor, iată care sunt provocările creștinului adevărat care, nădăjduiesc, „nu dă bir cu fugiții” ca să adopte, în schimb, învățături menite să-l împace cu ideea că nu-i așa de grav dacă greșește, că Dumnezeu, fiind Binele absolut, trebuie să ierte orice și pe oricine, sau că mai are șanse și în „alte vieți” să se mântuiască. Toate acestea constituie, de facto, un amalgam de credințe atât de la modă în zilele noastre, dând naștere unei noi „religii”, în care omul nesocotește conștiința, are pretenția că este stăpânul vieții și al naturii și, mai mult decât atât, își poate asigura singur nemurirea. Cum să-L mai cunoască copiii noștri pe Fiul lui Dumnezeu când jocurile lor sunt crude și violente, când lectura lor este plină de magie, iar filmele lor sunt invadate de zei?

Și, totuși, deși tindem să-i considerăm pe elevii noștri rupți de realitate, superficiali, am face bine să le dăm atenție, să credem că excesiva lor sensibilitate nu e neapărat vulnerabilitate, să-i încurajăm, deși par a fi atât de siguri pe ei, în fine, să-i privim ca pe niște urmași ai lui Adam, capabili să ducă lumea aceasta spre un „cer nou și pământ nou” (Apocalipsa 21, 1).

Așa că, de la descumpănire am trecut la speranță, ba chiar la entuziasm. Nu numai pentru că îi vedeam interesați de Sfânta Taină a Spovedaniei și a Euharistiei, ci pentru că am văzut această dorință a lor materializându-se în Săptămâna Mare, când au pășit pragul bisericii, surprinzător de mulți, atât cei mici, cât și liceenii. Nu există bucurie mai mare pentru un profesor de religie decât atunci când elevii pun în practică învățăturile morale, când se unesc cu Hristos prin Sfânta Taină a Împărtășaniei sau când participă la sfintele slujbe.

De fiecare dată când le vorbesc elevilor mei despre Paște îmi vin în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spunea: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră” (I Corinteni 15, 14). Pornind de la acest verset, obișnuiesc să port cu elevii discuții despre adevărata semnificație a Paștelui, despre tradiții și obiceiuri, despre calendar și despre unitatea în credință a tuturor credincioșilor ortodocși. Însă, momentul cel mai drag mie este acela în care le povestesc, cu ajutorul documentarului realizat de televiziunea TRINITAS, despre minunea zilelor noastre, aceea a pogorârii Sfintei Lumini la Mormântul Sfânt. De fiecare dată, le precizez că, utilizând tehnologia spre slava lui Dumnzeu, astăzi creștinii au ocazia să aducă în propriile case Sfânta Lumină de la Ierusalim. An de an le dau întâlnire la biserică pentru a participa împreună la deniile din Săptămâna Mare și repetăm troparul Învierii.

„Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului!”

Desigur că bucuria mea este și mai mare în Săptămâna Luminată, când, din fiecare clasă, culeg impresii legate de modul în care micii mei creștini au trăit Paștele, prin expresii ca acestea: „Doamna, m-am spovedit și m-am împărtășit”, „am fost la toate deniile” sau „am stat la toată slujba Învierii!”

Perioada Marelui Praznic o simțim și mai mult prin cântarea troparului Învierii la începutul și la sfârșitul orei de religie sau prin salutul creștinesc „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”, pe care ni-l adresăm reciproc, până la Înălțarea Domnului. În tot acest timp liturgic, de la începutul postului și până la odovania Învierii Domnului, particip împreună cu elevii la Sfânta Taină a Maslului, la acatiste sau invit slujitorii bisericii la orele de religie. Tot în această perioadă, anual, derulăm diverse activități pentru Concursul național catehetic din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, prin realizarea de compuneri, poezii, documentare, expoziții, picturi, acțiuni filantropice, clipuri video, care respectă tema hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrucât anul 2023 a fost declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, titlul ales pentru această ediție este „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului!” Concursul își propune să valorifice şi să pună în practică conţinutul de credinţă al Bisericii Ortodoxe cu privire la relaţia de iubire şi comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele său, să promoveze relaţia de iubire, cunoaștere, apropiere și slujire dintre oameni, cu precădere relaţia tinerilor în raport cu vârstnicii, promovând dialogul între generații şi fapta izvorâtă din iubire şi credinţă.

Deoarece între bisericile comunei noastre și cele două școli există o frumoasă colaborare, o mare parte dintre elevi au vrut să-și exprime dragostea și respectul pentru bunicii și străbunicii lor, folosindu-se de talanții primiți de la Dumnezeu, cântând, scriind sau pictând. În acest mod, ne-am simțit și mai legați, copii de bătrâni, tineri de duhovnici, dascăli de copii și preoți, toți parte a Aceluiași Trup mistic al lui Hristos, după cuvintele Mântuitorului: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21).