Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Manualul de religie, într-o viziune interdisciplinară și interculturală
Manualul de religie, cultul ortodox, pentru clasa a VIII-a, al Editurii Corint continuă direcția inovativă adusă de manualele din anii anteriori, având aceeași echipă de autori consacrați: Cristina Benga, Aurora Ciachir, Niculina Filat, Mihaela Ghițiu și Ioana Niculae. Tematica manualului din acest an, despre Dumnezeu - Sfânta Treime, aduce mai multă lumină asupra tainei divinității creștine, de nepătruns pentru rațiunea umană.
Astfel, se încununează parcursul anilor de gimnaziu, în care au fost abordate pe rând Persoanele Sfintei Treimi: în clasa a V-a, Dumnezeu Tatăl - Părintele omenirii; în clasa a VI-a, Dumnezeu Fiul - Mântuitorul lumii; în clasa a VII-a, Dumnezeu Duhul Sfânt - Sfințitorul lumii.
Linia călăuzitoare a acestei lucrări este învățătura de credință creștin ortodoxă despre Sfânta Treime, ca model al supremei iubiri. Acest adevăr incontestabil este prezentat într-o manieră vie și adaptată vârstei adolescenței și timpului în care trăim, cu un limbaj actual și accesibil elevului de astăzi, păstrând în același timp duhul Sfintei Tradiții.
În abordarea conținuturilor, manualul propune o viziune deschisă, interdisciplinară, interculturală și interreligioasă. Astfel, în afara beneficiului unei înțelegeri mai profunde, integratoare, a adevărurilor de credință, această prezentare răspunde și cerinței implicării entuziaste a tinerilor în propria educație, după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: „Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi”.
Mai departe, parcurgerea unităților de învățare este deopotrivă un prilej de aprofundare a învățăturilor din Sfânta Scriptură și din viața Bisericii, dar și o invitație în a descoperi conexiuni cu alte domenii ale cunoașterii. „Se zice că niciodată nu poți să ceri unui copil să meargă la același pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, te lași tu după el, trebuie să-i înțelegi neputința lui; nu-i ceri niște lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut când erai copil și nici nu le-ai fi putut face”, spunea părintele Teofil Părăian.
Tocmai de aceea, împărțirea lecției pe rubrici a avut în vedere, în principal, caracteristicile elevului de 14-15 ani din generația de astăzi, căruia i se adresează acest manual. În general, maniera de învățare a acestei generații nativ digitalizate, crescută în epoca smartphone-ului nu este doar una liniară. Ea preferă o combinație între liniaritatea învățării (în care un conținut al învățării se bazează pe cel anterior) și dinamica informațiilor, „caleidoscopul” cunoștințelor (în care elevul poate să treacă liber de la un conținut la altul). Această particularitate a adolescenților de astăzi face ca aceștia să prefere genul de învățare prin descoperire și mai puțin prin învățare dirijată, în care, în mod explicit, să li se spună ce vor învăța.
Astfel, denumirile rubricilor au fost gândite ca o combinație între explicit-didactic (Înțelege textul, Atelier biblic, Îndemn pentru suflet, De folos pentru minte și inimă) și implicit-didactic, ca o invitație la descoperirea cunoașterii (Descoperă, Valori pentru viață, Călător prin lume). În mod similar, conținutul rubricilor reflectă această simbioză. Avem, pe de o parte, rubrici care aduc explicații legate de textul magistral și îl completează cu explicații din Sfânta Scriptură, Sfinți Părinți și viața Bisericii, conform programei, iar pe de altă parte, rubrici în care elevul este invitat să aprofundeze și să descopere lateral, din lumea care îl înconjoară, valențe și deschideri noi legate de tema lecției.
Fiecare unitate de învățare se încheie cu practică și modele. Proiectul interdisciplinar este menit să fixeze cunoștințe și să dezvolte competențe într-un mod aplicativ și plăcut. În rubrica Repere pentru adolescenți sunt prezentate vieți de sfinți și oameni celebri contemporani care își mărturisesc credința și valorile creștine prin viața și activitatea lor (ex.: Simona Halep, Anastasia Popescu, Dragonul etc.) Aceste exemple concrete au scopul de a inspira și de a călăuzi. Ele constituie un reper important la vârsta adolescentină, căutătoare de modele și de repere în viață, fiind dovada vie a credinței trăite.
Și pentru că existența noastră este o devenire întru „a fi”, după cuvântul părintelui Rafail Noica, prin raportarea la cei patru piloni ai educației secolului al XXI-lea, acest manual te învață: să știi că iubirea lui Dumnezeu este temeiul vieții și al existenței, că lucrarea Sfintei Treimi este prezentă în istoria biblică și viața Bisericii; să faci față provocărilor lumii contemporane cu o atitudine creștină, responsabilă, cu optimism și stăruință; să trăiești împreună cu ceilalți, respectându-i și prețuind libertatea și valorile moral-religioase; să fii un om mai bun, mărturisind prin faptă frumusețea lui Dumnezeu reflectată în artă (muzică, literatură, arhitectură, pictură).
Conținutul tematic al manualului din acest an, Sfânta Treime, este completat de grafica specială și de armonia vizuală a reprezentărilor iconografice și a fotografiilor. Cuvântul și imaginea împletesc treimic adevărul, binele și frumusețea credinței. După cuvântul Sfântului Iustin Popovici, „există o anume identitate între sfinţenie şi luminare. În realitate, cultura înseamnă luminare, luminare prin sfinţenia în Duhul Sfânt, Care este purtătorul sfinţeniei şi al lumii şi al cunoştinţei”.
Aprofundarea luminii cunoașterii din Lumina cea de sus se face și prin textul însoțit de imagine. Acesta se derulează precum cadrele unui film, îmbogățesc cunoașterea, sensibilizează prin frumosul artei și îndeamnă la a pune în practică valorile creștine, ca răspuns la provocările lumii de azi.
Asemenea manualelor din anii trecuți, și acesta a avut o echipă de profesioniști din partea Editurii Corint, care vine cu o experiență de peste 25 de ani în acest domeniu. Lucrarea lui Dumnezeu a făcut ca această rodnică întâlnire dintre echipa de autori, grafica doamnei Maria Constantinescu și colectivul redacțional, coordonat cu multă experiență de doamna redactor Lia Decei, să aducă manualului un punctaj de 99.60 la evaluarea științifică realizată de Ministerul Educației și Cercetării.
Orice lucrare se realizează doar cu „Optimism și stăruință”, așa cum ne spune și una din lecțiile manualului. Aceste două daruri ne-au călăuzit pașii mereu, mai ales atunci când mai întâmpinam câte un obstacol inerent. Iar cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici sunt reprezentative în acest sens: „Nu este zi în care să nu ni se aducă aminte, și să nu amintim și noi altora, câtă nevoie este de perseverență în orice lucru. Perseverenţa este, am putea spune, singura faptă bună de care nu se îndoieşte nimeni, pe care o recomandă oricine. Dar stăruinţa aceasta în lucrare, atât de lăudată și de pomenită, e doar o şcoală a stăruinţei pe tărâm duhovnicesc”.
* Niculina Filat este profesoară la Colegiul Național Iulia Hasdeu din București.