Maria - regina tuturor românilor

Dumnezeu mi-a dăruit anul acesta șansa de a șterge colbul de pe paginile îngălbenite ale vechiului meu proiect de suflet - Portret de sat românesc - și de a-l reînvia, împreună cu minunații mei elevi și cu oameni dragi inimii mele. Temele propuse slujesc folclorul românesc, tradițiile, obiceiurile străbune, credința dreaptă și oamenii care au contribuit, în timp, la păstrarea identității naționale și la înălțarea noastră ca neam, ca popor.

Consider că e o datorie sfântă a noastră, a dascălilor, să menținem legătura copiilor și tinerilor cu străbunii, cu sfinții, cu eroii, pentru ca ei să știe care le sunt rădăcinile și cât de valoros și de frumos este nea­mul nostru românesc. Una dintre temele proiectului „Mării cu drag de ii”, dedicată Zilei Naționale a României, ne-a dus cu gândul la „Măriile” folclorului românesc, iubitoare ale costumului popular, ale cântului nostru de dragoste, de dor, de jale, de înstrăinare, dar și la regina Maria, fiica înfiată a poporului român, îndrăgostită de portul popular românesc. Această întâlnire de suflet s-a desfășurat în raiul cărților, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, care a sărbătorit 134 de ani. Și pentru că începuturile acesteia s-au țesut în vremurile glorioase ale regilor, am considerat oportun momentul să rememorăm oameni și locuri de poveste.

Entuziasmați, elevii noștri s-au documentat, consultând materialele bibliografice propuse, în care au descoperit adevăruri și curiozități despre regina Maria, pe care ei nu le cunoșteau din manualele lor școlare. Împreună - elevi, dascăli, oameni frumoși, îndrăgostiți de literatură, de folclor și de istorie - am cunoscut-o pe principesa Maria în Anglia, în frageda-i copilărie, am însoțit-o la Malta și apoi în Germania, unde a avut loc căsătoria cu prințul Ferdinand. Când a pășit sfioasă în țara noastră, la doar 17 ani, i-am urat cu toții: „Bine-ai venit, mireasă, de Dumnezeu aleasă, spre a Patriei cinstire!”

Am trăit emoțiile oamenilor simpli care o admirau și am participat, împreună cu familia princiară, la cele 32 de cununii ale țăranilor, un obicei românesc ce avea ca scop apropierea tinerei familii de românașii noștri simpli și frumoși... un fel de contopire pe vecie cu poporul, cu glia și cu credința strămoșească. Apoi, am dansat în hore și la baluri, ne-am bucurat de botezul creștin-ortodox al fiilor ei și am jelit, odată cu ea, plecarea, la doar 4 anișori, a mezinului Mircea. Am însoțit-o pe regina noastră dragă pe front, când, îmbrăcată în costum alb de infirmieră, împreună cu fiii ei, oferea ajutor, încredere și daruri soldaților români, care au iubit-o și au numit-o „mama răniților”. Am admirat învățătura pe care o dădea copiilor ei, cărora le spunea că unui conducător înțelept nu-i poate fi bine, atunci când poporul său suferă. Ne-am prins, apoi, în hora bucuriei, împreună cu soldații care urmau să plece la moarte, doar pentru a ne încuraja regina și am auzit-o când a exclamat, mândră de ei: „Un astfel de popor, care renaște din propria cenușă, nu are cum să piară!”

Am lăcrimat odată cu regina noastră, când, în Primul Război Mondial, ne-am văzut eroii răniți pe patul de spital, palizi, zgribuliți de frig, dar care își priveau fericiți „mama” în ochi, spunându-i cu ultima suflare: „Sufăr, dar nu contează... fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor!” Și împărăteasa Maria se întreba: „De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?” („România, mon amour. O iubire din care se poate muri”, Gabriel Liiceanu).

Am trăit durerea micuței principese Ileana, care, după doi ani de război, nu mai avea cărți de citit, și am admirat ingeniozitatea reginei, care a început să-i scrie basme fetiței pentru a nu o priva de hrana sufletului. Ne-am lăsat mângâiați de poveștile spuse de regina-mamă fiilor ei și nouă, tuturor, și am rămas uimiți aflând că opera ei scriitoricească a evadat dincolo de hotarul poveștilor, ancorând spre ample descrieri ale naturii și ale satelor, totul, din dragoste de țară, de la inima ei, la inima tuturor: „Iubirea mea pentru această țară, pe care am făcut-o a mea, prin lacrimi și suspine, a ajuns pentru mine ca o religie. Mă simt legată de ea prin lanțuri de oțel, legată prin inimă, prin creier, prin sânge. Simt că fiecare din cei șase copii ce i-am dat e unul din inelele acestui lanț, pe care numai moartea și dezastrul îl pot sfărâma”.

Am admirat diplomația, responsabilitatea și curajul reginei; am însoțit-o, după război, la Conferința de Pace de la Paris și am rămas cuceriți de priceperea cu care pleda pentru interesele țării. Ne-am bucurat laolaltă cu țăranii români, care și-au căpătat dreptul de proprietari ai pământului, fericiți că-l vor putea munci, îngriji și lucra liberi, pentru bunăstarea lor și a țării noastre.

„Munții noștri aur poartă,/
Noi cerșim din poartă-n poartă...”

Ne-am plimbat împreună prin casele de vis ale Mariei, de la Peleș, Pelișor, Balcic și Cotroceni, i-am admirat talentul de artist al culorilor și de excepțional decorator și ne-am legănat visele, amintirile și speranțele, seara, la un ceai, în cuibul principesei, înainte ca acesta să fie doborât de furtună. Ne-am bucurat de făurirea României Mari, am participat în Comisia Încoronării, alături de George Enescu și de Anghel Saligny, am admirat solemna slujbă a încoronării regilor în Catedrala Reîntregirii de la Alba, și am pipăit, cu mâinile tremurânde, coroana reginei, făurită din aurul scos din pântecele munților noștri.

Am rupt o filă din manualul de istorie al acelor vremuri străvechi și am descoperit că ceea ce aveau regii pe masă aveau și țăranii gospodari pe mesele lor, și am plâns de bucurie pentru vremurile trecute, și ne-am deplâns împreună soarta prezentă de cerșetori din poartă-n poartă. Uimiți și neîncrezători, copiii noștri au descoperit cu lacrimi în suflet cum arăta patria noastră acum un veac: „România, țara noastră, este una din țările cele mai frumoase și mai bogate din lume. Are munți frumoși cu păduri de brazi și de fagi, cu mine de sare, de aur și argint, cu izvoare de petrol. Are dealuri cu păduri de stejari, cu tot felul de pomi roditori, pruni, meri, peri, cu vii și livezi înflorite. Are câmpii peste cari ochiul se pierde, acoperite cu grâu, cu orz, cu porumb, până la Dunărea albastră și până la Marea cea Neagră... Noi, românii, trebuie să iubim țara noastră, să fim muncitori, ca să ne folosim de bogățiile ei. Să fim uniți între noi, căci pământul nostru bogat deschide pofta altora ca să ni-l ia și ca să ne învrăjbească, spre a ne slăbi. Să fim cinstiți și drepți, să apărăm ceea ce este al nostru, dar să dăm și altora ceea ce este dreptul lor” („Țara și poporul românesc”, în Manual de Istorie veche și medie pentru clasa I-a, 1929, autor Ion S. Floru).

Final de poveste...

Iulie 1938. Cu lacrimi în ochi, urmăm cortegiul funerar al „Reginei tuturor românilor”, pierzându-ne printre soldații care-și plângeau „mama”, ce-i încuraja pe front, în momentele dramatice, spunându-le că „noi nu ne predăm niciodată!..., și am depus flori și gânduri frumoase, de recunoștință și de rugăciune, la căpătâiul reginei și al regelui, la Curtea de Argeș.

Întreaga operă scriitoricească a reginei, ce a sfărâmat zidurile timpului, ajungând până în bibliotecile noastre, este memorabilă, dar, din negura vremii, se ridică solemn, deasupra tuturor, Testamentul și Rugăciunea reginei, pagini de o frumusețe inegalabilă și de o sinceritate profundă, adevărate dialoguri cu Dumnezeu și cu urmașii, din care răzbat, peste veac, vituțile unui adevărat conducător: smerenia, credința vie, lucrătoare, nădejdea, răbdarea, mila, înțelepciunea, recunoștința față de darurile primite de Sus, puterea iertării, curajul, jertfa, dragostea de neam, de glie și de Dumnezeu. Despre acestea, însă, nu vă pot vorbi acum și aici, pentru că a vă oferi doar frânturi din confesiunile ei ar fi un sacrilegiu... aș simți că rup bucăți din mine și din inima ei, care ni s-a dăruit întreagă, dar vă invit, cu toată dragostea, să le citiți cu luare-aminte...

Sperăm din tot sufletul că românașii noștri au revenit în băncuțele lor de la școală mai bogați sufletește, cu inima mustind de dragoste și de recunoștință față de înaintași. Nădăjduim, prin toate aceste întâlniri de suflet, în reaprinderea focului iubirii și al sacrificiului față de țara ai cărei fii suntem cu toții. Cât de mult a putut să ne iubească și să ne înalțe o tânără străină de neam, care a pășit pe pământul nostru românesc la o vârstă atât de fragedă! Regina Maria, pe care țara a iubit-o ca pe o fiică, apoi ca pe o mamă... Regina Maria, care a iubit atât de mult viața și poporul român, să ne fie model de jertfă și de patriotism!